Maysha Georgiana Focaru este tânăra făgărășeancă, 16 ani, pasionată de handbal, care a fost selecționată în lotul național de handbal,  Junioare II (2008-2009). Este printre puținii făgărășeni care au activitate sportivă la nivel național și cu care Făgărașul se poate mândri.  În prezent, May, așa cum i se spune Mayshei Georgiana,  se află în Paris unde se organizează Campionatul celor 4 Națiuni la care participă echipele naționale ale Franței, Danemarcei, Elveției și României. Echipa României va juca mâine seară, ora 2030, cu echipa Franței, iar în 14 decembrie, 17.30, va fi meciul România-Danemarca, urmând ca în 15 decembrie, ora 13.45, Elveția-România.

May joacă handbal de la 9 ani

Parcursul Mayshei în handbal a început pe când avea 9 ani, când a fost înscrisă la CSS Făgăraș, antrenor fiind Adrian Șuteică. A continuat activitatea tot la CSS Făgăraș cu antrenorul Răzvan Mateoniu, pe postul de inter stânga. Din luna septembrie 2024  a fost preluată de echipa ACS Transilvania Brașov.

  • ,,Am participat la un cantonament, la Mioveni, cu echipa națională. A fost punctul în care am avut norocul, să spun așa, să fiu selecționată pentru echipa națională. Mă bucur foarte mult“ a spus handbalista Maysha Georgiana.

Adolescenta este în clasa a X-a și s-a transferat de la CN ,,Doamna Stanca“ din Făgăraș la CN ,,Nicolae Titulescu“ din Brașov pentru a   putea participa la activitățile ACS Transilvania Brașov. (Lucia BAKI)   

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here