Coșmarul locatarilor de la blocul 17 din cartierul 13 Decembrie din Făgăraș pare că nu se mai termină. Sunt forțați să plătească facturi la apa potabilă pe care nu au consumat-o, iar când au identificat cauza în loc să fie remediate problemele, sunt purtați de la Ana la Caiafa de cei care ar trebui să se implice. Pierderile invocate de operatorul de apă, SC Apă Canal Sibiu, la acest imobil au fost împărțite la întreg imobilul care are două scări, A și B, 40 apartamente. Deși operatorul spune că a respectat regulamentul propriu repartizând pierderile în mod egal tuturor apartamentelor, locatarii îl contrazic și spun că unor locatari cantitatea de apă provenită din pierderile invocate este diferită. Spre exemplu, factura aferentă lunilor august și septembrie 2024 a stipulat 16 mc în plus față de consumul real pentru apartamentul 15 din scara A.  Un simplu calcul ar scoate în evidență că în 2 luni, ar fi existat la acest imobil cantitatea de 640 mc de apă pierderi, dacă fiecare din cele 40 apartamente ale blocului ar fi avut repartizați căte 16 mc fiecare. Pe de altă parte, locatarii susțin că dacă aceste pierderi s-a fi văzut la bloc, ar fi însemnat lacuri de apă.

Primele contracte individuale la apă

Cei mai revoltați sunt locatarii de la scara A a blocului 17 și pe bună dreptate. Și asta întrucât au reușit să îndeplinească toate condițiile impuse de Apa Canal Sibiu și să încheie contracte individuale cu acest operator încă din 2017. Era perioada  când societatea refuza să încheie contracte individuale pentru apă, invocând motive tehnice.  Locatarii de aici și-au refăcut atunci instalația interioară (scară și apartamente) și și-au montat apometrele agreate de societate.  Cu alte cuvinte plăteau doar cât consumau direct la operator fără să se organizeze într-o asociație de proprietari. Numai că totul a decurs normal din 2017 până în  2023, când operatorul, sucursala Făgăraș, i-a șocat prin valorile facturilor care cumulau consumul real și mari pierderi. Oamenii s-au mobilizat și au aflat cauza reală. De atunci a început calvarul.

Povestea contorului  

Valtizan Petre Dumitru, locatar al scării A de la bl. 17 din strada 13 Decembrie, a cerut explicații societății Apa Canal Sibiu, dar a prezentat situația și reporterilor Monitorul de Făgăraș.

  • ,,În anul 2017 locatarii bl. 17, sc A, 20 apartamente,  au refăcut instalația interioară de apă și au încheiat contracte individuale de apă cu sucursala Făgăraș a SC Apă Canal Sibiu, însemnând facturarea separată pentru fiecare apartament. La sfârșitul fiecărei luni, angajații societății citeau fiecare apometru verificat metrologic aflat deasupra ușii de la intrarea în fiecare apartament. Citeau în canal contorul de branșament general și alte două contoare care arată consumul individual al fiecărei scări, A și B, apoi se realiza consumul efectiv al fiecărui apartament. Din 2017 până în 2023 lucrurile s-au derulat în mod normal până angajații Apa Canal Sibiu au demontat apometrul scării A fără vreo justificare: informare, acord locatari, defecțiune, notă justificativă. De aproximativ un an de zile, facturile locatarilor din scara A au fost încărcate nejustificat deși locatarii au solicitat angajaților operatorului să verifice pierderile întrucât scara A are o instalație nouă“ a explicat locatarul.

Sesizări una după alta

 

Prima sesizare depusă la Apa Canal, sucursala Făgăraș, a fost înregistrată în august 2024.

  • ,,Ne-au fost încălcate în mod voit drepturile prevăzute în Contractul  nr. 3895/24.08.2017, pc. 6.7, pct 6.8, pct 6.9, de către sucursala Făgăraș a SC Apa Canal Sibiu, aducând prejudicii financiare locatarilor din scara A, iar încălcarea pct 6.10, 6.11, prejudicii penale și financiare locatarilor. La data de 16 octombrie 2024, o echipă de la operator a venit la fața locului când a constatat că nu există pierderi de apă, iar în canalul comun lipsește contorul care deservea scara A, iar contorul care deservește scara B nu are certificare metrologică și nu înregistrează consumul neavând un robinet care putea opri consumul individual al scării B. (n.r. Conform procesului verbal întocmit de Oancea S și Gușeilă M de la Apa Canal Sibiu prezenți la fața locului). Atunci s-a aflat că locatarul Gheorghe Mihai de la scara B a reparat țeava principală de apă care deservește imobilul. Am cerut recalcularea facturilor locatarilor din blocul 17, scara A, unde nu au existat pierderi în decursul anului și remontarea unui contor individual de branșament care să deservească doar consumul scării A, așa cum prevede contractul cu operatorul pentru locatarii scării A“ explică Valtizan Petre.

