Un proiect de act normativ a fost propus spre dezbatere publică de Ministerul Transporturilor, documentul aducând modificări în ceea ce privește perioadele de valabilitate a tarifelor de utilizare a drumurilor naționale (rovinieta), precum și al excepțiilor de la plata acestei taxe, arată avocatnet.ro. De exemplu, ambulanțele private vor fi obligate să platească această taxă.

Proiectul de ordonanță de Guvern propune ajustarea regulile aplicării tarifelor de utilizare a drumurilor naționale (rovinieta) conform Directivei (UE) 2022/362 referitoare la taxarea vehiculelor pentru folosirea infrastructurii rutiere, precum și alinierea la Legea 226/2023, care va intra în vigoare la în ianuarie 2026.

Pentru autoturisme și vehicule de marfă cu masa autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone se introduc roviniete cu perioade de valabilitate de o zi, 10 zile, 30 de zile, 60 de zile și 12 luni. Conform legislației actuale, nu se pot face roviniete pentru autoturisme pentru o singură zi și nici pentru 10 sau 60 de zile. În schimb, vor dispărea cele pentru șapte și 90 de zile.

De asemenea, se stabilesc procentaje maxime pentru aceste tarife, raportate la tariful anual, de 9% pentru o zi, 12% pentru 10 zile, 19% pentru 30 de zile și 30% pentru 60 de zile.

Pentru vehiculele cu tonaj autorizat mai mare de 3,5 t, până la 12 t și pentru cele de transport pasageri cu mai mult de 9 persoane, disponibilitatea tarifelor va fi pentru perioade de o zi, 7 zile, 30 de zile și 12 luni. Pentru aceste vehicule, procentaje maxime pentru tarife, raportate la tariful anual, vor fi de 2% pentru o zi, 5% pentru 7 zile și 10% pentru 30 de zile.

Apoi, ambulanțele publice vor fi exceptate de la plata rovinietei, spre deosebire de cele private, precum și vehiculele care deservesc transportul public local de persoane și transportul școlar și nu vor mai avea restricția anterioară de a opera doar în limitele unei localități.

În plus, conform proiectului, vehiculele implicate în misiuni de protecție civilă sau umanitare vor beneficia de roviniete gratuite, cu finanțare din bugetul de stat.

Proiectul stabilește și că rovinietele care urmează a fi eliberate nu vor putea avea o valabilitate care să depășească începutul anului 2026, în concordanță cu Legea 226/2023, care specifică faptul că ”începând cu data de 1 ianuarie 2026, rovinieta se aplică tuturor categoriilor de vehicule înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri”.

Practic, din ianuarie 2026, actuala taxă se va împărți în două taxe distincte, iar una se va aplica vehiculelor ușoare (rovinieta), în timp ce cea de-a doua se va aplica vehiculelor grele (TollRo).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here