Ce se face în joia Înălțării Domnului

Există câteva tradiții și superstiții care se fac în ziua de Înălțare. Așa cum se întâmplă în cazul fiecărui praznic important, există o serie de tradiții și superstiții care se leagă și de sărbătoarea Înălţării Domnului și care au ajuns să se transmită din generație în generație. Se fac pomeni pentru morți și este ultima zi când se mai pot mânca ouă roșii. Se pun frunze de nuc la brâu, așa cum purta Mântuitorul când s-a înălțat la cer.  Oamenii cred că dacă cineva moare în perioada dintre Paște și Înălțare ajunge în Rai.  Vitele se bat cu leuștean, ca să fie ferite de boli.  În ziua de Înălțare nu se dă foc și sare din casă.  Nu se cultivă nimic după Înălțare, pentru că nu va rodi.  Femeile care au morți în familie împart azime calde, ceapă verde și rachiu pentru sufletele lor.  Se sfințesc plantele medicinale.  La Înălțare, se taie păr din vârful cozilor de la vite și se îngroapă în furnicare, spunând „Să dea Dumnezeu să fie atâția miei și viței câte furnici sunt în acest furnicar”.

Ce nu se face de Înălţarea Domnului 2022

De Înălţarea Domnului 2022 nu se spală rufe și nici nu se fac treburi în gospodărie, având în vedere că este vorba despre o sărbătoare cu cruce roșie. Se spune că cei care fac aceste lucruri vor fi urmăriți de ghinion. În ziua de Înălţare, credincioșii ar trebui să fie mai buni și să evite certurile. Nu este bine ca în zi de sărbătoare să fie spuse vorbe urâte, jigniri sau credincioșii să își facă reproșuri. De asemenea, tot în această zi este foarte important să mergem la slujba de la Biserică și să ne rugăm pentru sufletelor celor adormiți, dar și pentru noi, dacă trecem printr-o perioadă dificilă a vieții noastre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here