,,Codul lui Da Vinci“ și speculații despre viața socială a lui Iisus

Mult noroi s-a prefăcut în cerneală și s-a scurs de-a lungul vremii fascinând mințile fierbinți, mereu în căutare de legende stranii puse pe seama vieții lui Iisus Hristos. Să înceapă, așadar, nebunia și să purcedem la drum.

,,Mi-ai dat noroiul tău și am făcut aur din el”

Ne aflăm într-un sătuc din sudul Franței unde, pe data de 17 ianuarie 1917, un preot de 64 de ani moare subit, fulgerat de un atac de cord. Rennes-le-Chateau se numește satul, Berenger Sauniere este numele preotului. Pe scurt, acest Saunier s-ar fi aflat în posesia unei comori și ajunge putred de bogat, ițele poveștii se complică odată cu amanta acestuia care rămâne cu o avere bunicică. Aceasta îi încredințează secretul unui străin căruia i-a cedat și domeniul în schimbul unei rente viagere. Acesta se numea Noel Corbu. Amanta popii i-ar fi spus acestuia: ,,Nu-ți face atâtea griji, bunul meu Noel…Într-o zi, îți voi spune un secret care va face din tine un om foarte bogat. Oamenii calcă aici pe aur fără să știe…Preotul nici măcar nu se apleca după un bănuț, pentru că avea mulți…Cu ce-a lăsat, am putea hrăni Rennes încă o sută de ani, și tot ar mai rămâne”. Scriitorul Jean-Jacques Bedu desface ițele unei întregi nebunii care a constituit drept sursă pentru best-sellerul ,,Codul Da Vinci” al lui Dan Brown.

Se spunea că un abate, pe nume Riviere, i-ar fi refuzat enigmaticului preot Berenger Saunier dezlegarea păcatelor în urma unei spovedanii care ar fi durat foarte multă vreme. Marie Denarnaud i-ar fi dezvăluit lui Corbu secretul pe patul de moarte iar de atunci atitudinea acestuia s-a schimbat vizibil. ,,Începe să scotocească frenetic biserica și domeniul. În vilă, pe care o transformă în hotel-restaurant, nu poate să reziste dorinței de a comunica oricui descoperirea sa incredibilă: abatele Berenger Saunier, dezgropând un pergament misterios în biserica lui, scosese la iveală o comoară fabuloasă, cea a reginei Blanche de Castilia, mama lui Ludovic cel Sfânt și regentă a tronului Franței….Puțin câte puțin, limbile încep să se dezlege. Secretul teribil al lui Berenger Sauniere, cel care l-a înspăimântat atât de mult pe abatele Riviere, era în principiu cunoscut de toți. La șaizeci de ani după evenimente, martorii puteau în sfârșit să vorbească. Unul dintre ei era prezent când preotul a scos dintr-un stâlp al altarului suluri de lemn conținând pergamente misterioase; altul văzuse un recipient plin cu o mulțime de bijuterii și monede de aur, iar cel din urmă, cu o simplă lovitură de târnăcop, dăduse la iveală intrarea într-o subterană ce ducea la o criptă. Totuși, unii erau unanimi: după această descoperire, preotul îi dăduse pe toți afară, rămânând încă ore bune în biserică, unde avusese grijă să interzică accesul și, după un timp, devenise putred de bogat”. (Jean-Jacques Bedu, Codul Da Vinci- Sursele secrete: Stăreția Sionului, Rennes-le-Chateau, Templieri, Francmasoni, Illuminati) Căutători de comori, radiesteziști cu aparate de detectare și tot felul de nebuni își fac apariția în zonă până când primăria interzice săpăturile pe raza comunei Rennes-le-Chateau. ,,Nicio motivație coerentă nu poate să explice felul de viață cheltuitor al acestui preot modest, care, împotrivindu-se celor mai înalte autorități ecleziastice, a refuzat întotdeauna să-și părăsească funcția. După câțiva ani de căutări anevoioase și zadarnice, comoara abatelui Sauniere continuă să se sustragă veleităților aurifere ale unui mare număr de căutători. Pe la mijlocul anilor 60, ziaristul și scriitorul Gerard de Sede își face apariția pe promontoriul de la Rennes-le-Chateau. Precedat de prietenul său documentarist Pierre Plantard, el este autorul unei cărți de succes- ,,Templierii sunt printre noi”-, în care vorbește despre descoperirea, în incinta castelului din Gisors, a unor subterane misterioase ducând la o criptă. Această lucrare este istoria și mărturia principalului actor, Roger Lhomony, paznicul castelului, care a făcut în secret săpături timp de mai bine de zece ani și a descoperit sarcofage, precum și treizeci de lăzi din metal prețios, rânduite în coloane de zece! Considerat nebun, nimeni nu-i dă crezare și, în fața riscurilor unor săpături care prezintă reale pericole de prăbușire, Primăria hotărăște să astupe excavațiile enorme, îngropând pentru totdeauna secretul lui Lhomony, care a fost însă recuperat de Gerard de Sede, cel care a dezvăluit enigma cea mai stupefiantă de după război.

