Vremea rea pune stăpânire pe România. Un episod cu fenomene severe de iarnă lovește România. Meteorologii anunță frig, ploi și ninsori viscolite la munte. Temperaturile vor scădea accentuat în aproape toate regiunile, informează Adevărul.
Un ciclon mediteranean periculos va afecta o mare parte din sud-estul Europei, inclusiv România, la sfârșitul acestei săptămâni.
Conform Elenei Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) vineri, 24 noiembrie, în sudul țării vom mai avea temperaturi de 15-16 grade Celsius, în timp ce în restul regiunilor vremea va fi normală din punct de vedere termic. „Sâmbătă și duminică vom avea o vreme în răcire pentru că maximele nu vor mai depăși opt-nouă grade iar minimele vor fi preponderent negative, -10 grade în depresiuni și până la cel mult -1 grad în zona litoralului”, a explicat directorul ANM în exclusivitate la Antena 3 CNN.
De asemenea, vântul puternic va pune probleme. Vor fi intensificări la munte cu viteze de 60-80 de km/h, iar pe creste chiar viteze mai mari, de 90-100 km/h.
Specialistul a avertizat că vremea se schimbă radical în weekend. Un episod de iarnă adevărată va lovi România. De asemenea, Elena Mateescu a avertizat că nu este exclus să vedem lapoviță și ninsori chiar în zonele joase de relief.
”Weekendul va veni cu o schimbare semnificativă, o vreme în răcire accentuată în toată țara, dar mai ales partea de sud-est și centru. Maximele la scara întregii țări, între zero până la zece grade și între -8 opt – 0° chiar și duminică, o vreme rece pentru sfârșitul lunii noiembrie, în aproape toată țara.
Vorbim și de intensificări ale vântului, care cu siguranță vor aplica senzația de frig și posibil ca de sâmbătă și duminică să consemnăm și precipitații mixte în zonele mai joase, iar la munte să predomine în continuare ninsorile„, a spus directorul ANM, pentru sursa citată mai sus.
Precipitații abundente
Vineri, 24 noiembrie, vremea se va încălzi în sud și est, unde va deveni caldă pentru această dată, iar în restul teritoriului valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul precedent și în general apropiate de normalul climatologic al datei. Înnorările vor fi accentuate în jumătatea de nord a țării, iar din a doua parte a zilei și în regiunile sudice. Temporar vor fi precipitații, predominant sub formă de ploaie, local în vest, nord și centru, iar din orele serii aria ploilor va cuprinde treptat jumătatea sudică a teritoriului, unde pe arii restrânse se vor acumula și cantități de apă însemnate, peste 10…20 l/mp.
În zona de munte treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări ziua la munte, cu viteze de 60…80 km/h, iar în zona înaltă și rafale de 90…100 km/h, dar temporar și în nordul Crișanei, nord-vestul Transilvaniei și dealurile subcarpatice ale Moldovei, unde vor fi viteze de 55…75 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra de la 3…4 grade în estul Transilvaniei și până în jurul a 16 grade în extremitatea de sud a Munteniei și Dobrogei, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 și 8 grade. Izolat va fi ceață.
Răcire accentuată în toată țara
Sâmbătă, 25 noiembrie, conform meteorologilor, vremea se va răci în toată țara, mai accentuat în sud, în est și în centru. Vor fi precipitații pe arii extinse în jumătatea de sud-est (unde se vor acumula și cantități de apă însemnate local peste 20…30 l/mp) și pe arii mai restrânse în restul țării. În regiunile sudice și sud-estice vor fi ploi, iar seara și noaptea se vor semnala și lapovițe și ninsori, în timp ce în celelalte zone vor fi mai ales ninsori. La munte va ninge – moderat cantitativ în Carpații Meridionali și de Curbură. În special în a doua parte a intervalului vântul se va intensifica treptat în majoritatea regiunilor, dar viteze mai mari (rafale în general de 60…75 km/h) se vor atinge în zona Carpaților Meridionali și de Curbură, în sudul Moldovei, jumătatea de est a Munteniei și în Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 și 10 grade, cu cele mai ridicate valori în sudul litoralului, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 și 2 grade.