Candidatul PNL pentru funcția de primar al comunei Recea este Dănuț Viorel Miloșan, un tânăr hotărât, un OM al locului și al faptelor. Dănuț Viorel Miloșan este dublu licențiat, în teologie (teolog) și în drept (jurist). A absolvit Facultatea de Teologie din Sibiu în 2008, iar în 2010, un master în Teologie. A absolvit Facultatea de Drept București, în 2014. A urmat cursuri de formare în domeniul achizițiilor publice și al pedagogiei.

Dănuț Viorel Miloșan are 40 de ani, este căsătorit și are doi copii, pe Casian de 5 ani și pe Iustin de 3 ani. Vine din mediul antreprenoriatului, însemnând că știe ce presupune să muncești, să te dezvolți, să evoluezi și să perseverezi.

 Din anul 2020 este consilier local la Consiliul Local Recea și președintele comisiei de buget finanțe din cadrul Legislativului. Este  membru în consiliul de administrație al Școlii Gimnaziale Recea și face parte din mai multe comisii administrative. Din pozițiile publice pe care le ocupă, dar mai ales ca și cetățean al comunei Recea a sprijinit toate proiectele de dezvoltare ale comunei, a sprijinit cetățenii, persoane fizice, societățile comerciale, tinerii, vârstnicii, tinerii antreprenori și fermierii din zonă.

Dănuț Viorel Miloșan s-a implicat în cele mai importante proiecte ale școlii gimnaziale din Recea, directorul școlii putând confirma acest lucru. Cu studiile și experiența avute putea oricând să-și facă o carieră frumoasă în mediul urban, însă a ales să se întoarcă  acasă, unde  să-și construiască o casă de la zero și să-și intemeieze o familie frumoasă în satul natal.

Urmaș de fost deținut politic

   Dănuț Viorel Miloșan  este un tânăr care își are rădăcinile, moșii și strămoșii  din această comună, este născut, crescut și format în a rămâne în comunitate pentru a putea ajuta la dezvoltarea și creșterea valorii acesteia. Dănuț Viorel Miloșan este un bun promotor al istoriei locale, fiind urmaș al unuia dintre sprijinitorii Rezistenței Anticomuniste din Țara Făgărașului. Bunicul său, Miloșan Pandeli, s-a implicat activ în sprijinirea luptătorilor din Munții Făgărașului, convins de idealurile creștine și de patriotismul acestora. Fiind brigadier silvic a avut posibilitatea să ajute tinerii luptători și să se implice în lupta lor împotriva comunismului. A fost însă trădat și astfel a fost arestat de Securitate în 1952. În urma unui pseudoproces a fost condamnat la 7 ani muncă silnică. A trecut prin cele mai dure închisori comuniste, Jilava cu Fortul 13, Aiud, minele de la Baia Sprie, lagărele de muncă din Balta Brăilei. După ispășirea pedepsei n-a fost lăsat în libertate ci i-a fost impus domiciliul forțat în Bărăgan, la Lelești, de unde s-a eliberat după 1961.   Cu un astfel de trecut al familiei, Dănuț Viorel Miloșan a fost crescut și format cu principii solide de  credință în Dumnezeu și iubire de neam și de comunitatea natală.

Persoana potrivită pentru funcția de primar

Dănuț Viorel Miloșan este un tânăr ambițios și perseverent, trăsături ce îl recomandă  pentru funcția de primar al comunei. Este candidatul cel mai potrivit pentru funcția de primar prin formare, experiență, strategie realistă și cel mai important lucru, cunoaște comunitatea și comuna în ansamblul ei. Are o strategie care cuprinde cele mai importante domenii de activitate, de la investiții în educație și investiții în sănătate până la investiții în infrastructură, de la proiecte de modernizare și reamenajare până la transparența decizională atât de necesară privind asumarea deciziilor Consiliului Local și ale primarului.         Este omul dialogului, al transparenței decizionale, cu alte cuvinte Omul potrivit la locul potrivit.

Echipa PNL, alături de comunitate

Echipa PNL Recea este formată din oameni tineri și responsabili. ,,Echipa pentru Consiliul Local Recea este formată din oameni ai locului, cu rădăcini în satele comunei, oameni tineri care vor să se implice pentru comunitate. Ne-am dorit un schimb de generații și acum, în 2024, la 9 iunie, se va întâmpla acest lucru. Vom continua proiectele aflate în derulare de vechea conducere, dar avem și proiecte noi în educație, infrastructură, sănătate, sport, cultură. Mă voi implica în continuare în campania  de donare de sânge pe care am organizat-o ani la rând în comună. Prin această activitate am reușit să salvăm viețiile a 100 de persoane cu fiecare campanie. Am fost sponsor și colaborator la fiecare ediție a ,,Crosului Ion Gavrilă Ogoranu“ și la ,,Maratonul Donatorilor de sânge“. O etapă a acestui maraton va avea loc în data de 15 iunie 2024, la Dejani, unde vă așteptăm, ca de fiecare dată“ a spus Dănuț Viorel Miloșan.

  •          Aveți încredere în Omul care a trăit mereu în această comună, care vă cunoaște pe nume, care cunoaște specificul comunei Recea și nu trebuie să-l învețe, Dănuț Viorel Miloșan, PNL.
  •           În 9 iunie vă îndemn să alegeți cu înțelepciune un OM care luptă alături de echipa sa pentru Recea, pentru transparență și pentru modernitate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here