Casa fraților Hașu din satul Pojorta aparține în ziua de astăzi altui proprietar. Mai amintește de drama familiei Hașu care s-a opus regimului comunist placa comemorativă montată de peretele casei de către ziarul Monitorul de Făgăraș și Primăria Lisa.
Oricine ajunge în sat și trece pe ulița prrincipală va putea afla că Andrei Hașu și Gheorghe Hașu au fost uciși de comuniști, Andrei în 1952 și Ghiță în 1957. În satul Pojorta exista o singură familie cu numele Haşu, recunoscută în zonă ca adeptă a ideilor de dreptate şi adevăr. Fraţii Andrei şi Gheorghe Haşu au confirmat prin acţiunile lor renumele familiei, ei fiind descendenţi de primar (bunicul Rucăreanu), preoţi, căpitan de armată, medici. Andrei s-a născut în 1916 şi Gheorghe în 1921. Andrei era considerat de familie cel mai înţelept dintre cei opt copii. Era un iscusit meşteşugar şi drept urmare a ajuns şef de depou la CFR Arad, unde a condus organizaţia de legionari. Pentru activitatea legionară a fost întemniţat cinci ani la Aiud. S-a întors în satul natal în 1945, bolnav de plămâni. A colaborat cu preoţii şi dascălii din Ţara Făgăraşului cu scopul de a educa populaţia să lupte împotriva comunismului care se instala. Sora sa, Victoria, relata: „La revenirea lui acasă primul lucru pe care ni l-a spus a fost: pentru mine o să vă lege pe toţi. Eu n-o să mai merg unde am fost. Intr-avedăr s-a ţinut de cuvânt. Timp de doi ani a stat acasă confecţionând pentru oamenii din zonă tot felul de lucruri la joagărul părinţilor noştri. Când s-a întors acasă a venit cu o puşcă pe care a ascuns-o în horn. Un vecin, Nicolae Ganea, l-a pârât securităţii că deţine o armă. A urmat un proces. L-a salvat de la o altă condamnare un cetăţean din Lisa care a susţinut că arma a fost ascunsă de un răufăcător în casa noastră“ relata Victoria Trâmbițaș. Ghiță, pe de altă parte și-a urmat fratele în munți, alăturându-se Grupului Gavrilă.
Andrei era creierul grupului de partizani din Munţii Făgăraşului
În anul 1947 a plecat în munţi formând alături de Ion Gavrilă Ogoranu ,,Grupul Gavrilă”. Andrei a fost poreclit de luptătorii din grup, Baciu. L-a urmat şi fratele mai mic, Gheorghe. De atunci au început percheziţiile şi anchetele pentru membrii familiei Haşu.
- „Securitatea dorea cu orice preţ să-i prindă pe fraţii mei, mai ales că Andrei era considerat creierul mişcării din munţi în anii 1947-1948“ mărturisea Victoria Haşu căsătorită Trâmbițaș.
Sora luptătorilor, născută în 1919, era singura din cei opt fraţi care ţinea legătura cu Andrei şi cu Gheorghe, iar în scurt timp a ajuns pionul de legătură între luptătorii din munţi şi persoanele din sate care îi sprijineau atât cu hrană cât şi cu informaţii. „Eram de acord cu misiunea lor şi i-am ajutat cu tot ceea ce am putut“ explica sora luptătorilor.
Poreclele partizanilor
După doi ani în munţi, la 27 august 1950, Grupul Gavrilă a intrat în vizorul organelor puterii comuniste şi era urmărit în deaproape de securitate şi armată. A fost momentul în care s-a împărţit în trei grupuri, aşa cum stipulează o Notă secretă a Securităţii. Andrei Haşu și Gheorghe Haşu au intrat în grupa condusă de Ion Gavrilă alături de Laurean Haşu, Remus Sofonea şi Ion Ilioiu. Luptătorii s-au înarmat cu armament procurat de la Traian Monea, Marinescu Mircea din Bucureşti şi Ioan Gheran din Gherla. Fiecare luptător avea însă o poreclă. Lui Ioan Chiujdea din Berivoi, student la Cluj, i s-a spus în grup ,,Profesorul”, pe Laurean Haşu din Breaza, student la Cluj, l-au poreclit ,,Leu”. Elevii absolvenţi de ,,Radu Negru” promoţia 1948, aflaţi în plin examen de maturitate: Ion Ilioiu din Sâmbăta de Sus, Victor Metea din Ileni, Remus Sofonea (,,Brâncoveanu”) din Drăguş, Gelu Novac din Făgăraş, fiul profesorului Mihai Novac, Nelu Novac din Berivoi, Slviu Socol, Gheorghe Şovăială din Berivoi, elev la Liceul