„În urmă cu şapte ani, în luna iunie 2016, am luat decizia de a-mi da demisia din funcţia de primar al Oraşului Râşnov şi a accepta funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov.A fost o provocare la vremea respectivă, dar cea mai importantă provocare a fost realizarea Aeroportului. Aeroportul era principalul obiectiv pe care cetăţenii judeţului Braşov şi nu numai ei şi-l doreau, iar dacă nu l-am fi realizat în perioada imediat următoare, ar fi rămas un proiect în care n-ar mai fi avut încredere nimeni. Chiar şi astăzi, când suntem aproape de momentul inaugurării oficiale, dacă ne uităm pe reţelele de socializare, vedem persoane care nu sunt sută la sută convinse că joi, 15 iunie, aici, la Braşov, vor ateriza şi vor decola cel puţin două aeronave.

Aeroportul Braşov este o realitate, iar lucrul acesta s-a întâmplat deoarece am crezut din primul moment în acest proiect. A fost un proiect greu, iar în momentul în care m-am angrenat în elam constatat căaspectele vehiculate în spaţiul public, potrivit cărora nu suntem lăsaţi să facem Aeroportul de către Bucureşti sau de către Sibiu, nu erau reale. Realitatea a fost că Aeroportul nu reprezenta o prioritate naţională şi nu exista resursa financiară disponibilă pentru implementarea unui astfel de proiect. Am gândit un montaj financiar pentru implementarea Aeroportului, accesând finanţări europene pentru alte obiective strategice ale judeţul nostru.Ştim cu toţii că nu ne-a fost uşor în pandemie, atunci când am construit o unitate de terapie de intensivă modulară şi, în acelaşi timp, o unitate de primiri urgenţe la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, atunci când am modernizat o mare parte din clădirile unităţilor sanitare, am construit şi reabilitat o parte din drumurile judeţene şi, în acelaşi timp, am asigurat funcţionarea celor 21 de instituţii şi servicii publice pe care le avem în subordine.

Totodată, am avut şansa de a avea permanent în preajma mea oameni capabilicu care am reuşit să fac echipă. Am fost riguros şi ambiţios, am lucrat cu termene concrete şi cu grafice de execuţie, în aşa fel încât acest proiect să prindă contur. Şi iată-ne astăzi în momentul fericit în care cu toţii dăm speranţă României, speranţa că mai sunt şi oameni care reuşesc să se ţină de cuvânt şi să ducă un mare proiect investiţional la bun sfârşit. Iar acest lucru nu-l puteam face fără sprijinul unei echipe, fără sprijinul tuturor cetăţenilor judeţului Braşov, al celor care au crezut în noi, care ne-au dat încredere, care ne-au convins să mergem mai departe. Criticile, inerente atunci când vorbim despre un mare proiect, au fost binevenite şi le-am apreciatpentru că ne-au ambiţionat să ducem proiectul mai departe.

Bunăstarea şi dezvoltarea pe care le va aduce funcţionarea Aeroportuluile anticipăm cu toţii. Braşovul este şi acum un puternic centru economic, suntem pe locul 5 din punctul de vedere al contribuţiei la PIB-ul României –cu 3,5% din PIB-ul naţional, suntem cea mai importantă destinaţie turistică a României şi chiar dacă în ultimii 30 de ani noi nu am reprezentat o prioritate în ceea ce priveşte construcţia de autostrăzi, ceea ce am reuşit astăzi, faptul că ne-am încăpăţânat şi ne-am ambiţionat să construim un aeroport, primul din România după 50 de ani, este o mare realizare care vi se datorează dumneavostră şi încrederii pe care ne-aţi dat-o. Este aeroportul nostru, al tuturor, dar pentru ca el să poată deveni profitabil, aveţi o datorie: vă îndemn să călătoriţi de pe Aeroportul Braşov şi să-l faceţi rentabil, fiindcă dumneavoastră veţi dicta piaţa şi destinaţiile spre care vor exista zboruri, dumneavoastră veţi fi cei care veţi umple fiecare aeronavă care va decola şi va ateriza la Braşov. Începând de astăzi eu voi preda acest obiectiv investiţional celor care au obligaţia de a-l duce mai departe, dar este necesar să înţelegem că avem cu toţii datoria să-l sprijinim.

Indiferent în ce poziţie publică voi fi, vă asigur că voi susţine Braşovul şi mă voi implica, în aşa fel încât Braşovul să-şi atingă o serie de obiective pe care ni le dorim cu toţii: Spitalul Regional, autostrăzile către Bucureşti şi Sibiu, autostrada Braşov-Bacău şi proiectul pe care l-am demarat în urmă cu puţin timp şi care se va materializa, şi anume noul drum care va face legătura dintre Braşov şi Câmpina prin Valea Doftanei. Vă îndemn pe toţi să credeţi în proiecte, să construiţi echipe, să colaboraţi şi să adunaţi în jurul vostru câţi mai mulţi prieteni. În final, vreau să mulţumesc tuturor instituţiilor şi autorităţilor statului care ne-au sprijinit şi ne-au dat avizele pentru implementarea Aeroportului, în special ROMATSA, Autorităţii Aeronautice Civile Române şi Ministerului Transporturilor. Vreau să vă mulţumesc dumneavoastră încă o dată şi vă îndemn să credeţi în proiectele noastre, astfel încât împreună să continuăm să fim o comunitate puternică, unită, care ştie ce vrea şi care îşi propune cât mai multe obiective. Credeţi în noi, credeţi în voi!” a spus Adrian Veștea, președintele CJ Brașov.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here