Operatorul a împărțit pierderile la toți locatarii din bloc, procedura fiind comunicată locatarilor prin răspunsul înregistrat sub nr. 31.663/29.10.2024.

  • ,,Pierderile se împart în mod egal la consumatorii din cele două scări legate la contorul de branșament“ menționa operatorul.

 

 Pentru unii mumă, pentru alții ciumă

La data de 20 decembrie 2024,  societatea care administrează scara B a bl. 17 anunța operatorul de apă că a înlocuit contorul secundar de la scara B cu un contor agreat de Apa Canal Sibiu, cerând-i să fie luat în evidență contorul nou cu index zero.  Și locatarii din scara A a blocului 17, prin scrisoarea semnată de Valtizan Petre Dumitru, și înregistrată la SC Apa Canal Sibiu  la data de 23 decembrie 2024, au anunțat operatorul că vor să monteze un contor secundar la scara A. Solicitarea locatarilor privind montarea acestui  apometru pentru scara A, aparat electronic cumpărat de locatari,  n-a fost aprobată.

  • ,,Acest contor ar fi putut demonstra că la scara A nu există pierderile de care suntem acuzați  și care ne-au fost facturate  inegal de către serviciul contabil între locatarii scărilor A și B“ se arată în adresa locatarilor.

Operatorul a comunicat însă că aparatul pe care locatarii vor să-l înlocuiască   aparține societății și măsoară consumul pentru ambele scări fiind parte dintr-o investiție din 2017 cu bani europeni. Atunci s-a programat o întâlnire între  reprezentanții societății și locatari pentru  data de 15 ianuarie 2025 cu scopul de a se discuta situația branșamentului blocului 17.  A fost primit la întâlnire doar Valtizan Petre Dumitru, așa cum susține acesta.

Scandal la înlocuirea contorului de la scara B

Când a fost înlocuit contorul de la scara B, a fost mare scandal la fața locului. A fost solicitată prezența Poliției Municipale și a Poliției Locale. ,,Oricum contorul secundar de la scara B a fost ridicat, dar el nu există“ spun oamenii. În urma scandalului, a fost întocmit un dosar penal  pe numele locatarului Valtizan Petre, cel care a fost cel mai vocal cerând reprezentanților societății să spună unde este contorul demontat de la scara B, cel defect, care nu a ajuns la Apa Canal Sibiu sau la Poliție ca mijloc de probă.

  •  ,,Intenția mea a fost ca firma care a lucrat în canalul Apă Canal Sibiu să ne includă în procesul verbal de mișcare a mijloacelor de măsură și pe noi, la secțiunea martori: Valtizan Petre, Buzete Nicolae, Văduva Ovidiu, toți locatari ai bl 17, sc A, afectați financiar în fiecare lună de  aparatul de măsurare defect. Solicit documentele aferente care dovedesc mișcarea mijlocelor de măsurare, verificarea metrologică a aparatului, dar și apometrul defect“ a precizat Valtizan.

S-a montat un contor nou și la scara A

În cele din urmă, la 30 ianuarie 2025 a fost montat un contor agreat de Apa Canal Sibiu și la scara A.

  • ,,Acum așteptăm ca noul contor să fie luat în evidență de operator, noi predând toate documentele aferente aparatului. În acest sens am remis societății o adresă“ a spus Valtizan Petre, reprezentantul locatarilor din scara A a blocului 17.

După mai bine de un an de la facturarea pierderilor s-a reușit montarea a două contoare (la scara A și la scara B),  care să evidențieze consumul real de apă în blocul 17. Dar dosarul penal pe numele locatarului Valtizan Petre rămâne în cercetare, caz în care, poate, se va demonstra cauza pierderilor și responsabilii de acestea. (Lucia BAKI)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here