27 Martie 1918, Unirea Basarabiei cu România. Unde suntem după 105 ani?

• ,,Basarabia noastră este o ţară românească”

În documentele slavone de la 1300 se vorbeşte despre ,,Basarabscaia zemlia” sau ţara basarabească, de la numele domnitorului Basarab I. Într-o convenţie comercială din anul 1408, dintre domnitorul Moldovei, Alexandru cel Bun, şi poloni se vorbeşte de vămuirea mărfurilor provenite din Basarabia. De fapt, această denumire se referea doar la sudul Moldovei, la zona litoralului. După anexare, ruşii au extins denumirea la tot teritoriul dintre Prut şi Nistru. Basarabia, străvechi pământ românesc, la marginea căruia stau şi acum de strajă  vechile cetăţi ale lui Ştefan cel Mare şi Sfânt de pe apa Nistrului. Basarabia, o spunea şi Eminescu, este pământ românesc. În perioada interbelică circula o butagă celebră pe cât de brutală pe atât de reală şi anume că de aproape 300 de ani, practic de la 1711 când Petru cel Mare a atins Prutul, blestemul poziţiei noastre geopolitice a rezultat din faptul că-n orice moment al evoluţiei lor, românii s-au aflat prea aproape de Rusia şi prea departe de Dumnezeu.

Prima cedare a teritoriului

Prin tratatul de pace semnat la 16/28 Mai 1812 în Hanul lui Maniuc din Bucureşti dintre imperius rus şi imperiul otoman, teritoriul dintre Prut şi Nistru este cedat Rusiei fără ca turcii să aibă acest drept.  Ruptă din trupul Moldovei, Basarabia este transformată în gubernie rusească. Avea o suprafaţă de 45.630 kmp, iar populaţia în proporţie de 86% era românească. Cu toate acestea limba română a fost scoasă din programele de învăţământ de la toate şcolile şi înlocită cu limba rusă pe care o vorbeau doar 6,5% din locuitori. În felul acesta a început teribilul proces de deznaţionalizare a românilor basarabeni. După 60 de ani de rusificare, în 1872, statisticile ruseşti consemnau reducerea elementului românesc din Basarabia la numai 66%. Aceasta era situaţia Basarabiei la începutl primului război mondial în 1914. În contextul istoric al vremii determinat de desfăşurarea războiului în urma prăbuşirii imperiului austro-ungar şi de victoria revoluţiei bolşevice din Rusia, lupta pentru unitate naţională a tuturor românilor, a intrat într-o fază finală, antrenând toate forţele sociale, atât pe cele din ţară cât şi pe cele din provincile aflate sub stăpânire străină.

Revoluţia din Rusia, 1917

Conştiinţa naţională a românilor basarabeni şi voinţa lor de a se uni cu România au fost stimulate chiar de urmările revoluţiei ruse din februarie 1917. Reprezentanţii Partidului Naţional Românesc participanţi la congresul naţionaliştilor din Rusia (8/14 septembrie 1917) au făcut precizpri referitoare la faptul că nu există o naţiune moldovenească ci doar o singură naţiune română. Imperiul rus a intrat într-un proces de dezmembrare teritorială (urmare firească a Revoluţiei din 1917) când puterea politică preluată de bolşevicii conduşi de V.I.Lenin aprobase deceretul asupra păcii privind ireşirea Rusiei din război. Revoluţia rusă din 1917 a fost urmată de începutul mişcărilor populare din imperiu pentru autodeterminare. Sub presiunea acesteia Guvernul Kerenski a recunoscut dreptul popoarelor la autonomie mergând până la separare.

Primul Sfat al ţării şi primul Guvern

În 1917 se formează la Chişinău Partidul Naţional Moldovenesc având ca preşedinte pe Vasile Stroescu, iar ca organ de presă, ,,Cuvântul Moldovenesc” editat de Onisifor Ghibu. Pe întreg cuprinsul teritoriului se constituie organe locale  ale ostaşilor, intelectualilor, muncitorilor, ţăranilor, care au hotărât convocarea unei adunări naţionale cu scopul de a proclama autonomia Basarabiei. Acest fapt trebuia realizat cât mai repede întrucât Parlamentul Ucrainei îşi manifestase intenţia de a anexa teritoriile Basarabiei. În 2-6 noiembrie 1917 are loc Congresul de constituire a Sfatului ţării alcătuit din 150 de delegaţi (105 români şi 45 reprezentanţi ai minorităţilor naţionale) condus de Ion Inculeţ şi având ca organ executor Consiliul directorilor condus de Petre Erhan. La 2 Decembrie 1917 acest guvern a adoptat o Declaraţie solemnă prin care Basarabia se declara de azi înainte Republica Democratică Moldovenească, iar primul preşedinte ales a fost Ion Inculeţ. Confruntat cu dezordinile şi distrugerile provocate de trupele ruseşti în retragere şi cu încercările bolşevicilor de a prelua puterea în teritoriu, consiliul directorilor a hotărât trimiterea unei delegaţii la Iaşi pentru a solicita sprijin guvernului român şi reprezentanţilor Antantei. În 12 ianuarie 1918 două divizii de infanterie şi două de călărie comandate de generalul Ernest Broşteanu au trecut Prutul şi au restabilit ordinea publică. Autorităţile bolşevice de la Petrograd au adresat un ultimatum guvernului român de retragere a forţelor militare din Basarabia pe care o considerau componentă a Republicii Federative Ruse.

