Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, 13 iunie a.c., proiectul de lege care reduce vârsta de pensionare cu doi ani fără penalizare pentru persoanele care locuiesc în zone afectate de poluare remanentă.  Proiectul de lege modifică astfel art.65 alin.(5) din Legea nr. 263/2010 în vederea reducerii vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, pentru persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare, precum şi pe o rază de 8 km în jurul acesteia, prin extinderea numărului de localităţi. Pe listă sunt incluse localitățile  Victoria, Făgăraș, Codlea,   Crizbav,   Feldioara, Hălchiu și  Satu Nou din județul Brașov. Actul normativ introduce localităţile Bistra, Sălciua din judeţul Alba, Aluniş, Arad, Cicir, Fântânele, Frumuşeni, Horea, Mândruloc, Tisa Nouă, Vladimirescu din judeţul Arad, Piteşti din judeţul Argeş, Comăneşti din judeţul Bacău,   Giurgiu din judeţul Giurgiu,  localităţile Maieru, Rodna şi Şanţ din judeţul Bistriţa-Năsăud,   Brăila, Chişcani şi Tichileşti din judeţul Brăila, Anina, Armeniş, Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa din judeţul Caraş-Severin, Aghireşu, Câmpia Turzii, Căpuşu Mare, Dej, Iara şi Turda din judeţul Cluj, Năvodari din judeţul Constanţa, Baraolt din judeţul Covasna, Târgovişte şi Titu din judeţul Dâmboviţa, Işalniţa din judeţul Dolj, Galaţi din judeţul Galaţi, Giurgiu din judeţul Giurgiu, Brăneşti, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, Ioneşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Prigoria, Roşia de Amaradia, Rovinari, Turburea, Turceni şi Urdari din judeţul Gorj.în lista zonelor pentru care locuitorii acestora pot beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare.

Potrivit proiectului, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor.

 

 

1 COMENTARIU

  1. Pensionarea cu doi ani mai devreme pt zona Făgăraș și Victoria e condiționată de obligativitatea a 35 de ani vechime pt bărbați și a vechimi de 32 de ani și o lunā pt femei acum sau 32 de ani și două luni la sfārsitul anului 2023 ,în creștere gradatā spre 35 și asta !Cei cu vechime între 15 și 34 de ani și 11 luni ,bărbați ori între 15 și 32 de ani femeile nu beneficiazā de prevederile legi !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here