Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Covasna au reținut un cetățean străin în data de 17 noiembrie 2023, sub acuzațiile de pornografie infantilă și tentativă de trafic de minori.

 Nicholas Frank Champan este cercetat acum de  polițiștii și procurorii DIICOT Covasna, după ce ar fi încercat să transfere sub autoritatea și controlul său o minoră, de 14 ani, în scopul exploatării sexuale. Totul a fost la înțelegere cu părinții minorei cărora le-a oferit  sume de bani în perioada ianuarie 2022 – ianuarie 2023. Cazul a ieșit la iveală după ce părinții minorei au fost implicați în tranzacții financiare cu individul străin. Perchezițiile domiciliare efectuate la reședința inculpatului din județul Covasna au condus la descoperirea unui arsenal de dovezi, inclusiv 2 laptopuri, 2 telefoane mobile, un aparat foto, 5 HDD-uri, 10 carduri de memorie, 263 de suporturi optice, 62 de casete video și 7 dispozitive de înregistrare audio-video. În total, au fost identificate peste 280.000 de materiale pornografice cu minori de tip imagine și video. Investigațiile au dezvăluit că inculpatul fusese condamnat anterior pentru fapte similare în țara sa de origine. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Covasna a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 18 noiembrie 2023. Acțiunile judiciare au fost desfășurate în colaborare strânsă cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Covasna.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here