Represalii şi arestări ale românilor

Guvernul bolşevic a dispus chiar arestarea şi închiderea reprezentantului României la Petrograd, Constantin Diamandy, care a fost eliberat ulterior la protestele diplomaţilor Antantei. În condiţiile în care autonomia Basarabiei era ameninţată, în noaptea de 23 spre 24 ianuarie 1918, Sfatul ţării întrunit la Chişinău a proclamat prin vot unanim independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti şi separarea ei de Federaţia Rusă. Pregătirile pentru adoptarea hotărârii de unire la patria mamă, de unde fusese ruptă în urmă cu 106 ani au continuat în următoarele 2 luni. În ziua de 27 Martie/9 Aprilie 1918, Sfatul ţării întrunit în sala de festivitţi a Liceului nr. 3 din Chişinău a votat cu 86 voturi pentru şi 3 împotrivă Rezoluţia pentru unirea Basarabiei cu România şi hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria.

Regele Ferdinand semnează actul de Unire

La 22 Aprilie 1918 regele Ferdinand I semna Decretul de promulgare a actului unirii Basarabiei cu România. În Guvernul României au fost numiţi ca miniştri basarabeni Ion Inculeţ şi Daniel Ciungureanu. Tratatele de pace din 1919/1920 au recunoscut  situaţia deja existentă rod al acţiunii românilor la care a contribuit întreaga emigraţie românească din Franţa, Italia, Anglia şi SUA. Este relevant articolul din trataul încheiat la 28 Octombrie 1920 între România şi ţările participante la Conferinţa de la Paris: ,,Imperiul britanic, Franţa, Italia, Japonia, puterile aliate şi România au hotărât să se încheie Tratatul de faţă şi au desemnat plenipotenţialilor că s-au înţeles asupra următoarelor: înaltele părţi contractante declară că recunosc suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei cuprins între frontiera actuală a României, Marea Neagră, estul Nistrului de la vărsare până la punctul unde este tăiat de vechiul hotar dintre Bucovina şi Basarabia”.

,,Politicienii nu merită ţările pe care le conduc”

Din nefericire prezentul este nespus de urât atât în România cât şi în Basarabia, politicienii aflaţi la conducere nu merită ţările pe care le conduc. Capitala României are o clasă conducătoare lipsită de patriotism, lacomă, obsedată de propriile beneficii. La Chişinău bate toba rusească. Ecuaţia politică moldovenească este complicată de interesul Kremlinului faţă de această zonă a fostului imperiu sovietic aflată la graniţa cu NATO şi cu UE. Uităm adesea când vorbim despre Unirea din 1918 că prima provincie care s-a reunit cu România a fost Basarabia. Din anul 2017 avem o lege care ne poate ajuta să nu mai uităm această realitate isorică, Legea 36. Votul cu care a fost aprobat actul normativ în Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz, este semnificativ mai ales dacă ţinem cont de partidul din care provine iniţiatorul ei. Au fost 260 voturi pentru, unul împotrivă şi 6 abţineri. La fel de semnificativ este şi faptul că Eugen Tomac, cel care a iniţiat legea, vine din acea parte a Basarabiei care acum nu mai aparţine nici măcar Moldovei ci Ucrainei. Legea 36 prin care se declară   27 Martie, Ziua unirii Basarabei cu România, ca zi de sărbătoare naţională, poate fi un bun punct de plecare pentru a pune Basarabia pe lista de priorităţi a dezbaterilor din societatea românească, pentru a-i determina pe politicieni să înscrie problema printre cele prioritare şi mai ales pentru a acţiona uniţi în această situaţie de interes naţional. Mai sunt români capabili de românism?

(Colonel în rezervă Gheorghe Serendac, preşedinte PRM Făgăraş)