Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Victoria au pus în aplicare două mandate de executare a pedepselor cu închisoarea emise pe numele unui bărbat și al unei femei, ambii cu vârsta de 34 de ani fiecare, pentru săvârșirea infracțiunilor de „constituire grup infracțional organizat” și „trafic de droguri de mare risc”. Mandatele au fost emise de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov pe numele celor doi, bărbatul având o pedeapsă cu executare de 4 ani și 6 luni, iar femeia de 4 ani de închisoare. Tânărul a fost depus în Penitenciarul Codlea, iar tânăra în Penitenciarul de Femei Târgșor.