,,Zilele Rezistenței – Centenar Ion Gavrilă Ogoranu“, ediția a 13-a, s-a desfășurat la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus timp de trei zile, 21, 22, 23 iulie 2023, organizator fiind Fundația ,,Ion Gavrilă Ogoranu“. În aula Academiei s-au organizat simpozioane, lansări de carte, proiecții de filme, dezbateri, iar la Crucea-monument din curtea Mănăstirii s-a oficiat, duminică, slujba de pomenire pentru luptătorii anticomuniști din Munții Făgărașului și sprijinitorii lor din satele făgărășene. Au fost trei zile de istorie vie, de mărturisiri și de evocare pentru ,,cei care nu mai sunt“. Este o regulă nescrisă ca în iulie, după Sf. Ilie, ei să-și îndrepte pașii spre poalele Munților Făgăraș, la Mănăstirea Brâncoveanu. Vin oameni din toate colțurile țării pentru a participa la acest eveniment anual. Maestrul Dan Puric a fost invitat la eveniment și a vorbit audienței sâmbătă, începând cu ora 17.00. A evocat, prin materialul prezentat sub titlul ,,Rezistența lor este dăinuirea noastră“ memoria eroilor anticomuniști din Țara Făgărașului și a liderului grupului de partizani din munți, Ion Gavrilă Ogoranu. L-a întâlnit pe Ion Gavrilă Ogoranu doar preț de câteva minute, dar i-a citit memoriile, așa cum a spus, moment în care a înțeles logica și lupta lor. Și-a început prezentarea vorbind despre o altă întâlnire specială a sa, undeva într-un sat din Maramureș, unde și-a explicat sensul jocului din Maramureș.
- ,,Din tropăiala lor ieșea toată forța istoriei. Am cunoscut un fel de putere indestructibilă din hora lor. Același lucru mi s-a întâmplat, undeva prin 1990 și ceva, la un chioșc de ziare și cărți din proximitatea teatrului național. Era un bătrânel care vindea și mi-a spus scurt, ia-o pe asta. Era cartea scrisă de Ion Gavrilă Ogoranu. Mi-am zis cine va mai fi și acest autor. Am luat-o și am citit. Am simțit același duh, duhul puterii care nu ținea contul istoriei și o specie de om cu care nu mă mai întâlnisem. Până atunci nu am știut. Între generația mea și a lor, marii noștri martiri, a fost un hiatus dat de educația comunistă. Chiar și așa, ei au ieșit la suprafață. S-a mai întâmplat aceeași situație cu sfinții de la Niculițel. Omul acoperă și Dumnezeu descoperă! Mă întâlneam atunci cu o altă Românie, o Românie de o demnitate ireproșabilă, de un echilibru interior nemaipomenit. A urmat apoi o succesiune de asemenea cărți care m-au situate pe o altă poziție“ a prezentat maestrul Dan Puric în fața publicului din aula Academiei de la Sâmbăta. Dan Puric a făcut o incursiune în istoria României.
