Polițiștii au fost sesizați de către o persoană, în data de 30 martie a.c.,  că, pe timpul nopții, i-a fost furată  autoutilitara ce se afla parcată în fața blocului unde locuia, pe bulevardul Unirii din municipiul Făgăraș. Oamenii legii l-au identificat pe autorul furtului, un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din satul Sebeș. Acesta, după ce a furat mașina, s-a plmbat prin municipiu deși nu avea nici permis de conducere. Bărbatul se afla în evidențele poliției și cu alte fapte penale, caz în care s-a dispus    reținerea acestuia pentru o perioadă de 24 ore și introducerea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. Ulterior, acesta fost prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile față de bărbat. Acum este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de ”furt calificat și conducerea unui vehicul fara permis de conducere”, în urma sustragerii unui autovehicul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here