FOTO: hotnews.ro

Greva generală din educație, cel mai mare astfel de protest din ultimii 18 ani, a intrat în cea de-a treia săptămână, iar sindicatele din Educație au anunțat că greva profesorilor continuă până când le sunt rezolvate solicitările privind atât salariile, cât și „viitorul educației”, informează hotnews.ro. La Ministerul Educației marți au loc discuții cu reprezentanți ai elevilor, ai părinților și ai sindicatelor pentru a se stabili ce se va întâmpla cu examenele naționale, în condițiile în care de astăzi, 6 iunie, era programat să înceapă înscrierile la Evaluarea Națională 2023 pentru elevii de clasa a VIII-a, iar în 12 iunie ar urma să înceapă prima probă din cadrul competențelor de la BAC 2023.

Astăzi are loc o întâlnire cu reprezentanții profesorilor, elevilor și părinților, la Ministerul Educației.

Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat marți pentru HotNews.ro că liderii sindicali au fost invitați la discuții la Ministerul Educației de la ora 11.00.

El a mai spus că tot marți ar urma să se decidă, după consultări cu FSLI, dacă joi va fi organizat un nou miting de amploare pe traseul Palatul Victoria-Palatul Cotroceni.

Ministerul Educației a anunțat că la întâlnire vor lua parte reprezentanți ai elevilor, ai părinților și ai sindicatelor reprezentative din învățământul preuniversitar, respectiv Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Sindicatelor Libere din Învățământ.

„Întâlnirea are ca scop consultarea acestora asupra demersurilor necesare pentru adaptarea calendarelor de desfășurare a activităților de final de an și a calendarelor examenelor naționale, în contextul generat de protestul personalului din învățământul preuniversitar”, a precizat Ministerul Educației.

Greva din educație continuă. Sindicatele: „Schimbați-vă discursul și asumați-vă că educația va fi, începând de astăzi, prioritate națională”

În timp ce peste 300.000 de elevi ar trebui teoretic să se pregătească acum pentru examenele naționale de final de an – evaluarea națională și Bacalaureat, greva generală din educație a intrat în cea de-a treia săptămână și continuă și marți, după ce toate discuțiile și negocierile de până acum dintre Guvern și sindicatele din învățământ au eșuat.

Sindicatele din Educație au anunțat că greva profesorilor continuă până când le sunt rezolvate solicitările privind atât salariile, cât și „viitorul educației”. Ei acuză că modul în care Guvernul a reacționat la protestul lor „ne face să credem că, după ce se va încheia această grevă, vor reveni la vechile obiceiuri”.

Potrivit unui comunicat de presă al principalelor federații sindicale din Educație, principalele solicitări sunt:

  • stabilirea prin lege a faptului că salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie
  • aplicarea grilei de salarizare pentru învățământ într-un termen mai scurt decât cei trei ani anunțați de Guvern
  • majorări de salarii și mai mari decât în ordonanța dată zilele trecute
  • acordarea, de la 1 ianuarie 2024, a cel puțin 15% din cheltuielile bugetului consolidat pentru învățământ

„Nu ne mai certați, nu ne mai trimiteți la clase! Schimbați-vă discursul și asumați-vă că educația va fi, începând de astăzi, prioritate națională”, spun sindicaliștii.

Reacția foarte critică a sindicatelor vine după ce la finalul săptămânii trecute președintele Klaus Iohannis a lansat un atac aspru spre profesorii care au decis să continue greva.

„Cum îndrăznește cineva să pună în pericol examenele naționale? (…) Guvernul le-a dat tot ce-au cerut, de ce să mai continue greva?”, a spus șeful statului.

Sindicaliștii acuză că solicitările profesorilor nu se regăsesc în recenta OUG adoptată de Guvern

Ultima ofertă a Executivului, adoptată prin OUG, a fost o creștere salarială de 1.000 de lei brut pentru personalul didactic și de 400 de lei brut pentru personalul nedidactic, urmată de o majorare a salariilor etapizat, în următorii trei ani, prin viitoarea lege a salarizării.

