În urma denunţului formulat de către un agent de poliţie din cadrul I.P.J. Braşov, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anricorupție – Serviciul Județean Anticorupție Brașov, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov au realizat prinderea în flagrant a doi bărbați în momentul în care au oferit agentului de poliţie suma de 500 de euro, ca parte a unei sume de 1.000 de euro promisă anterior. Mita a fost oferită pentru ca polițistul să nu întocmească actele de urmărire penală în vederea tragerii la răspundere penală a unuia dintre ei, care era cercetat într-un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. Față de cele două persoane a fost luată măsura preventivă a reţinerii pe 24 de ore, efectuându-se, totodată, acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită.