FOTO Economica

Brandul românesc Elfi a lansat, în premieră pentru țara noastră, prima hârtie igienică de lux, în ediție limitată, 1.000 de cutii (4.000 de role).

Hârtia igienică Elfi Couture este rezultatul unor investiții de peste 5 milioane de euro pe care producătorul român, cu o fabrică în județul Argeș, a făcut-o în ultimii ani. Pentru a intra în posesia hârtiei de lux Elfi Couture, doritorii trebuie să se înscrie pe o listă de așteptare.

„Elfi Couture este sinonimă cu inovația și vrem să arătăm că un produs, care poate părea pentru mulți banal, se poate reinventa și poate surprinde iar și iar. Am fost mereu deschis ideilor și campaniilor care să ne scoată din anonimat și să ne diferențieze de restul. Lansarea pe piață a hârtiei negre a reprezentat o provocare pentru noi, inclusiv din punctul de vedere al procesului de producție. Faptul că am reușit să producem hârtie neagră, o premieră în industrie, se datorează investițiilor în tehnologie și în utilaje de ultimă generație care ne permit să avansăm, să evoluăm și să ne dezvoltăm portofoliul de produse și clienți din zona premium.”, a declarat Adrian Constantin, Director General Elfi.

„Elfi Couture reprezintă un concept unicat: intersecția dintre nevoie și lux. Practic, este o metaforă pentru nevoia umană de a evolua, astfel elevăm o necesitate banală la rang de experiență de lux. Altfel spus, luxul nu mai este un moft, este o necesitate. Elfi Couture devine astfel o expresie aspirațională”, menționează Cristina Icnoțiu, Senior Art Director, MainStage I The Agency, responsabilă cu promovarea produsului.

Producătorul estimează creșteri ale vânzărilor cu 25%, comparativ cu 2022, în timp ce a demarat planurile pentru dublarea capacității de producție și depozitare la fabrica din județul Argeș, unde produce hârtie pentru toate segmentele de piață: low, mediu și premium.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here