Consiliul Județean Brașov este partener în cadrul proiectului  „Central Mountains – De la Alpi la Carpați – Consolidarea modelelor de guvernanță pentru dezvoltarea durabilă a zonelor montane din Europa Centrală”, finanțat prin programul Interreg Central Europe, alături de alte zece organizații, publice și private, din Polonia, Slovacia, Ungaria, Cehia, Italia și Austria. Întâlnirea partenerilor acestui proiect s-a organizat la Brașov în perioada 18-19 martie a.c. Scopul întâlnirii a fost să dezvolte, în colaborare cu partenerii din proiect și cu actori guvernamentali, locali și regionali, un plan de acțiune pentru turismul sustenabil în regiunea Carpaților, inspirat din bunele practici din Alpi, Carpați și Sudeți, și concentrându-se și pe revitalizarea Platformei Carpatice pentru Turism Durabil în cadrul Convenției Carpatice. Județul Brașov găzduiește, începând cu anul 2017, Centrul Național pentru Turism Durabil în cadrul Convenției Carpatice.  Președintele Consiliului Județean Brașov, Todorică-Constantin Șerban, a conturat obiectivele și principiile proiectului pentru dezvoltarea turismului sustenabil în Carpați, apelând la implicarea națională și la o colaborare strânsă cu autoritățile centrale și locale. A fost, de asemenea, evidențiat rolul   tinerilor în definirea viitorului zonelor montane și importanța proiectelor care îi implică activ în procesele decizionale.   Reprezentantul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor în cadrul Convenției Carpatice, Liliana Vîrtopeanu, a subliniat importanța promovării cooperării internaționale în dezvoltarea turismului sustenabil în regiunea carpatică și preocuparea pentru protejarea aspectelor culturale ale Munților Carpați. S-a accentuat necesitatea consolidării unei rețele de destinații eco-turistice în România.  Alin Chipăilă, președintele Asociației de Turism a Județului Sibiu și al Alianței pentru Turism, a expus proiectul de reabilitare a potecilor montane din județul Sibiu și strategiile de promovare a regiunii.

Destinații turistice în județul Brașov

Proiectul “Central Mountains” a fost recunoscut ca o inițiativă inovatoare ce urmărește colaborarea între Alpi și Carpați pentru dezvoltarea durabilă a zonelor montane din Europa Centrală.   S-a organizat, în cadrul întâlnirii,  o sesiune de lucru în trei grupuri, abordând aspecte precum dezvoltarea și managementul turismului, sustenabilitatea în turism și implicarea comunităților și a tinerilor în dezvoltarea durabilă.  Prezentările fiecărui grup au sintetizat concluziile și soluțiile propuse, acestea urmând a fi discutate în parteneriatul proiectului.După încheierea sesiunilor de lucru, participanții au avut ocazia să exploreze destinații turistice cunoscute din județul Brașov, pentru a observa exemple de bune practici în valorificarea resurselor naturale și culturale locale, precum și în implicarea comunităților în dezvoltarea lor durabilă. Aceste interacțiuni au inclus vizite de lucru la Vama Buzăului, unde s-a vizitat Rezervația Valea Zimbrilor și au fost promovate punctele de gastronomie locale, la Vulcan, unde s-a vizitat Biserica Fortificată și au avut loc discuții despre implicarea comunității în dezvoltarea zonei, la Parcul Național Piatra Craiului, unde s-a discutat despre gestionarea turismului în cadrul unui parc național și dezvoltarea ecoturismului în România, și la Măgura, evidențiind eforturile de dezvoltare a ecoturismului în zonă, împreună cu inițiativele de inovare pentru crearea unei comunități culturale și turistice atrăgătoare, urmărind în același timp să se adreseze și să se integreze nevoile comunității locale în acest proces. Proiectul „Central Mountains – De la Alpi la Carpați – Consolidarea modelelor de guvernanță pentru dezvoltarea durabilă a zonelor montane din Europa Centrală”, în valoare totală de 2.334.902 euro, este susținut de Programul INTERREG Europa Centrală cu cofinanțare prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here