FOTO: news.ro

Gică Hagi împlinește, miercuri, vârsta de 60 de ani.

Supranumit ‘Regele fotbalului românesc” și ”Maradona din Carpați”, fostul mare fotbalist român Gheorghe Hagi s-a născut la 5 februarie 1965, în comuna Săcele, județul Constanța.

Descoperit de antrenorul Iosif Bukossi, a luat contact cu fotbalul profesionist în aprilie 1975, când s-a înscris la Centrul de copii și juniori al echipei Farul Constanța.

La 15 ani este selecționat în echipa națională de tineret, iar la 17 ani, în ziua de 11 septembrie 1982, debutează în Divizia A, jucând integral meciul S.C. Bacău-F.C Constanța (3-0).

În 1983, se transferă la Sportul Studențesc, devenind vicecampion al României în sezonul 1985-1986.

În ianuarie 1987, trece la Steaua București. Din vara anului 1990, echipa spaniolă Real Madrid își asigură serviciile sale.

În 1992 se transferă în Italia, la Brescia Calcio, antrenată la acea vreme de Mircea Lucescu, unde joacă timp de doi ani, pentru ca, în 1994, să ajungă la Barcelona, la solicitarea antrenorului olandez Johan Cruyff.

Hagi este printre puținii jucători care au îmbrăcat tricourile celor două mari rivale, Real Madrid și Barcelona.

Palmaresul lui Hagi în primul eşalon din România totalizează 223 meciuri şi 141 goluri, trei titluri de campion şi trei Cupe ale României. Gheorghe Hagi a fost de două ori golgheterul României, în sezoanele 1984/1985 şi 1985/1986.

În perioada petrecută în Spania, Hagi a evoluat la Real Madrid (1990-1992, 19 goluri în 64 de meciuri) şi FC Barcelona (1994-1996, 7 goluri în 36 de meciuri). Între Madrid şi Barcelona, Hagi a jucat la echipa Brescia (1992-1994).

În perioada 1996 şi 2001, Hagi a jucat la Galatasaray Istanbul, alături de care a obţinut patru titluri de campion şi două Cupe ale Turciei, o Cupa UEFA şi Supercupa Europei.

Hagi a participat la trei ediţii ale Campionarului European (1984, 1996 şi 2000) şi la trei ediţii ale Cupei Mondiale (1990, 1994 şi 1998). La finalul anului 1999, a fost desemnat fotbalistul român al secolului.

Imediat după retragere, Hagi a devenit antrenor al echipei naţionale a României în anul 2001. În 2003, a devenit tehnicianul echipei turce Bursaspor, iar în sezonul 2004-2005 s-a aflat pe banca tehnică a formaţiei Galatasaray Istanbul. În 2006 s-a întors în România, la Poli Timişoara, dar şi de aici a plecat după scurt timp. După un an de pauză, Hagi a preluat Steaua, dar mandatul a durat mai puţin de trei luni, timp în care a calificat echipa în grupele Ligii Campionilor. În octombrie 2010, Hagi şi-a început al doilea mandat la Galatasaray unde a stat până la 25 martie 2011.

În perioada septembrie 2014 – 01 august 2020, Gheorghe Hagi a ocupat funcţia de manager al echipei de seniori FC Viitorul Constanţa.

Din august 2020, Hagi a anunţat că va rămâne în continuare în cadrul Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi, unde alături de directorul tehnic va coordona conceptul tehnic al Centrului de copii şi juniori.

În 2017, FC Viitorul a câştigat titlul de campioană a României.

El a refuzat în 2021 funcţia de selecţioner al României, preferând să rămână antrenor şi proprietar la Farul Constanţa.

În sezonul 2022/2023, Farul Constanţa a câştigat titlul de campioană a României.

Gheorghe Hagi este căsătorit cu Marilena şi are doi copii: Kira, care este actriţă, şi Ianis, care joacă la Glasgow Rangers.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here