Începând din aprilie, tichetul de creșă va ajunge la 600 de lei, ceea ce înseamnă încă 30 de lei adăugați la valoarea actuală a tichetului. Indexarea e prinsă într-un ordin publicat astăzi.

Pentru semestrul I al anului 2023, începând cu luna aprilie 2023, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018 cu modificările ulterioare, este de 600 lei”, potrivit Ordinului comun nr. 1.121/655/2023, apărut azi în Monitorul Oficial.

Aceeași valoare se va aplica și pentru primele două luni ale semestrului II din acest an, respectiv august și septembrie 2023. 

Vorbim, astfel, de o indexare a valorii tichetului cu 30 de lei față de valoarea acum în vigoare, stabilită potrivit Ordinului MMSS nr. 1.306/2022. 

În acest context, trebuie să menționăm că la Parlament a fost înregistrată recent o propunere legislativă ce prevede acordarea contravalorii în lei a tichetelor de creșă, ca excepție de la regula acordării doar pe carduri electronice de bilete de valoare a acestora, ca răspuns la imposibilitatea actuală a angajatorilor de a acorda acest beneficiu extrasalarial angajaților care se întorc la lucru din concediul de creștere.

Cu alte cuvinte, deși se indexează anual valoarea acestui tichet, practic, el nu este acordat, susțin parlamentarii care au venit cu propunerea. Într-adevăr, dacă ne uităm pe lista unităților emitente de bilete de valoare publicată de Ministerul Finanțelor, niciunul dintre emitenți nu are listate tichetele de creșă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here