Cabinetul Ciolacu a adoptat, în ședința de joi, un proiect de Hotărâre de Guvern care prevede prelungirea plafonării tarifelor la asigurările obligatorii de răspundere civilă auto, pentru încă șase luni din 2024.

Aceasta ar fi a doua prelungire, pentru a preveni presiuni suplimentare asupra prețurilor, după cea adoptată în octombrie și vine și ca urmare a expirării valabilității polițelor încheiate la Euroins România, asigurător căruia Autoritatea de Supraveghere Financiară i-a retras autorizația de funcționare la începutul anului.

„Întrucât în luna decembrie au încetat de drept un număr de aproximativ 900.000 de contracte RCA, fapt ce a determinat o presiune asupra pieței de asigurări RCA, mecanismul de cerere și ofertă a fost afectat și se estimează că această situație de criză, dezechilibru între cerere și ofertă și disfuncționalitate a pieței vor persista lui se vor manifesta inerțial și ulterior datei de 1 ianuarie 2024 în condițiile în care doar 6 societăți autorizate în România și două sucursale înființate în baza dreptului de stabilire în desfășoară în prezent activitate de asigurare RCA, iar datele arată că numai în primele 6 luni din anul 2024 circa 50% (aproximativ 3,5 milioane) din contractele RCA în vigoare își vor înceta valabilitatea”, arată publicațua online gandul.ro.

Un an tumultuos pe piața RCA

Totul se întâmplă la finalul unui an cu evenimente semnificative pe piața asigurărilor. Prețul RCA a fost inițial plafonat – în aprilie, la nivelul de la finalul lunii februarie – până la jumătatea lunii octombrie, după retragerea autorizației de funcționare a societății Euroins România, pentru a nu produce o nouă explozie a prețurilor pentru șoferii din România.

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a decis retragerea autorizației de funcționare a Societății Euroins România Asigurare-Reasigurare — S.A., constatarea stării de insolvență și promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva acesteia, decizie publicată în Monitorul Oficial nr. 223 din 17 martie 2023, aceasta fiind a patra ieșire de pe piață după alte trei falimente răsunătoare în ultimii opt ani, pentru care, la acel moment, s-au plătit din Fondul de Garantare a asiguraților aproape 1,8 miliarde de lei.

Măsura a fost luată pentru a preveni o nouă explozie a prețurilor, așa cum se întâmplase anterior în cazul societății City Insurance, în septembrie 2021, și după publicarea unor tarife de referință, orientative, majorate semnificativ pe unele segmente.

Ulterior, înainte de expirarea termenului din octombrie, măsura plafonării a fost prelungită până la finalul anului, având în vedere că erau încă multe polițe, aproximativ 800.000, rămase la Euroins România și care expirau după această dată, respectiv în 7 decembrie.

Pentru anul următor, Autoritatea de Supraveghere Financiară a publicat pe site-ul său noile tarife de referință pentru polițele obligatorii RCA de răspundere civilă auto, tarife orientative, și la se observă creșteri mici față de tarifele de referință din primăvară, când măririle au fost și de peste 40%.

După aproximativ trei sferturi de an în care tarifele polițelor de asigurare civilă auto obligatorie (RCA) au fost plafonate de autorități, pentru a evita o nouă explozie a prețurilor, asigurătorii au transmis recent că o eventuală prelungire a înghețării acestor tarife, care încetează la sfârșitul anului, este departe de a fi un „medicament minune”.

Reprezentanții asigurătorilor consideră că plafonarea tarifelor RCA, pe care nu au agreat-o încă de la introducere, nu ar trebui prelungită după termenul în vigoare în prezent, din ultima zi a anului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here