,,Iar nașterea lui Iisus Hristos așa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind și nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Și cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naște Fiu și vei chema numele Lui Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: ,,Iată, Fecioara va avea în pântece și va naște Fiu și vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu”. Și deșteptându-se din somn, Iosif a făcut așa precum i-a poruncit îngerul Domnului și a luat la el pe logodnica sa. Și fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul Născut, Căruia i-a pus numele Iisus”. (Matei 1, 18-25) Evangheliile lui Matei și Luca mai sunt numite și ,,evangheliile copilăriei” lui Iisus Hristos. Ambele adaugă un context istoric în care s-a născut Iisus Hristos și amănunte diferite. Matei vine cu genealogia lui Iisus care urcă până la regele David, și mai înainte de acesta pe când Luca adaugă amănunte istorice. Luca leagă Nașterea lui Iisus de cea a vărului său- Ioan Botezătorul, o altă naștere miraculoasă, apoi adaugă venirea îngerului la Maria să-i aducă vestea că îl va naște pe ,,Fiul celui Preaînalt” menținând totodată cadrul istoric al mesianismului iudaic- ,,Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt Se va chema și Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Și va împărăți peste casa lui Iacov în veci și împărăția Lui nu va avea sfârșit”. (Matei 1, 32-33) Întreg capitolul 1 de la Luca vorbește despre vestirea nașterii lui Ioan Botezătorul, apoi vestea Nașterii Domnului, vizita Mariei la Elisabeta și contextul în care Hristos se va naște- în vremea unui recensământ ordonat de autoritățile romane. ,,În zilele acelea a ieșit poruncă de la cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius ocârmuia Siria. Și se duceau toți să se înscrie, fiecare în cetatea sa. Și s-a suit Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David, care se numește Betleem, pentru că el era din casa și din neamul lui David. Ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască. Și a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut și L-au înfășat și L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei”. (Luca 2, 1-7) Tot la Luca apar păstorii și îngerul Domnului. Matei aduce în scenă vizita magilor și uciderea pruncilor de către Irod.

Când istoricii se pierd în tină

Ochiul istoricului este obligat însă să urmărească raționamentul istoric și să scoată realitatea din țesăturile ,,mitice”. Cercetarea este grea, anevoioasă și nu tocmai comodă pentru cei care privesc lucrurile prin ochii credinței. Într-o altă ordine de idei, istoricului îi este greu să treacă dincolo de vălul tinei, al omenescului, pentru că o femeie nu poate să nască, în mod normal, fără un bărbat. ,,Ne putem imagina- spune James D. Tabor- vâlva pe care a stârnit-o sarcina Mariei într-un sat de dimensiunea Nazaretului. Dacă ne gândim că se bârfea doar, subapreciem mult situația. Ambele familii erau bine cunoscute. Casele erau apropiate, iar copiii căsătoriți adesea locuiau în construcții noi lângă casele părintești, împărțind aceeași curte. Viața în sat era interdependentă atât din punct de vedere social, cât și economic, lucru pe care l-am înțeles cu adevărat când am vizitat prima dată ,,Satul Nazaret”. Într-un loc anume din Nazaretul modern, arheologii reconstruiesc o versiune autentică a unui sat iudeu din secolul I. Poți vizita încăperile mici ale caselor, te poți plimba prin curțile comune și străduțele înguste și poți să simți inevitabila împletire care se regăsea în toate aspectele vieții. Nu existau prea multe secrete în Nazaret. Iosif avea o problemă gravă pe care niciun logodnic nu vrea să și-o imagineze măcar. Era logodit cu Maria; familiile lor fuseseră de acord, dar viitoarea lui mireasă ,,s-a aflat având în pântece” înainte de nuntă (Matei 1:18). Conform Evangheliei după Matei, Iosif a fost cel care a descoperit sarcina și s-a hotărât să rupă logodna, păstrând în același timp lucrurile tăinuite ca să nu o dezonoreze. Poate că voia să o ajute să plece din sat și sa nască în secret. Nu ni se spune. Un lucru este însă sigur: nu el era tatăl copilului nenăscut. Cu sau fără ajutorul lui, Maria a plecat în grabă și, după cum spune tradiția, s-a dus în sud, în micul sat Ein Kerem, la vreo cinci kilometri vest de Ierusalim în zona colinară a Iudeii. Maria a rămas acolo cam trei luni, cu niște rude apropiate, un cuplu mai în vârstă, Elisabeta și Zaharia (Luca 1:39).