Dacă tezaurul Ordinului Templului se află la Gisors, înseamnă că nu poate fi la Rennes-le-Chateau! Gerard de Sede este convins de asta; până acum s-a mers pe o pistă greșită. Natura averii lui Sauniere nu era materială, ci de ordin spiritual și inițiatic. Prin urmare, el își vânduse pe bani buni descoperirea și secretul ei. Dar cui și de ce? Autorul se străduiește să dezvăluie aceste lucruri la capătul unei anchete lungi și pasionante. Surse misterioase i-au procurat lui Gerard de Sede un duplicat al pergamentelor, după care fostul primar al satului avusese grijă să facă o copie. Scotocind prin hârtiile abatelui, jurnalistul reușește să stabilească faptul că, după descoperirea făcută, Sauniere s-a sfătuit cu episcopul, care, în fața naturii ciudate a pergamentelor, l-a trimis în misiune la Paris, la abatele Bieil, directorul Seminarului Saint-Sulpice” scrie Jean-Jacques Bedu.

Aurul de la Rennes

În anul 1967 Gerard de Sede publică lucrarea intitulată ,,Aurul de la Rennes sau viața insolită a lui Berenger Sauniere, preotul de la Rennes-le-Chateau”. El publică o reproducere a unor pergamente și facsimilul a două pietre funerare dispărute din cimitir. ,,În fața incoerenței textelor- explică Jean-Jacques Bedu- care alternează pasaje din Vechiul Testament cu, pe verso, cuvinte amestecate lipsite aparent de sens, Gerard de Sede cere decriptarea pergamentelor de către cei de la ,,serviciul coduri”. Se face o analiză dublă, paleografică și criptografică. Rezultatul este uimitor: unul dintre ele, purtând pecetea reginei Blanche de Castilia, dezvăluie genealogia secretă a descendenților sfântului rege Dagobert al II-lea, de la 683 până la 1244. Al doilea, purtând inițialele misterioase ,,P.S”, care se găsesc și pe epitaful uneia dintre piesele funerare dispărute, este testamentul lui Francois-Pierre d Hautpoul, fost senior de Rennes. El cuprinde urmarea genealogiei până la anul 1644. Istoria Franței ne spune că Dagobert al II-lea, fără moștenitor de parte bărbătească cunoscut, a fost asasinat în cursul unei vânători tragice, lângă Stenay, la 23 decembrie 679, punând astfel capăt dinastiei merovingiene, în profitul uzurpatorilor carolingieni. Manuscrisele găsite de Saunier dezvăluie, așadar, un episod secret din istoria Franței. Dagobert ar fi avut un fiu, Sigebert al IV-lea, care a scăpat în mod miraculos atentatului și- cu ajutorul unei complicități- s-a refugiat la Rhedae, antica Rennes-le-Chateau, dând astfel naștere unei descendențe merovingiene, moștenitoarea legitimă a tronului Franței, deoarece doar ea avea o ascendență davidică! Dacă, în zilele noastre, o astfel de informație poate să ne pară de un interes relativ, în 1886- data presupusă a descoperirii pergamentelor-, contextul nesigur al celei de a III- a Republici, căderea Guvernului Jules Ferry și întoarcerea probabilă a Monarhiei puteau să ducă la instigarea unor conspirații regaliste și legitimiste. Secretul și complotul fac casă bună în enigma ,,preotului miliardar”. (Jean-Jacques Bedu)