Astra din Braşov. Andrei Haşu din Pojorta a devenit pentru membrii grupului ,,Baciu” fiind considerat creierul grupului. Fratele lui, Ghiţă Haşu (Rucăreanu), s-a încadrat în grup după fratele lui, în 1949. În 1950 pădurarul Jean Pop din Lisa a urcat în munţi să le fie de ajutor luptătorilor, porecla lui fiind ,,Filerul“. Toma Pirău din Ileni s-a alăturat grupului după ce a plecat din serviciul militar, devenind pentru luptători ,,Porâmbul”. A urcat în munţi alături de ei şi Petru Novac, tatăl lui Nelu, dar a rămas vreme de un an alături de ei, apoi a fost arestat. Li s-au alăturat ulterior încă doi foşti elevi de la ,,Radu Negru”: Nicolae Mazilu şi Ioan Mogoş din Toderiţa, eliberați în 1949 de la închisarea Pitești. Şi Marcel Cornea, fiul farmacistului Iacob Cornea din Şinca Veche, s-a alăturat grupului Gavrilă. În 1950 se alătură Gheorghe Duminică şi Nicolae Stanciu din Aluniș Olt, care veniseră de la Victoria şi voiau să ierneze în munte alături de luptători. Olt. Dacă până la 1 mai 1949 au stat ascunşi prin sate, de atunci au urcat în Munţii Făgăraşului. Au fost hăituiţi timp de 7 ani, dar n-au putut fi prinşi de Securitate, Armată şi Miliţie. Unii dintre ei au căzut în confruntările cu securitatea, dar în 1955 cei rămaşi în viață au fost trădaţi şi capturaţi rând pe rând după ce a intrat în scenă profesorul din Cârțișoara, Ioan Grovu. Începând cu 1957 au început execuţiile membrilor Grupului Gavrilă.
Baciu este împușcat prin trădarea lui Gâlbincea
Andrei Haşu- Baciu era tehnician la Astra Vagoane Arad. A fost creierul grupului. Este trădat de Gâlbincea din Sâmbăta de Jos şi este împuşcat, în februarie 1952, la Voivodeni. Nu se ştie unde a fost înmormântat.
- ,,În perioada în care Andrei şi Ghiţă erau în munţi, familia mea era ocolită de toată lumea. În toamna anului 1951 Andrei a venit în satul Breaza pentru a face rost de provizii. Era să fie prins de securitate. A stat ascuns la căminul cultural din sat, sub scenă, timp de trei zile. În luna februarie 1952 tot Andrei s-a ascuns în şura unui anume Ciobanu din Voivodeni (Ioan Ramba), un om credincios mişcării partizanilor încă din 1948. A fost pârât însă de unul Gălbincea din Sâmbăta de Jos. A fost descoperit şi împuşcat direct în inimă, din spate, de un securist, chiar dacă indicaţiile superiorilor acestuia erau să fie prins de viu. Corpul lui a fost legat pe o scară şi depus în faţa sfatului din Voivodeni. Aceeaşi soartă a avut-o şi Ciobanu, cel care l-a ascuns pe Andrei. A fost obligat tot satul să vină să-i vadă pentru a se înspăimânta şi astfel să divulge orice informaţie despre luptători. Cadravul lui Andrei a fost dus apoi la Morga din Făgăraş. O soră de a mea, Areta Drugă şi soţul ei, Gheorghe, care era dascăl în Voivodeni au fost chemaţi în faţa sfatului să-l recunoască pe Andrei. Eu am mers timp de o săptămână la casa rece din Făgăraş pentru a-l vedea pe Andrei, dar nu am reuşit. Nici în ziua de astăzi nu ştiu ce au făcut cu el. Aş da orice să-mi spună cineva unde este înmormântat Andrei“ a afirmat Victoria (Tori) Trâmbiţaş în urmă cu ani.
Ghiță Hașu, executat în 1957, la Jilava
Ghiţă Haşu- Rucăreanu– frate cu Andrei, era meşter de acoperişuri. Se alătură grupului în 1949. Este prins prin vânzare în 1955, la Bucureşti. Este condamnat la moarte şi executat la Jilava, în 14/15 noiembrie 1957.
- ,,Haşu Gheorghe era foarte religios, ţinea foarte mult la soţie (Eugenia) şi la copii (2 copii). Îi plăcea vânătoarea, era sănătos şi rezistent“ l-a caracterizat Petru Novac într-o declarație dată când se afla în inchisoarea de la Baia Sprie (Vol. 20, fila 440).
Ghiță Hașu a fost împușcat la Jilava, în 1957, alături de Laurean Hașu, Victor Metea, Ioan Novac, Chiujdea Ioan, Pop Jean, în urma unui pseudoproces început în 1955, când au fost capturați prin trădarea lui Ioan Grovu din Cârțișara.
