• Suma de 464.335 lei, despăgubiri, trebuie să o plătească Leancu și firmele păstorite de Călin Pop

După șase ani de procese, un grup de localnici din comuna Beclean, unii care au deținut funcții de consilieri locali sau angajați în Primăria Beclean, poate respita ușurat. Și asta întrucât a învins în instanță acțiunile penale ale fostului edil de la Beclean, Cosmin Leancu, PSD, și ale srl-urilor ale căror conturi acesta le-a îndestulat, dintr-un condei, din bugetul local. Instanța a înclinat balanța, de data aceasta, în favoarea oamenilor, impunând împricinaților să returneze banii încasați necuvenit Comunei Beclean. Este vorba despre 464.335 lei, bani pe care Leancu și firmele care au căpușat bugetul local al comunei trebuie să-i   plătească, obligați fiind de instanță.  În dosarul penal nr. 4964/226/2018 aflat pe rolul Curții de Apel Brașov a fost emisă Hotarârea nr.  124/2024 la data de 9 februarie 2024, definitivă. 

  •  Solutia pe scurt: ,,În baza art. 421 al. 1 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală admite apelurile declarate de inculpaţii Trâmbiţaş Gheorghe Ovidiu, Şerban Ioan Gheorghe, Fluture Căprian Paul, Pop Vasile, Sasu Daniel, Toacă Valeria împotriva Sentin?ei penale nr. 177 din data de 16.05.2023, pronunţată de Judecătoria Făgăraş, pe care o desfiinţează sub aspectul soluţiei de încetare a procesului penal dispusă cu privire la apelanţii menţionaţi şi modul de soluţionare a laturii civile. În aceste limite, rejudecând: În temeiul art. 396 al. 5 rap. la art. 16 al. 1 lit. a C.p.p. achită inculpaţii Trâmbiţaş Gheorghe Ovidiu, Şerban Ioan Gheorghe, Fluture Căprian Paul, Pop Vasile, Sasu Daniel, Toacă Valeria pentru toate infracţiunile în temeiul cărora au fost trimişi în judecată. În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură Penală rap. la art. 19 şi art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, respectiv art. 1349 Cod civil şi urm. admite acţiunea civilă formulată de partea civilă UAT Beclean şi obligă inculpaţii la plata despăgubirilor, astfel: – inculpatul Leancu Cosmin Ioan în solidar cu inculpata SC ASP AGREGATE SRL la plata sumei de 150.018,46 lei – inculpatul Leancu Cosmin Ioan în solidar cu inculpata SC ALESPO INVEST SRL şi cu inculpata Roşca Adriana la plata sumei de 72.093,7 lei – inculpatul Leancu Cosmin Ioan în solidar cu inculpata SC MIFAN BUILDING SRL şi cu inculpatul Mihalache Ştefan la plata sumei de 149.859,77 lei – inculpatul Leancu Cosmin Ioan în solidar cu inculpata SC BENNI PREST SRL la plata sumei de 92.365,08 lei În temeiul art. 250 C.p.p. dispune ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului dispus prin ordonanţa procurorului din data de 01.10.2018 asupra bunurilor aparţinând inculpaţilor Trîmbiţaş Gheorghe Ovidiu, Şerban Ioan Gheorghe, Fluture-Căprian Paul şi Pop Vasile. Respinge apelurile declarate de inculpaţii Leancu Cosmin Ioan, Mihalache Ştefan şi Roşca Adriana împotriva aceleiaşi sentinţe. Respinge cererea de repunere pe rol formulată de inculpatul Trîmbiţaş Gheorghe Ovidiu. Menţine dispoziţiile sentinţei atacate ce nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă inculpaţii apelanţi Leancu Cosmin Ioan, Mihalache Ştefan şi Roşca Adriana, fiecare, la plata către stat a sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, onorariile avocaţilor din oficiu urmând a fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei. Restul cheltuielilor judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată astăzi, 09.02.2024, prin punerea acesteia la dispoziţia procurorului şi a părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei. Document: Hotarâre  124/2024  09.02.2024“