Saunier- mai puternic decât regulamentele Bisericii din Franța

Saunier este introdus repede în mediile spiritiste ale păturii superioare franceze iar cheltuielile sale, coroborate cu vizita unor personaje precum arhiducele Austriei, încep să bată la ochi în fața superiorilor care ordonă o anchetă și cere examinarea contabilității sale, la care preotul nu se supune. Este suspendat în lipsă dar se adresează direct Romei. ,,În loc să facă apel la hotărâre conform formelor canonice legale, el se adresează, în mod ciudat, Romei. Dacă Sauniere n-ar fi fost decât deținătorul unui secret material legat de o comoară, este lesne de înțeles că s-ar fi conformat sancțiunii episcopului, dar, făcând în mod deliberat apel la autoritatea ecleziastică supremă, se știe deținătorul unei puteri oculte- un secret teribil mai mult religios decât politic- pe care Vaticanul nu dorește să o vadă divulgată…Berenger Saunier are, așadar, mijloace să facă presiune asupra Papei, care îi dă câștig de cauză în 1913. Prin această hotărâre uluitoare, Roma acreditează teza conform căreia Sauniere ar fi fost inițial într-un mister legat de bazele înseși ale creștinătății. Acum se înțelege mai bine de ce abatele Riviere, venit la căpătâiul confratelui său, a fost atât de șocat și adânc mâhnit de ultimele sale cuvinte, refuzându-i împărtășania…Deschizând orizonturi noi, cartea lui Gerard de Sede face furori și devine evanghelia obligatorie a pasionatului pentru cazul Rennes-le-Chateau. Franța îmtreagă se înflăcărează și, foarte curând, în regiune vin cercetători străini. Toate investigațiile se concentrează acum asupra unei organizații misterioase, Stăreția Sionului, de care Gerard de Sede- voit atunci- omite să amintească în lucrarea lui. Pentru că, pe baza pergamentelor găsite de Sauniere și, mai ales, a ,,Dosarelor Secrete” de la Biblioteca Națională, se vorbește cu claritate despre semnătura acestei societăți secrete, datând de la prima cruciadă, din 1099. Clădindu-și abația pe Muntele Sion la Ierusalim, Godefroy de Bouillon ar fi fost primul Mare Maestru al acestui ordin secret. Abia la înființarea Ordinului Templului, în 1118, de către Hugues de Payns, cele două ordine vor avea timp de câteva decenii aceiași Mari Maeștri. Templierii ar fi fost brațul înarmat al Stăreției Sionului, care ar fi supraviețuit- datorită discreției sale- multelor prigoniri la care au fost supuși frații lor de arme. Gerard de Sede rămâne foarte circumspect în ceea ce privește sursele, dar publicații fanteziste și manuscrise apocrife, în număr foarte mare atunci, dezvăluiau filiația merovingiană din Ordinul Stăreției Sionului, unul dintre membrii săi influenți fiind nimeni altul decât Pierre Plantard- ales mai târziu Mare Maestru-, care revendică atunci scrierea lucrării ,,Aurul de la Rennes”, atribuită  prin contract lui Sede! Misterul devine și mai de nepătruns..” spune Jean-Jacques Bedu. Pierre Plantard era un nebun patologic și începe o întreagă conspirație a așa-zișilor urmași ai Stăreției care vor revendica tronul Franței dar și pe cel al principalelor națiuni europene în baza apartenenței la dinastia merovingiană. ,,În urma a numeroase dezmințiri, a unor dezvăluiri fulgerătoare asupra naturii reale a pergamentelor lui Sauniere- falsuri notorii concepute pentru a-l abate pe piste greșite pe de Sede-, cazul devine atât de tenebros pentru profan, încât își pierde pentru un timp întreg prestigiul și publicul francez nu mai pare interesat”.

Stanislaw Jersy Lec: ,,Miturile sunt bârfe peste care a trecut vremea”

