FOTO: Aktual24

Așa cum se-ntâmplă acum în cazul băuturilor alcoolice, comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit a băuturilor energizante către minori va fi interzisă, potrivit unei propuneri legislative ce a primit chiar azi votul decisiv la Camera Deputaților. În cazul în care nu vor respecta viitoarea regulă, magazinele sau restaurantele vor risca inclusiv suspendarea activității timp de o lună.

Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice se va modifica, potrivit proiectului de lege ce merge acum la promulgare, astfel încât în lista contravențiilor stabilite de acest act normativ să se mai adauge una.

Mai exact, va reprezenta contravenție comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit, inclusiv prin automate comerciale, a băuturilor energizante către minori de către unitățile autorizate să comercializeze băuturi energizante”. Practic, se va interzice distribuția (nu contează dacă vorbim despre vânzare sau distribuire gratuită) către minori a băuturilor energizante.

Viitoarea lege stabilește și definiția băuturilor energizante. Astfel, băuturi energizante sunt considerate “băuturile care conțin combinații variate de carbohidrați, vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanțe, precum: cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona și alți compuși cu efect de stimulare a sistemului nervos central”.

În momentul de față, interdicția se aplică doar în cazul comercializării sau oferirii cu titlu gratuit a băuturilor alcoolice către minori.

Vânzarea sau distribuția gratuită a băuturilor energizante către minori ar urma să fie sancționată cu amenzi cuprinse între 5.000 și 20.000 de lei. În cazul în care aceste acțiuni au loc în incinta unei instituții de învățământ, a unei instituții de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane, amenzile pot ajunge până la 30.000 de lei.

Dacă interdicția de vânzare a băuturilor energizante către minori este încălcată repetat, reprezentanții autorităților vor putea decide suspendarea activității localului public pe o perioadă de până la 30 de zile.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here