Cu toate acestea, liderii sindicali spun că oferta Guvernului nu satisface cerințele profesorilor care au declanșat greva, iar principala revendicare a profesorilor nu apare în ordonanța adoptată de guvern. Executivul a reacționat vineri prin purtătorul de cuvânt Dan Cărbunaru, care spune că mențiunea indicată de sindicaliști că lipsește din OUG se regăsește în nota de fundamentare a ordonanței, dar trebuie precizat că nota de fundamentare nu are însă putere de lege.

Preşedintele Federaţiei „Spiru Haret”, Marius Nistor, a reiterat că solicitarea sindicaliştilor privind creşterea salariului debutanţilor în învăţământ nu se regăseşte în textul ordonanţei Guvernului, ci doar în nota de fundamentare, iar profesorii aflaţi în grevă nu vor să înceteze conflictul de muncă deoarece nu au nicio garanţie privind creşterea salariilor şi investiţiile în Educaţie.

Liderul Federaţiei Sindicatelor „Spiru Haret” a precizat că 75 la sută dintre cadrele didactice se află în grevă.

325.000 de elevi ar urma să susțină Evaluarea Națională și Bacalaureatul

Circa 183.000 elevi de clasa a VIII-a trebuie să susțină Evaluarea Națională, iar 142.000 de elevi de clasa a XII-trebuie să susțină Bacalaureatul, iar dacă profesorii nu se vor întoarce cât mai repede la școală, atunci va fi modificat calendarul acestor examene, prin „prelunguri și reprogramări ale probelor”, declara ministrul Educației, Ligia Deca.

Înscrierea la examenul de Bacalaureat 2023 era programată să înceapă luni, 29 mai, iar Ministerul Educației a prelungit până la 9 iunie perioada de înscriere a candidaților la BAC, dar și încheierea situației școlare pentru elevii din anii terminali.

Conform calendarului actual, în 12 iunie ar urma să înceapă prima probă din cadrul competențelor, iar prima probă scrisă este programată din 26 iunie.

Evaluarea Națională 2023 pentru elevii clasei a VIII-a ar urma să înceapă în 19 iunie, cu proba la Limba română, iar înscrierea la Evaluarea Națională era programată să înceapă de marț, 6 iunie.

Ligia Deca a rugat cadrele didactice să se întoarcă în clase dein această săptămână, pentru ca toţi elevii să poată susţine Evaluarea Națională și Bacalaureatul, iar anul şcolar să se poată finaliza în bune condiţii, ea precizând că simultan negocierile cu sindicaliştii pentru celelalte revendicări pot continua.

Calendar Bacalaureat 2023

Calendarul examenului de Bacalaureat 2023 era programat să debuteze în 29 mai, odată cu deschiderea înscrierilor candidaților pentru prima sesiune de BAC, probele scrise fiind programate începând din 26 iunie. Rezultatele finale la BAC 2023, prima sesiune, se afișează în 7 iulie. Care este noul calendar:

  • 29 mai – 9 iunie 2023: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 9 iunie 2023: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 12 – 14 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română -proba A
  • 14 – 15 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă -proba B
  • 14 – 16 iunie 2023: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 19 – 21 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională -proba C
Probele scrise la BAC 2023
  • 26 iunie 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) -proba scrisă
  • 28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 29 iunie 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 -18.00
  • 4 – 6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor
  • 7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale

Calendar Evaluare Națională 2023

Evaluarea Națională 2023 pentru elevii clasei a VIII-a ar urma să înceapă în 19 iunie, cu proba la Limba română.

Pentru elevii clasei a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni şi ar urma să se încheie în 9 iunie 2023.

  • 6 – 9 iunie 2023 – Înscrierea la Evaluarea Națională 2023
  • 9 iunie 2023 – Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
  • 19 iunie 2023 – Limba și literatura română – probă scrisă
  • 21 iunie 2023 – Matematica – probă scrisă
  • 22 iunie 2023 – Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 28 iunie 2023 (până la ora 14:00) – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
  • 28 iunie 2023 (orele 16:00 – 19:00) – 29 iunie 2023 (orele 8:00 – 12:00) – Depunerea contestațiilor
  • 29 iunie – 4 iulie 2023 – Soluționarea contestațiilor
  • 4 iulie 2023 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Media claselor V-VIII va fi eliminată din calculul mediei de admitere la liceu, astfel că ierarhizarea absolvenților se va realiza doar pe baza mediei obținute la Evaluarea Națională, din anul școlar 2022-2023.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here