Un grav accident rutier s-a petrecut duminică, 24 martie a.c., în jurul orei 18.00,  pe DN 13, în zona „Pădurea Bogății“, când un  autoturism a intrat într-un autocamion staționat.  În urma impactului au rezultat 6 victime, dintre care 3 copii.  Trei dintre victime,  de sex masculin, sunt în vârstă de 16 ani, 18 ani, respectiv 50 de ani. Acestea erau inconștiente și au necesitat intubarea.   Toate cele 6 victime au fost  transportate la spital.

  • În urma impactului, cele două vehicule au fost avariate, iar cei cinci ocupanți din autoturism au suferit leziuni pentru care se acordă sprijin medical.  La fața locului sunt direcționate echipaje ale Poliției Rutiere, care efectuează cercetări pentru lămurirea împrejurărilor și condițiilor în care s-a produs accidentul“ , a transmis IPJ Braşov.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale de descarcere, o autospecială cu apă și spumă, 3 echipaje SMURD, 2 ambulante SAJ și elicopterul SMURD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here