Te doare capul dacă nu ajungi să-ți bei cafeaua de dimineață? Dar te doare și dacă bei mai multe până-n prânz? Nu e nicio greșeală! Cafeaua poate să amelioreze durerile de cap, la fel de bine cum le poate și produce, scrie HotNews..

Ce este cofeina și de ce se comportă așa

Cofeina este o substanță chimică naturală care aparține unei clase de compuși numiți xantine. Ea poate fi găsită în diverse plante, dar este mai frecvent asociată cu cafeaua și ceaiul. Cofeina acționează ca un stimulent al sistemului nervos central, având efecte revigorante și energizante asupra organismului uman. „Este o substanță psihoactivă, ceea ce explică rolul ei în durerile de cap – atât ca instigator, cât și ca eliberator”, a declarat dr. Richard Lipton, profesor de neurologie la Colegiul de Medicină Albert Einstein din New York, pentru livescience.com.

Consumul de cofeina funcționează prin blocarea temporară a receptorilor de adenozină din creier și măduva spinării, substanțe care ajută somnul și relaxarea. Acest lucru duce la o stare de vigilență crescută, la reducerea senzației de oboseală și la îmbunătățirea concentrării. De asemenea, cofeina poate stimula eliberarea de dopamină în creier, ceea ce poate provoca senzația de plăcere.

Pe lângă cafea și ceai, cofeina se găsește și în unele băuturi răcoritoare, în băuturile energizante și unele tipuri de ciocolată. Consumul moderat de cofeină poate fi benefic pentru mulți oameni, ajutându-i să fie mai alerți și să-și îmbunătățească performanța cognitivă. Cu toate acestea, consumul excesiv sau înainte de culcare poate perturba somnul și poate cauza efecte secundare neplăcute, precum nervozitatea sau palpitațiile.

Cofeina ca tratament pentru durerile de cap

Sunt peste 150 de tipuri și subtipuri de dureri de cap. Durerile pe care le resimți zilnic, de foarte mult timp și care durează în jur de 15 zile sau mai mult, sunt un subtip. Durerea de cap care apare în situații stresante, tensionate și migrenele sunt alte subtipuri comune de dureri de cap.

Studiile arată că un consum regulat de cofeină crește numărul de receptori de adenozină din creierul nostru, făcându-ne mai sensibili la efectele adenozinei. În timp ce adenozina încetinește activitatea nervoasă, cofeina o crește. Adenozina crește fluxul sangvin, determinând lărgirea vaselor de sânge, în timp ce cofeina le contractă. Și pentru că majoritatea durerilor de cap apar ca urmare a vasodilatației vaselor de sânge din cap, rolul cofeinei ca vasoconstrictor poate explica, cel puțin parțial, efectele sale.

Relația dintre cofeină și migrene

Capacitatea cofeinei de a ameliora o durere de cap cauzată de inflamație sau de a opri o migrenă este bine stabilită. Nu este un analgezic în sine, dar în combinație cu analgezicele le sporește acestora eficacitatea, o arată un studiu. Ibuprofenul și cofeina administrate împreună au oferit o activitate analgezică semnificativ mai mare decât în cazurile în care s-a administrat doar ibuprofen sau doar cofeina.

Pentru persoanele care suferă de migrene episodice (definite până la 14 episoade de dureri de cap pe lună), una până la două porții de cofeină pot limita apariția durerilor de cap pe tot parcursul zilei. Dacă nu mai sunt eficiente antiinflamatoarele de primă intenție, se pot administra combinații medicamentoase, la recomandarea medicului.

Când consumul de cofeină este insuficient sau prea mult

Cofeina poate fi însă și vinovată de apariția durerilor de cap. Atunci când ne obișnuim cu o anume cantitate de cofeină zilnic și reduc acest consum, pot apărea durerile de cap. La fel și în cazul în care consumăm mai mult decât suntem obișnuiți.

Consumul regulat de cofeină, adică zilnic, schimbă structura creierului. Când consumăm zilnic, creierul nostru nu mai funcționează normal decât dacă își primește porția de cofeină cu care s-a obișnuit. Dacă ne lipsim de cofeină, unul dintre efecte ar putea fi apariția migrenelor, din simplu motiv că odată ce încetăm consumul de cofeină, vasele de sânge se dilată la loc și acest lucru provoacă durere.

Cercetările arată că sevrajul la cofeină poate începe în decursul a 12 până la 24 de ore de când încetăm să mai bem cafea și poate dura între 2 și 9 zile. Reluarea consumului de cofeină duce la dispariția durerilor de cap. Ori dacă chiar e nevoie să renunți de tot la cafea, lipsa cofeinei va duce după o perioadă la scăderea numărului de receptori de adenozină din creier, ceea ce va face ca și simptomele sevrajului să dispară.

Și excesul de cofeină poate declanșa durerea de cap. Cum îți dai seama că ai consumat mai multă cofeină decât poți tolera? Excesul poate cauza: insomnie, anxietate, ritm cardiac rapid, greață, dureri digestive, potrivit Administrației pentru Alimente și Medicamente din SUA.

Când depășim porția de cafea cu care ne-am obișnuit zilnic, inclusiv durerea de cap pe care o resimțim este unul dintre multiplele efecte secundare ale supradozajului cu cofeină. Pentru cei care suferă de migrene, acest lucru poate declanșa o criză. „Cofeina este o sabie cu două tăișuri. Poate îmbunătăți productivitatea și, uneori, opri durerea, dar în cantități mari duce la dureri care fac capul să zvâcnească”, mai spune profesorul de neurologie Richard Lipton.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here