De când tinerii din  Berivoi au cântat ,,Trăiască Regele”, satul a  fost supravegheat continuu de securitate.   Acest gest curajos i-a costat pe berivoieni 10 ani de prigoană care s-au încheiat cu procese nedrepte, detenţie şi  execuţii. Este cazul tânărului Nelu Novac, elev  în ultima clasă la Liceul Radu Negru din Făgăraş. La absolvire, Nelu Novac şi colegii săi  s-au adunat pe dealul Galaţiului şi, în momentul lor de fericire,  au cântat fără rezerve ,,Trăiscă Regele”.  Ghinionul lor a fost că prietenul unei colege  era securist.   Despre soarta lui şi a familiei Novac a vorbit Minodora, sora mai mică a lui Nelu Novac.   Bunicii, părinţii şi sora lui Nelu au fost persecutaţi şi supuşi la cele mai crunte metode de tortură. La interogatorii, securiştii le cereau detalii despre Nelu Novac şi despre grupul din munţi. Chiar dacă au suportat multă bătaie, familia Novac nu şi-a divulgat copilul.

  • Aveam 12 ani. Mă înfiora numai zgomotul maşinii care apărea la poartă. Când soseau securiştii mă strecuram şi fugeam. N-au reuşit să mă prindă niciodată. Un an întreg n-am dormit acasă. Mergeam prin sat şi unde mă primeau dormeam. La un vecin mult timp am dormit într-o ladă şi în fân. Sătenilor le era frică să mă mai primească“, a mărturisit  Minodora  Novac.

Eugenia Novac, mama luptătorului, a fost bătută şi torturată cu magnetoul electric în timpul anchetelor. Metodele care provocau dureri fizice foarte mari au adus-o pe Eugenia Novac la numai 41 de ani la infirmitate. Aceasta nu se mai putea deplasa decât în cârje. Mai mult, sub ochii ei îi erau torturaţi copiii şi părinţii.  Bunicii lui Nelu Novac au fost anchetaţi la domiciliul lor, bătuţi cu patul puştii, cu bâte şi cu orice obiect pe care îl aveau la îndemână securiştii. „Căţea bătrână“, „Bandiţilor“ erau expresiile cu care li se adresau securiştii.

  •   „În 1952 eram doar cu bunicii acasă. Mama, tata şi fratele meu erau arestaţi. Au venit securiştii foarte nervoşi. Pentru că m-am speriat, am început să ţip până când aceştia au plecat. În acea noapte n-am stat acasă. Plângeam şi alergam pe stradă, bătând din poartă în poartă să mă primească cineva să dorm. Nu mă primea nimeni de frica securiştilor. Nu aş vrea să mai ajungă nimeni să treacă prin ce am trecut noi. Şi în şezătoare miliţianul Aldea mă urmărea“  mărturisit Minodora Novac.

Mama lor a fost arestată şi câte cinci săptămâni. La anchete, în celulă,  ea le-a întâlnit pe Tori Haşu şi pe Dora din Pojorta.

  • În noiembrie 1954, pe la 2 noaptea, m-au dus împreună cu mama la Securitate în Făgăraş. De aici ne-au mutat la Braşov, unde l-au adus şi pe tata, Petru Novac, care era deja închis. Când l-am văzut în ce hal ajunsese nu mi-am putut stăpâni emoţiile şi am fugit la el. Era ca un copil, slăbit, fără vlagă, mâinile parcă erau ale unui nou-născut. I-am luat mâinile, parcă acum s-ar întâmpla, le-am mângâiat şi mi-aş fi dorit să fim toţi acasă liniştiţi. Visul mi-a fost întrerupt de vocea securistului care spunea: Vedeţi în ce hal se află, să-i spuneţi lui Nelu să se predea ca să scăpaţi toţi. Ne-au ţinut 3 zile la Braşov în anchete“ a mărturisit Minodora.

Minodora  şi-a văzut fratele doar de două ori.

  • Odată tot grupul a venit la noi în şură unde mama le-a dat de mâncare. Erau toţi tineri şi frumoşi. Mă duceam cu farfurii şi mâncare numai să-i pot vedea. Au stat puţin. Mâncau cu rândul pe la familia fiecăruia. Atunci a fost ultima dată când mi-am văzut fratele“ a relatat Minodora.

Fraţii Aurel şi Minodora Novac s-au căsătorit în acelaşi an, în 1955.

  • Nunţile noastre parcă ar fi fost parastasuri. Totul era trist. Eram toţi cu gândul la Nelu. Eu m-am mutat la soţul meu, Andrei Beleaua, la  casa familiei Chiujdea, iar Aurel a rămas pe curte“, a relatat Minodora.

Minodora Novac s-a căsătorit cu Andrei Beleaua, nepotul lui Ioan Chiujdea (Profesorul), care era alături de Grupul Gavrilă în Munții Făgărașului.

  • Era Ajunul Crăciunului. Cârnu ne-a anunţat că ne deportează. Ne-am pregătit bagajele. Nu şi-a dus la îndeplinire dorinţa pentru că a avut un accident de maşină la Ileni. Dumnezeu nu i-a ajutat, ca de altfel pe toţi turnătorii“, a adăugat Minodora. (Lucia BAKI)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here