Economica

Ultima serie de calcul pentru tarifele de referință la RCA, valabilă pentru o perioadă de cinci ani care se oprește la finalul anului trecut, indică o calmare semnificativă a pieței, ceea ce poate duce la concluzia că prețurile efective de vânzare se vor menține relativ stabile, arată Economica.

Tarifele de referință pentru RCA au crescut marginal, cu sub 2% pe medie, conform calculelor Economica bazate pe ultimul Raport privind determinarea tarifelor de referință pentru RCA.

În cazul persoanele fizice, creșterea a fost de doar 3,5% față de precedenta serie de date, de câteva ori mai mică comparativ cu rapoartele precedente. Pentru persoane juridice, creșterea este de doar 1,5%, iar la autovehicule pentru transportul bunurilor, indiferent dacă sunt înregistrate pe PF sau PJ,  tariful aproape că a rămas pe loc, într-o perioadă în care inflația a atins niveluri record.

Pe segmentul automobilelor cu capacitate cilindrică mare și în cazul automobilelor electrice se observă chiar scăderi față de precedentul tarif de referință pentru RCA.

Este o evoluție mult mai „liniștită” comparativ cu ultimele 3-4 astfel de exerciții, fapt care sugerează că nu sunt motive serioase să ne temem de o viitoare explozie a prețurilor. De asemenea, trebuie precizat că, cel puțin până la finalul acestui an, prețurile maxime de vânzare sunt stabilite prin act normativ la nivelul din 28 februarie 2023.

Amintim, totuși, că, după ce Autoritățile au liberalizat total piața, adaptând-o cerințelor Comisiei Europene, firmele de asigurare sunt libere să își calculeze prețurile în funcție de ce criterii vor, fără a mai fi obligate să se limiteze la criteriile din tariful de referință (adică vârsta șoferului și capacitatea cilindrică a mașinii). Altfel spus, tariful de referință are, astăzi, o valoare strict informativă, așa cum îi spune și denumirea. Totuși, el oferă indicii bine documentate în ceea ce privește tendințele, așa cum vom explica mai jos.

Ce este tariful de referință, cum se calculează și ce arată el

Tariful de referință este definit la art. 2, punctul 24 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie cu modificările și completările ulterioare, ca ,,prima de asigurare cu caracter orientativ determinată pe baza datelor statistice de la nivelul pieței de asigurări RCA.

Tarifele de referință nu sunt obligatorii, sunt calculate semestrial, potrivit prevederilor legale, de o companie independentă în funcție de: categoriile de vehicule (autoturisme, autovehicule transport marfă, autovehicule transport persoane etc.), de tipul asiguratului (persoană juridică/persoană fizică), de vârsta asiguraților în cazul persoanelor fizice, precum și de caracteristicile tehnice ale vehiculelor (capacitatea cilindrică sau puterea, masa maximă autorizată, numărul de locuri). A.S.F. are doar obligația legală de a publica tarifele de referință.

AICI puteți consulta un material amplu care explică, în termeni simpli, felul în care este calculat tariful de referință, din ce el este el compus și de ce crește, atunci când crește

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here