În acea vreme, Elisabeta era și ea însărcinată în luna a șasea cu cel pe care îl știm ca Ioan Botezătorul. Nu cunoaștem legătura de rudenie dintre Maria și Elisabeta, poate erau verișoare, poate nepoată și mătușă, dar, date fiind circumstanțele, familiile erau foarte apropiate. Și aceasta înseamnă că Iisus și Ioan Botezătorul erau și ei înrudiți. Potrivit lui Luca, nașterea a avut loc în Betleem, unde cei doi veniseră pentru recensământul populației organizat de romani.

Betleemul, situat la ieșirea din Ierusalim, în Iudeea, se află în sudul țării, pe când Nazaretul este în nord, în Galileea, cam la o distanță de trei zile. Luca ne spune că familia, găsind orașul supraaglomerat și toate casele de oaspeți ocupate, s-a adăpostit într-o iesle, unde s-a născut Iisus. Încă se mai găsesc construcții din acea perioadă, asemănătoare unor peșteri scobite în stâncă, lipite de locuințe și care serveau ca adăpost pentru animale. Din moment ce, după cum spune Luca, Iosif și logodnica lui Maria nu erau căsătoriți, nu știm exact când a avut loc nunta, dar trebuie să fi fost cândva după nașterea copilului (Luca 2:5). Luca se referă ulterior la Iisus ca ,,fiu al lui Iosif”, deși în mod evident nu crede că Iosif era tatăl. Prin această exprimare sugerează doar că cei doi se căsătoriseră și că, după lege, Iosif devenise tatăl adoptiv al lui Iisus (Luca 4:22). Matei spune că Iosif ,,și-a luat la el pe nevasta sa”, dar nu precizează când anume. Mai adaugă un detaliu fascinant, acela că perechea nu a avut relații sexuale decât după nașterea copilului (Matei 1:25). Acestea se potrivesc cu trimiterea din Luca la faptul că nunta ar fi avut loc după naștere. În cultura iudaică, actul sexual de ,,cunoaștere” a femeii era cel care pecetluia căsătoria. Acesta este rezumatul celor prezentate în primele capitole ale Evangheliilor după Matei și Luca. Celelalte două evanghelii, după Marcu și după Ioan, încep relatarea când Iisus era deja la vârsta maturității și nu ne spun nimic despre nașterea sa. Atât Matei cât și Luca sunt de acord asupra provenienței sarcinii Mariei. În relatarea lui Matei, Iosif are un vis la scurt timp după ce află de sarcină. În acest vis, un înger îi spune că a rămas însărcinată ,,de la Duhul Sfânt” și că trebuia să o ia de nevastă așa. Pe prunc avea să-l boteze Iisus. Căsătorindu-se cu o femeie care purta copilul altuia și dându-i legal acelui copil un nume, îl ,,adopta” de fapt pe Iisus ca fiul său de drept.

