Adrian-Ioan Veștea, ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a verificat stadiul lucrărilor unor proiecte pe care le finanțează ministerul în municipiul Constanța. Cu acest prilej a avut o întâlnire  și cu Gheorghe Hagi. Veștea a participat  la evenimentul ”Arena de 10“, care a marcat startul lucrărilor de demolare a stadionului ”Gheorghe Hagi“ din Constanța. Pe același amplasament, Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții, finanțează construirea unui nou complex sportiv, multifuncțional, cu o arenă de fotbal care va beneficia de funcțiunile și suprafețele necesare încadrării în categoria IV UEFA. Demolarea stadionului “Gheorghe Hagi” din Constanţa a început, luni seară, în prezenţa reprezentanţilor administraţiei publice locale, a ministrului Dezvoltării, Adrian Veştea, şi a conducerii clubului Farul Constanţa. După finalizarea ceremoniei a început demolarea stadionului. La eveniment au fost prezenţi şi Gheorghe Popescu, preşedintele clubului Farul Constanţa, şi  Gheorghe Hagi, actualul antrenor al echipei Farul Constanţa.

  • Am petrecut astăzi toată ziua în judeţul Constanţa, mergând de la un şantier la altul, evaluând stadiul fiecărui proiect în care ministerul pe care îl conduc este implicat prin finanţări masive care sperăm să ajute la dezvoltarea municipiului şi a judeţului, după ce vor fi finalizate. Însă în această seară nu vreau să vorbesc despre serviciul meu public, nici despre banii care vin înspre judeţul Constanţa pentru investiţiile în infrastructură sau în obiectivele emblematice ale judeţului”, a declarat ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea.

Investiția are valoarea de 480.490.480 lei, va avea o suprafață desfășurată de 63.857 mp și o capacitate de 18.500 de locuri.

  • Acest stadion, al cărui nume este legat de unul dintre cele mai bune produse ale sportului constănţean din toate timpurile – Gheorghe Hagi, a fost martorul unor evenimente sportive și culturale de excepţie.  Vom rămâne mereu cu amintirile unor meciuri fantastice desfășurate aici, dar privim cu optimism către viitor și așteptăm momentul când Constanța va beneficia de o arenă ultramodernă, care va oferi o șansă în plus pentru sportul de performață de la nivelul județului Constanța și pe care, cu siguranță, se va scrie în continuare istorie în fotbalul românesc”, a declarat ministrul Adrian-Ioan Veștea.
  • Sunt în această seară aici pentru un om pe care îl admir, un om care, deşi nu este parte din familia mea, mi-a adus în casă multă bucurie, entuziasm şi mândrie în toţi anii în care a servit la cel mai înalt nivel sportul românesc în această ţară. Au trecut mai bine de 40 de ani de când a debutat pe acest stadion la Farul Constanţa şi într-o carieră fulminantă a decolat apoi de la Sportul Studenţesc la Steaua, pentru a ajunge la Real Madrid şi Barcelona. Omul acesta a pus Brescia pe harta Italiei şi în minţile românilor. Omul acesta ne-a făcut pe noi, românii, să ţinem ani de zile cu turcii. Dar a fost în primul rând românul care a intrat de 125 de ori în teren, purtând culorile naţionalei spre glorie, recunoaştere şi respect la nivel mondial.
  • Nu putem cuantifica iubirea, efortul şi devotamentul arătat de Gică Hagi României şi nici nu putem evalua cât de mult a dat România înapoi Regelui. Însă momentul de astăzi, aşa cum este el, mă face fericit să pot fi prezent şi să fac un prim pas din partea Guvernului României, pe care sunt onorat să îl reprezint aici, la Constanţa, ca ministru al Dezvoltării. În vara lui 2024 îl găsim pe Gheorghe Hagi din nou campion ca antrenor, manager şi mentor şi demarăm astăzi un proiect prin care să-i putem oferi lui, Farului şi Constanţei un loc unde sportul şi performanţa să fie mereu la cea mai înaltă performanţă: noul stadion Gheorghe Hagi”,a mai spus ministrul Dezvoltării.
La încheierea vizitei în județul Constanța, ministrul Adrian Veștea a transmis un mesaj după întâlnirea cu marele campion Gheorghe Hagi.
  • Am încheiat vizita în județul Constanța cu un moment foarte emoționant, demn de un campion! Vreau să dedic această postare unui om pe care îl admir și care ne-a adus bucurie și mândrie de-a lungul anilor în care a servit sportul românesc și țara noastră. Gheorghe Hagi – un nume care ne provoacă emoții și amintiri frumoase. Cariera sa impresionantă ne-a inspirat și ne-a unit în sprijinul naționalei! A fost un adevărat campion și un model de devotament pentru România. Gică Hagi a adus atât de multe realizări țării noastre și a dat totul pe teren, pentru noi, românii! Așadar, vreau să-i mulțumesc pentru tot ceea ce a făcut pentru fotbalul românesc și pentru imaginea României în lume. A fost și va rămâne unul dintre cei mai mari sportivi ai țării noastre! Se cuvine să ne amintim și să aplaudăm cariera sa de excepție, dar să nu uităm nici contribuțiile sale ulterioare ca manager și antrenor, care au format o nouă generație de fotbaliști talentați și au adus României bucurii și performanțe remarcabile. Gheorghe Hagi, suntem mândri de tine și îți suntem recunoscători pentru tot ceea ce ai făcut și continui să faci pentru sportul românesc! Așadar, construim la Constanța un stadion demn de un Rege pentru campionii României!”, a scris ministrul Adrian Veștea într-un mesaj postat pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here