8 ani de la Colectiv Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

România nu are nici astăzi, la 8 ani de la incendiul din clubul Colectiv, niciun centru pentru tratarea marilor arși, cu toate că primele promisiuni privind construirea a patru astfel de centre datează încă de acum aproape 10 ani – în anul 2014 era aprobată o Hotărâre de Guvern în acest sens, ce prevedea că urmează să fie construite 4 centre: două la București, unul la Timișoara și unul la Târgu Mureș. Între timp, autoritățile vorbesc despre construirea a 3 centre – la Timișoara (centru pentru adulți), Târgu Mureș (centru pentru adulți) și București (centru pentru copii).

Singurul dintre aceste centre a cărui construcție a început este cel de la Timișoara – lucrările au început în iunie anul acesta. Construcția centrelor din București (copii) și Târgu Mureș (adulți) ar urma să înceapă în această toamnă, potrivit Ministerului Sănătății. Cele 3 centre ar urma să fie contruite printr-un proiect finanțat de Banca Mondială.

În momentul în care aceste centre vor fi gata, România ar urma să aibă 26 de paturi de terapie intensivă destinate pacienților cu arsuri severe și 26 de paturi de terapie intensivă intermediară pentru pacienții arși, potrivit Ministerului Sănătății.
De ce nu avem niciun centru pentru mari arși, la 8 ani de la Colectiv?

La 8 ani de la incendiul din Colectiv, în august anul acesta, România a fost din nou prinsă nepregătită de un incendiu de mari dimensiuni, cu zeci de răniți care au suferit arsuri grave: explozia de la Crevedia, soldată cu 57 de răniți. Practic, cel mai grav episod cu pacienți cu arsuri produs în țara noastră după Colectiv ne-a prins din nou nepregătiți – autoritățile nu au fost în stare, în acești 8 ani, să construiască niciun centru pentru tratarea marilor arși.

12 dintre răniții de la Crevedia au fost transferați în străinătate.

Țara noastră ar fi trebuit să construiască, încă din anul 2014, când a fost aprobată o Hotărâre de Guvern în acest sens, 4 centre pentru pacienții mari arși – două la București, unul la Timișoara și unul la Târgu Mureș.

La aproape 8 ani de la Colectiv, cifrele vorbesc de la sine: avem doar 24 de paturi în unități funcționale pentru arși – care pot trata arsuri medii, până la o anumită complexitate – și centre de mari arși în construcție „pe hârtie” de foarte mulți ani.

În zilele de după explozia de la Crevedia, Ministerul Sănătății s-a lăudat public cu 34 de „paturi pentru mari arși” în 6 spitale din România. Întrebat în acele zile, într-un briefing de presă la Guvern, de reporterul HotNews.ro când au fost acreditate în România 34 de paturi pentru mari arși în 6 spitale – despre care instituția pe care o conduce susține că există în acest moment în țara noastră – Rafila a răspuns că „Dumneavoastră vreți o informație de la mine pe care nu pot să v-o dau în momentul de față, pentru că nu eu mă ocup de acest lucru. N-am… Mă scuzați, și eu, dacă vă întreb despre modul în care este finanțat HotNews, nu știu dacă puteți să îmi dați detalii. Trebuie să pot să aflu informațiile, dacă suntem de bună credință, ca să le putem să le și oferim.”

HotNews.ro a solicitat, ulterior, Ministerului Sănătății și în baza Legii 544/2001 să clarifice public când și în baza cărui act normativ au fost acreditate în România cele 34 de paturi. Cu toate că solicitarea scrisă a fost trimisă încă din data de 29 septembrie, răspunsul instituției conduse de Alexandru Rafila nu a venit, până la momentul publicării acestui articol.

Cele 34 de paturi pentru mari arși despre care Ministerul Sănătății susține că există în România:

  • 6 paturi – Spitalul Clinic de Urgență Floreasca București
  • 5 paturi – Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică Reparatorie și Arși București
  • 5 paturi – Spitalul Clinic de Urgență Județean Sf. Spiridon Iași
  • 5 paturi – Spitalul Clinic Județean de Urgență “Pius Brânzeu” Timișoara
  • 3 paturi – Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni
  • 10 paturi (pediatrie) – Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” București

Există însă rapoarte și documente oficiale, tot ale Ministerului Sănătății, mai noi și mai vechi, care contrazic varianta celor 34 de paturi pentru mari arși și spun că nu avem, în țară, locuri pentru tratarea în condiții corespunzătoare a acestor pacienți.

Potrivit unui raport oficial întocmit de Ministerul Sănătății în anul 2021 și consultat de HotNews.ro, numărul de paturi autorizate de Ministerul Sănătății în „unități specializate în tratamentul pacienților critici cu arsuri severe” – unități funcționale pentru arși, nu centre de mari arși, care pot trata, practic, doar pacienți cu arsuri până la o anumită complexitate, adică arsuri medii – este de 24 pentru adulți și 13 pentru copii:

  • 6 locuri – Unitatea de Arși, Spitalul Clinic de Urgență București (Floreasca);
  • 5 locuri – Unitatea de Arși, Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, București – Spital monodisciplinar (chirurgie plastică și ATI), care nu poate primi mari arși politraumatizați;
  • 3 locuri – Unitatea de Arși, Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”, București;
  • 5 locuri – Unitatea de Arși, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara;
  • 5 locuri – Unitatea de Arși, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași;
  • 2 locuri – Unitatea de Arși, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, desființate ca urmare a unor lucrări de renovare, aflate în acest moment în reorganizare și reconformare la standarde în urma controlului efectuat de Inspecția Sanitară de Stat;

Total: 24 de paturi în unități funcționale pentru arși – pentru tratarea arsurilor de complexitate medie.

—————————————————————————

  • 10 locuri – Unitatea de Arși, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” ;
  • 3 locuri – Unitatea de Arși, Spitalul de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria” Iași.

Citește mai departe AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here