Întâlnirea cu Rudan pe Valea Zârnii
Era 1951. După zile de mers, au ajuns la Nisipuri şi noapte fiind s-au hotărât să se odihnească. Toată zona era însă păzită de soldaţi. Spre dimineaţă au plecat din nou, în Valea Rea, în Lespezi, Preotese, Colţii Cremenii, dar securiştii au împânzit muntele. Au urcat în Valea Doamnei apoi pe Valea Zârnei. Pe 12 septembrie aveau întâlnire la un izvor de sub Poiana Scărişorii. Primii au ajuns Brâncoveanu, Ilioiu, Nelu Novac şi Moşu. Au pus de mămăligă după ce au auzit semnalul de huhurez al lui Ghiţă, care era împreună cu Profesorul, Baciu şi Leu. S-au bucurat de revedere la o masă bogată, de data aceasta, cu opt bulzuri. În acea zi, la Fereastra Sâmbetei un grup îi dă o poză lui Fileru pe care să o arate lui Baciu. Aşa apare în scenă unul Rudan, prieten al lui Baciu din închisoarea Aiud. De cum a văzut fotografia, Moşu nu a avut încredere în acest Rudan, care ceruse să se întâlnească cu Baciu pentru a-i spune noutăţi. Fixase o întâlnire la piscul Netotului în 14 septembrie, de Ziua Crucii. Partizanii socotesc să se ducă la insistenţele lui Baciu. Nici nu bănuiau ce urmează în locul ca o strungă ales de Rudan special pentru întâlnire. Şi-au făcut apariţia trei inşi înarmaţi, dar nici urmă de Rudan. Unul era îmbrăcat bucovinean, iar alţi doi în haine militare. Rudan aştepta însă la cabana din Valea Zârnii. Avea un scop bine pus la punct. Bucuros de reîntâlnirea cu prietenul lui, Baciu a plecat primul spre cabană. Pe drum, bucovineanul, Vasile Motrescu, a prins a-i spune lui Ghiţă că sunt vânduţi şi înconjuraţi. Cu iuţeala unui bun militar, Ghiţă l-a dezarmat pe căpitanul Pasăre, iar pe celălalt Moşu. I-au legat cu sfoara găsită la căpitan. Baciu a intrat în cabană, găsindu-l pe Rudan pregătind o tocăniţă de ceapă. N-a lipsit din peisaj îmbrăţişarea şi sărutul lui Rudan pe obrazul lui Baciu. Ne ducem cu gândul la gestul lui Iuda cu 2000 de ani în urmă. Cabana era plină de armament. Văzând că este descoperit, Rudan a rupt-o la fugă, dar Baciu a tras. L-au îngropat în preajma cabanei. Ceilalţi doi au fugit, singurul Motrescu rămânând lângă luptători. Profesorul şi Leu au tras, Pasăre a murit, iar celălalt a căzut rănit, dar nu pentru mult timp. Au săpat o groapă şi i-au îngropat, spunând câte o rugăciune la mormântul lor. Au aflat că grupul celor trei era instruit de Securitate să-i prindă pe luptători. Aveau asupra lor arme, stricnină, somnifere şi sfoară. Securitatea lansase la sfârşitul lunii august-începutul lunii septembrie 1951, în regiunea Munţilor Argeş şi a Munţilor Făgăraş, „grupul de diversiune Mandea”. Misiunea sa consta în lichidarea grupului condus de fraţii Arnăuţoiu, care acţiona pe versantul sudic al Munţilor Făgăraş. Prin intermediul lui Ioan Pop zis Jean, din comuna Lisa, grupul de diversiune al Securităţii, Grupul Mandea, a făcut legătura cu cinci partizani din grupul Gavrilă între care era şi Andrei Haşu. Într-un document al Securităţii se nota că grupul „Mandea” a dovedit „lipsă de tact”, iar în urma „trădării” unui membru al acestuia, un fost legionar şi cunoscut cu Andrei Haşu din închisoare a fost dezarmat. Agenţii Securităţii încercaseră să-i imite pe partizani, fiind îmbrăcaţi cu haine ţărăneşti uzate şi se reclamau drept resturi ale unui grup de partizani din Vrancea, lichidat anterior de Securitate. Şansa partizanilor a fost că din grupul care avea misiunea să-i prindă făcea parte Vasile Motrescu, „un tânăr brunet, înalt, îmbrăcat în haine bucovinene”, partizan din Bucovina care se predase în vara anului 1951 şi pe care Securitatea încercase să-l folosească în acţiunea de anihilare a luptătorilor anticomunişti din Făgăraş. Motrescu le-a destăinuit planul bine ticluit al Securităţii, salvându-le astfel viaţa. Cei trei agenţi ai Securităţii erau Ioan Vrabie, Nicolae Anghel sau Anghel Chioru (Mandea) şi Ioan Boian zis Moisescu. Astfel s-a încheiat una dintre operaţiunile de infiltrare, prin care Securitatea încercase lichidarea grupului Gavrilă. Un alt „grup operativ” s-a format la 5 octombrie 1951, la Regionala de Securitate Stalin, în care au intrat cinci ofiţeri de Securitate, sub comanda căpitanului Ioan Cârnu. Acesta avea ca misiune ducerea acţiunii informative şi operative până la anihilarea totală a formaţiunii lui Ion Gavrilă. Până la sfârşitul anului 1951 nu a fost prins niciun partizan, dar au fost identificaţi şi arestaţi numeroşi susţinători. (Lucia BAKI)
