FOTO Agerpres

Un număr de 27 de persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de către salvamontişti, 15 dintre acestea fiind transportate la spital, anunţă, joi, Salvamont România.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 27 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a instituţiei.

Potrivit sursei citate, cele mai multe apeluri, în număr de opt, au fost primite de către Salvamont Municipiul Braşov, urmând Salvamont Maramureş, cu patru apeluri, şi Salvamont Bacău, cu trei apeluri.

„În cazul acestor intervenţii au fost salvate 27 persoane. Dintre acestea, 15 au fost predate serviciului de ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. S-au primit şi 28 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile”, menţionează reprezentanţii Salvamont în postare. AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here