FOTO: Adevarul

Natașa Raab, îndrăgita „Coana Chiva”, a murit la vârsta de 70 de ani. Ea era internată într-un centru unde era tratată de Parkinson.

Actrița s-a retras din viața publică în urmă cu câțiva ani, când a fost diagnosticată cu Parkinson Atipic. De câteva luni, actrița nu mai mergea, nu mai vorbea și nu mai putea să mănânce singură.

Originară din Huedin, județul Cluj, pășise pe scena artistică încă din perioada adolescenței. Cântase jazz pe scena Casei de Cultură a Studenților și a Casei Armatei din Cluj. Apoi, a avut apariții în cadrul Ansamblului Mărțișorul și a jucat alături de actorul George Motoi pe scena Teatrului Național de la Cluj.

Apropiaţi ai artistei au confirmat decesul acesteia, potrivit Agerpres.

Artista a absolvit I.A.T.C. București în anul 1988, la clasa profesorului Mircea Albulescu. A avut o multitudine de apariții atât în spectacole, cât și în lumea cinematografică.

A jucat în spectacole ca: „…Escu” de T. Mușătescu, O masă pe cinste de G. Astalos, Pragul albastru de I.D. Sârbu, Ferma animalelor de George Orwell, Tărâmuri întunecate de Harding Lernay, Hamlet de W. Shakespeare, Nașterea de C. Voiculescu, Vacanță în Guadelupa de Pierre Sauvil și Eric Assous, Omul cu mârțoaga de George Ciprian, Valsul hazardului de Victor HaTm, Romeo și Julieta de W. Shakespeare, etc.

A jucat și în filme: Lola – în serialul Lumini și umbre, Ligia – în Adela, regia Mircea Veroiu, Rodica – în Acordați circumstanțe atenuante, regia Lucian Bratu, Maria – în Există joi, regia Adrian Petringenaru, Ana – în Vis de ianuarie, regia M. Oprișescu, Vecina – în Autor necunoscut, regia Dan Pița, Năstăsica – în Martori dispăruți, regia Dan Mironescu, Năstăsica – în Lacrima cerului, regia Adrian Istrătescu, Hellene – în Somnul insulei, regia Mircea Veroiu, Soția ambasadorului american – în Amen, regia Costa Gavras, Hangița Tomii – în Întoarcerea lui Păcală, regia Geo Saizescu, Nina – în Serialul TV La urgență, Hermina Dumbravă – în Inimă de țigan și Regina.

A prezentat Festivalurile „Național Maria Tănase”, „Crizantema de Aur”, „Crizantema de Argint” (Chișinău) a realizat spectacole, emisiuni de radio și televiziune.

A jucat în mai multe filme, fiind nominalizată la Premiul Gopo pentru cea mai bună actriță în rol principal, ca urmare a interpretării rolului principal din filmul „Din dragoste cu cele mai bune intenții” (2011).

Selectivă cu rolurile, actriţa Nataşa Raab şi-a construit viaţa profesională ca o poveste cu capitole de teatru, film, seriale de televiziune, spectacole, modă şi reclame.

„N-am făcut niciodată prostituţie artistică. Îmi aleg dintotdeauna bine ceea ce fac. Nu aş apărea într-o reclamă în care nu aş crede, ar fi împotriva principiilor mele de om şi profesionist“, a precizat actriţa, într-un interviu acordat cotidianului „Adevărul“.

Viața nu a fost ușoară pentru Natașa Raab. Îndrăgita actriță se luptase cu o boală nemiloasă, și anume cancerul uterin. Cel care descoperise boala cruntă a fost chiar soțul ei, Val Guțul.

„Ultima mea şansă de a avea copii s-a dus acum 16 ani, când am învins un cancer uterin şi am făcut o histerectomie“, spunea ea.

În 2019, soțul ei, medicul Val Guţul a murit, după ce s-a luptat cu cancerul.

„Am rămas a nimănui Doamne. Soţul meu Val, Dr. Guţul, m-a lăsat singură! Vreau să mor şi eu! Avea doar 66 de ani“, a scris la acea vreme Nataşa Raab pe Facebook.

Ceremonia de înmormântare va avea loc miercuri, 25 octombrie, la Cimitirul Ungureni din Craiova, anunță UNITER.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here