În anul 1982 reîncepe nebunia, odată cu publicarea lucrării ,,The Holy Blood and the Holy Grail” într-o nouă versiune a cazului Rennes-le-Chateau. Această lucrare este principala sursă a romanului ,,Codul Da Vinci” al lui Dan Brown. Autorii lucrării sunt trei englezi: Michael Baigent, Richard Leich și Henry Lincoln. Conform acestei lucrări, secretul teribil al abatelui de la Rennes nu ar fi fost legat de nicio comoară a templului lui Solomon a reginei Blanche de Castilia, a catarilor sau a templierilor ci Ordinul Stăreția Sionului ar fi fost deținătorul unui secret în materie de religie care a ajuns întâmplător la cunoștința lui Sauniere. ,,Ancheta surprinzătoare a celor trei englezi se întoarce astfel în timp, până la primele ore ale creștinismului. Sprijinindu-se pe studii biblice recente, ei dezvăluie faptul că Iisus n-ar fi murit pe cruce și ar fi avut drept soție pe Maria din Magdala. Nunta din Cana ar fi dovada absolută a acestei căsătorii și unul dintre pergamentele descoperite de Sauniere ar fi chiar acest act. După simulacrul crucificării, cuplul ar fi ajuns să se refugieze în sudul Franței și rodul unirii lor ar fi fost această faimoasă dinastie merovingiană, descendența hristică pierdută, al cărei secret ar fi deținut de Stăreția Sionului, aceasta ar fi formula cea mai simbolică a Graalului. Sfântul Graal, deformat ,,Sang real”, adică ,,Sânge regal”, este alegoria descendenței lui Iisus. Prin urmare, este contestată mesianitatea lui Hristos, este călcat în picioare miezul credinței creștine. În această lucrare controversată, cei trei autori englezi- pe baza unei decriptări a manuscriselor descoperite de Sauniere- ne relatează adevărata istorie a lui Iisus, prezentat ca descendent al regelui David și al Mariei Magdalena, ea însăși de descendență regală. În sprijinul tezei lor, autorii amintesc de un mormânt misterios – distrus în 1988-, care ar putea fi văzut în tabloul lui Nicolas Poussin, ,,Păstorii din Arcadia”, el fiind cheia enigmei. În sfârșit, autorii cred că acest mormânt izolat, care nu apare pe nicio hartă, a fost cel al lui Hristos…Acesta ar fi secretul fundamental al lui Sauniere, păstrat de aproape două mii de ani, secret ascuns în schimbul banilor. El a scăpat cu viață, spre deosebire de catari, care au cunoscut același secret și au pierit în flăcări, și mai ales de templieri, care au fost masacrați și acuzați de satanism și erezie” spune Bedu.

Aur din noroi

,,La începutul anilor 80 (P.S- 1980, secolul trecut), Michael Baigent, Richard Leigh și Henry Lincoln au reușit marea realizare de a da un suflu nou pretinsei enigme de la Rennes-le-Chateau. Au făcut mult ,,aur”- din drepturile de autor- din acest noroi în care erau împotmoliți cititorii și pasionații de pe la sfârșitul anilor 50. Amestecând abil rodul propriilor investigații- sau elucubtrații?- cu toate misterele ezoterismului occidental, au știut să deschidă noi orizonturi într-o atmosferă de mistificare, inflamând permanent imaginația. Jean Cocteau- bănuit că face parte din Stăreția Sionului- scria: ,,Deoarece aceste mistere mă depășesc, să ne prefacem că aș fi organizatorul lor”. Pierre Plantard, Gerard de Sede și autorii ,,Enigmei sacre” au fost, așadar, arhitecții acestei prodigioase înșelătorii, care a inspirat…și un romancier, Dan Brown. Asemenea lui Rene Guenon, care, în 1922, a denunțat ,,teozofismul” ca fiind o pseudo-religie, se confirmă că Stăreția Sionului nu este decât o pseudo-societate secretă născută, între cele două războaie mondiale, din imaginația genialului sau iluminatului Pierre Plantard. În introducerea la ,,Aurul de la Rennes”, Gerard de Sede lansa cititorului acest avertisment: ,,Orice asemănare cu faptele prezentate în această carte și o construcție imaginară este rodul unei pure întâmplări. Lucru cât se poate de ciudat, deoarece asemănarea e frapantă”. Autorii lucrării ,,Enigma sacră” au făcut și ei la fel. ,,Absolut nimic nu dovedește că sursele citate și faptele relatate de noi sunt autentice, dar, presupunând că sunt, concluziile ce pot fi trase sunt incontestabile”. Așadar, pe aceste baze obscure și îndoielnice și-a scris Dan Brown romanul ,,Codul lui Da Vinci“. În cazul de față, se pare că elevul și-a întrecut profesorii” concluzionează Jean-Jacques Bedu. Vom parcurge în numărul viitor argumentele prin care este demontat mitul mariajului dintre Iisus și Maria Magdalena atât de mult gustat de către unii contemporani. Vom vedea cum această poveste este rodul unor minți dezechilibrate, Pierre Plantard era recunoscut drept o persoană cu deviații comportamentale. (Ștefan BOTORAN)