,,În istoria noastră sunt un soi de înfrângeri: Ștefan a trebuit să pună sabia jos și să facă pact cu turcii, a urmat Mihai Viteazu, apoi Brâncoveanu. Păi cum să faci istorie cu un neam care a fost înfrânt? Acesta este marele paradox! Un paradox cutremurător pe care l-am sesizat la Ion Gavrilă Ogoranu, un anume fel de a fi. Ce moștenire ne-a fost dată nouă de acest concentrat de neam românesc prin sfinții martiri partizani, o mână de oameni? Nu ne-au lăsat o victorie că nu aveau cum să o câștige, ne-au lăsat o atitudine sufletească indestructibilă. Urmărind mărturisirile lui Ion Gavrilă Ogoranu și a altor martiri partizani, ei nu au luptat pentru beneficii personale, nu au luptat pentru funcții, ei au luptat pentru neam. De o parte era Securitatea, mii de oameni care aveau în buzunar directivele PCR, iar partizanii aveau în buzunar biblia. Raportul a rămas și astăzi la fel, dar sunt alte directive. Te întrebi care a fost efectul unui asemenea demers, a fost degeaba? În materie de istorie, victoria este aici. Ce l-a făcut pe Nicolae Iorga să spună: ,,Dacă suntem astăzi ceea ce suntem, nu suntem datorită victoriilor strămoșilor noștri, ci datorită suferințelor lor“. Suferința este un capital, ea trece dreaptă prin istorie. Brâncoveanu a fost decapitat în 1714 și a fost declarat sfânt abia în 1992. Dar ce facem cu acest popor care l-a canonizat în inimă, pe dedesupt, ce facem cu acest duh care se rupe de gravitație și care lucrează în timp? Prin Brâncoveanu ni s-a întărit credința, prin Mihai Viteazu am văzut Dacia Mare. Dar dacă nu aveam aceste evenimente seism? Realizați că ceea cefacem noi aici, sub o indiferență totală a autorităților statului, a istoricilor, a Ministerelor Culturii, Educației, sub o anestezie a populației, are efect aici între noi, dar în timp? În timp se lucrează fantastic! Iisus a fost crucificat, nu a fost împărat, dar efectele crucificării sunt mari. A mers în veșnicie indestructibil! Cum să te duci în munți, aici, când este o armată întreagă acolo? Care era logica, sensul? Cum să te pui cu o omenire întreagă? Este o forță care nu ascultă de legimitățile istoriei. Sufletul acestui neam este durere, după durere, după durere. Partizanii au mai scris încă o ,,după durere“ a neamului românesc. Dacă vă uitați astăzi la ce vine peste noi, e o lume satanică. Este exact situația partizanilor. Rezistența lor este dăinuirea noastră. Rezistența este de tip armat, este în planul istoric, în planul politic, dăinuirea este în planul duhului, în planul spiritului. Dacă vă apropiați de sufletul lor, de ceea ce au făcut, vă simțiți puternici și indestructibili. Este un capitol de demnitate. Partizanii au transmis demnitatea unui neam și libertatea, numai un om liber poate fi demn, iar libertatea este capitolul adevărului. Această succesiune de la adevăr la libertate și demnitate a purtat-o poporul roman de la subteranul istoriei. Cum ar fi ca un om ca Ion Gavrilă Ogoranu să aibă frâiele conducerii? Sau Toma Arnăuțoiu, sau maiorul Dabija, sau frații Motrescu sau Paragină sau Elisabeta Rizea sau Gavriil Vatamaniuc? Ei au fost martiri până la capăt! Când m-am întâlnit cu Gheorghe Jijie nu era în Rolls Roice, era într-un costum modest. O singură dată m-am întâlnit cu Ion Gavrilă Ogoranu, la librăria Mihai Eminescu, era cu niște bocanci vechi, într-un costum de o simplitate și niște ochi de vultur care te pătrundeau. Avea o asprime blândă. Sunt două mari icoane ale deznădedii românești, Mihai Eminescu și Avram Iancu înainte să moară, aveau o privire hristică. România ce se vrea educată astăzi este de fapt o reeducare mai teribilă decât Pitești, este parșivă și perversă. Ogoranu spunea după 1990 că ne-au distrus economic, iar spiritual și mai tare. Ideea de sacrificiu și de dragoste de țară a dispărut. Au devenit valori deviațiile sexuale. Nici în manualele de istorie nu mai există cuvântul jertfă. Pomenindu-i astăzi pe partizanii martiri facem un fel de transfuzie de sânge sufletesc, care te întărește. Partizanii au făcut parte din corpul imunitar al neamului românesc. Lumea întreagă este supusă astăzi la un proces de patologizare. Plutonul care a tras în partizani a fost format tot din romîni, dar cu ,,î“. Astăzi sunt mai mulți trădători, intelectuali, academicieni, medici, conducători, etc. Dorul partizanilor era să-și vadă națiunea fericită, este testamentul lor“ a încheiat Dan Puric, făcând o biografie a luptătorilor anticomuniști.