Exprimarea ,,de la Duhul Sfânt” presupune că sarcina a apărut prin Voia lui Dumnezeu, dar nu spune direct că Dumnezeu era tatăl lui Iisus la fel cum, de exemplu, se spune că Zeus era tatăl lui Hercule prin seducerea mamei acestuia, Alcmene. Din acest punct de vedere, relatarea este diferită de poveștile cu nașteri miraculoase, atât de frecvente în mitologia greco-romană. Și Matei face trimitere la o veche afirmație a proorocului iudeu Isaia, ,,Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu și vor chema numele lui Emanuel”, ca pentru a arăta că sarcina Mariei a fost împlinirea unor profeții (Isaia 7:14). Dar Isaia vorbea despre un copil care avea să se nască în vremurile lui, în secolul al VIII-lea î.Hr., și a cărei naștere urma să fie un semn pentru Regele Ahaz, care ocârmuia atunci. Cuvântul ebraic (almah) pe care Matei îl folosește pentru ,,fecioară”, în traducerea grecească apare ca ,,femeie tânără” sau ,,femeie nemăritată” și nu are niciun fel de implicații miraculoase. Copilul primește numele neobișnuit de Emanuel, însemnând ,,Domnul este cu noi”, iar Isaia îl asigură pe Regele Iezechia că, înainte ca acest copil să fie suficient de mare ca ,,să știe să dea la o parte răul și să aleagă binele”, asirienii care amenințau Ierusalimul și Iudeea vor fi alungați din țară. Iezechia nu mai avea mult de așteptat. Matei sugerează că profeția lui Isaia s-a ,,împlinit” prin nașterea miraculoasă a lui Iisus din fecioară, dar textul original nu cuprinde niciun astfel de înțeles. În Evanghelia după Luca, Maria este cea care are un vis, Arhanghelul Gavriil îi spune că va rămâne însărcinată, va naște un fiu și-l va boteza Iisus. Numele Iisus în ebraică este identic cu Iosua și era foarte frecvent printre iudei în acea perioadă. Copilul acesta avea să ajungă cineva. Avea să fie numit ,,Fiul Celui Preaînalt” și să stea pe tronul tatălui său, David, conducând poporul lui Israel în veci. Maria a răspuns ,,Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat?” Această expresie biblică se referă, cu siguranță, la raporturi sexuale. Îngerul i-a răspuns: ,,Duhul Sfânt se va pogorî peste tine, și puterea Celui Preaînalt te va umbri, pentru aceea și sfântul care se va naște din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema”. (Luca 1:35) Pornind de la aceste texte, credințele creștine timpurii afirmă că Iisus a fost ,,zămislit de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria. Este ușor să facem confuzie între ,,nașterea fără prihană” și ,,nașterea din fecioară”. Nașterea fără Prihană, așa cum apare în învățătura Bisericii Romano-Catolice, se referă la nașterea Mariei de către mama ei Ana, nu la nașterea lui Iisus. Această învățătură susține că Maria s-a născut fără ,,păcatul originar”, moștenit de fiecare om de la Adam încoace. Aceasta a făcut posibil ca ea să dea naștere lui Iisus într-un stadiu de puritate morală. ,,Nașterea din fecioară” este o altă învățătură- aceea că Maria, fără a cunoaște bărbat, a rămas însărcinată de la Duhul Sfânt, dar se referă mai mult la sursa sarcinii decât la ,,nașterea în sine”. Ne putem referi la ideea de ,,concepție din fecioară”, deoarece accentul cade pe cauza sarcinii. O altă dogmă catolică afirmă că Maria a rămas fecioară (semper virgine, ,,pururea fecioară”) pentru tot restul vieții. Chiar și lideri protestanți precum Luther, Calvin, Zwingly și John Wesley împărtășesc această viziune, deși este mai neobișnuită printre protestanții din zilele noastre. Maria a fost idealizată în timp ca sfânta ,,Maică a Domnului”. A fost atât de mult separată de cultura și perioada în care a trăit, încât și ideea că ar fi avut relaii sexuale, ar fi născut și alți copii și ar fi trăit viața unei femei iudee normale pare de neconceput. A fost literalmente ,,slăvită până la ceruri”, iar natura ei umană s-a pierdut, la fel ca și importanța strămoșilor ei”. (James D. Tabor, Dinastia Iisus)

Și totuși….

În momentul în care mintea istoricului empiric se pierde, intervine transcendentul, lucru pe care nu toți istoricii îl refuză. Douglas Groothuis acceptă cu seninătate atât informațiile istorice cât și fundamentul credinței, și el nu este singurul, mai sunt și alții. Așadar, vorbind despre concepția și nașterea imaculată a lui Iisus, nu trebuie să fim greșit înțeleși; nu este vorba de un simplu capriciu al reproducerii umane, adică o reproducere asexuată (partenogeneză). Concepția imaculată Îi oferă lui Iisus o origine diferită de a oricărui alt om. Deși cu o natură deplin umană, Iisus nu a moștenit natura păcătoasă a omului (păcatul strămoșesc). Nașterea lui este supranaturală, neinițiată de om, ci de Dumnezeu, fiind un dar unic al lui Dumnezeu pentru omenire. Când Fecioara Maria a fost desemnată ,,vasul ales” pentru concepția supranaturală, ea s-a bucurat nespus, spunând: ,,Sufletul meu slăvește pe Domnul și duhul meu se bucură în Dumnezeu, Mântuitorul meu, pentru că a privit cu îngăduință la starea umilă a slujitoarei Sale”. (Luca 1:46-48) Concepția supranaturală nu trebuie privită nici ca o invazie în forță a unui intrus extraterestru, pornind să violeze orice lege supranaturală. Deși este unică, ea nu este ,,extraterestră”, căci pământul devine locul de desfășurare a răscumpărării omenești. În acest sens, Întruparea lui Hristos reprezintă intrarea Sa în caracteristicile lumii…Evenimentul nepereche devine parte din multiplicitatea creației”. (Douglas Groothuis, Portrete istorice atribuite lui Iisus din Nazaret). Groothuis îl citează pe Sam Keen, care spune- ,,Dacă Dumnezeu creează în mod miraculos un spermatozoid în uterul unei fecioare, lucrurile decurg mai departe normal. Natura este pregătită. Urmează sarcina după legile fiziologice normale, iar după nouă luni se naște un copil”. (Ștefan BOTORAN)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here