 Modernizare doar pe hârtie

Povestea a început în anul 2012, când în fotoliul de primar al comunei Beclean era instalat Cosmin Leancu. S-au demarat proiecte de investiții privind modernizarea drumurilor vicinale din comună, vreo 250.000 lei,  un lucru bun de altfel, numai că lucrările au fost încredințate unui apropiat al primarului, Călin Pop, prin firmele păstorite de acesta, și care nu au fost realizate așa cum stipula proiectul, dar banii au fost plătiți. Totul ar fi rămas uitat undeva prin sertare dacă nu ar fi fost luat la puricat de inspectorii Curții de Conturi, care au descoperit  abateri legate de lucrări de investiţii.

  • ,,UATC Beclean a efectuat în anul 2012 plăţi în sumă de 136 mii lei pentru repararea drumului comunal Hurez – Luţa în baza HCL nr. 12/30.07.2012, fără a exista o evaluare preliminară a valorii acestuia şi o documentaţie tehnico-economică aprobată de autoritatea publică deliberativă. În efectuarea achiziţiei, reprezentanţii unităţii administrativ-teritoriale nu au respectat principiul transparenţei procedând la divizarea achiziţiei în trei contracte de achiziţie publică, fiecare vizînd o resursă, respectiv achiziţie materiale, contravaloare transport şi închiriere utilaj şi echipamente de construcţii. În procesul de execuţie a cheltuielilor, s-a menţinut aceiaşi atitudine de nerespectare a dispoziţiilor legale şi de lipsă de preocupare în utilizarea cu eficienţă a resurselor bugetului local, fiind efectuate plăţi pentru lucrări care nu au fost executate, deşi sunt întocmite procese verbale de recepţie prin care se confirmă realizarea acestora şi facturi vizate din punct de vedere al realităţii lucrărilor executate, şi care au condus la estimarea unui prejudiciu în valoare de 197 mii lei”   stipula Raportul Curții de Conturi de la acea vreme.

Drumurile vicinale în cauză sunt: Drum comunal DC 74 Hurez-Luța, Drum vicinal Hurez-Calea Săvăstreni, Drum vicinal de la Moara Beclean până la DJ 104A, Drum vecinal Beclean-Dealul Morii. Așa se face că  mai mulți localnici  au fost trimiși în judecată alături de reprezentanţi ai   firmelor  de construcţii care trebuia să efectueze lucrările. Judecătorii de la Făgăraş,  analizînd rechizitoriul procurorilor stabilit  în Dosarul penal nr. 77 deschis în  2016, au decis că în cazul acestor investiţii s-au comis infracţiuni precum  abuz în funcţie, complicitate la abuz în funcţie, corupţie, instituind şi sechestru asigurator pe conturile şi bunurile inculpaţilor. Este vorba de Dosarul penal  4964/226/2018  care avea ca inculpaţi 9 persoane fizice printre care şi fostul primar al comunei Beclean, Cosmin Leancu, şi  4 societăţi comerciale controlate de Călin Pop.  SC ASP AGREGATE SRL (insolvenţă), SC ALESPO INVEST SRL, SC MIFAN BUILDING SRL(insolvenţă)  şi SC BENNI PREST SRL sunt firmele care au avut contracte de lucrări parafate de fostul primar.  Procesul a continuat însă la instanțele superioare.

Candidatul PSD, bun de plată

Cosmin Leancu, deși era vizat în procese penale, nu s-a ținut departe de funcțiile publice și a obținut un mandat  de consilier local, pe listele PSD. În Legislativ s-a dovedit a fi  principalul opozant,  criticând chiar și proiectele parafate de el pe când era primar. Așa cum spun localnicii, acesta va pofti la un nou mandat de primar la alegerile locale din 2024. Dar până atunci, Leancu în solidar cu firmele amintite  trebuie să plătească în contul Primăriei Beclean suma totală de 464.335 lei, ca despăgubiri, așa cum a solicitat UAT Beclean, parte în proces. (Lucia BAKI)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here