FOTO: G4Media

Trei proteste ale sindicaliștilor din educație, sănătate și poliție se desfășoară simultan, joi, fiind o premieră în România ultimilor ani.

Profesorii sunt în a treia săptămână de grevă generală, iar joi cadrele didactice din Cluj sunt din nou în stradă și s-au adunat în Piața Unirii de unde au plecat într-un marș de protest pe Bulevardul Eroilor.

În Piața Victoriei din Capitală protestează câteva mii de sindicaliști din sănătate.

„Cerem actualizarea indemnizației de hrană la anul 2022, mărirea salariului, actualizarea salariilor la 2022. Deficitul de personal pune o foarte mare problemă, deficitul de personal. Orele suplimentare nu le putem recupera. Sporul de tură și mai ales al sărbătorilor legale, care nu sunt actualizate la salariul de bază în plată, plata turelor de gardă ale medicilor, sporurile infirmerilor, brancardierilor”, a declarat pentru G4Media.ro o asistentă din Tecuci care participă la protest.

În fața Reprezentanței Comisiei Europene protestează sindicaliști din poliție și penitenciare.

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, joi, la începutul ședinței de Guvern, că va fi adoptată o ordonanță de urgență pentru acordarea tuturor drepturilor din actuala lege a salarizării pentru angajații din sănătate și din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională. Anunțul premierului a venit cu puțin timp înaintea începerii protestului organizat de sindicaliștii din sănătate în București. Detalii aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here