FOTO: EduPedu

Înscrierea în clasa pregătitoare 2025 a copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august poate fi amânată cu maximum un an, la cererea scrisă a părinților, în cazuri justificate. Cererea și documentele anexate se depun/transmit în perioada 10 – 27 martie 2025, conform Inspectoratului Școlar al Municipiului București, care a publicat și modelul de cerere pentru amânarea înscrierii în clasa pregătitoare.

„Părintele/tutorele legal instituit/reprezentantul legal al copilului depune la registratura ISMB sau transmite, online ori prin poștă, cererea de aprobare a amânării înscrierii în învățământul primar.

Cererea de aprobare a amânării înscrierii și documentele justificative vor fi transmise/depuse on-line (clasapregatitoare@ismb.ro) sau înregistrate la Registratura ISMB (str.Icoanei,nr.19,sector 2).

Cererea va fi însoțită de fotocopii ale certificatului de naștere al copilului și a cărții de identitate a părintelui, precum și de un document medical din care să reiasă că este inapt pentru începerea școlarizării, a unei afecțiuni care poate constitui cauză de amânare a începerii școlarizării la vârsta de 6 ani, în conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Sănătății nr.430/2004 pentru aprobarea Baremului medical cu afecțiunile care pot constitui cauze de amânare a începerii școlarizării la vârsta de 6 ani”, potrivit ISMB.

Cerere amânare înscriere în clasa pregătitoare 2025

Comisia recomandă părinților copiilor să aleagă un singur loc în care să depună solicitări de amânare.

Pentru cererile depuse în format on-line, comisia va acorda automat numere de înregistrare. Numărul de înregistrare alocat va fi numărul adresei de răspuns al comisiei pentru solicitantul amânării înscrierii.

Cererea va fi însoțită de fotocopii ale certificatului de naștere al copilului și a cărții de identitate a părintelui, precum și de un document medical din care să reiasă că este inapt pentru începerea școlarizării, a unei afecțiuni care poate constitui cauză de amânare a începerii școlarizării la vârsta de 6 ani, în conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Sănătății nr.430/2004 pentru aprobarea Baremului medical cu afecțiunile care pot constitui cauze de amânare a începerii școlarizării la vârsta de 6 ani.

Pentru prima etapă prevăzută în calendarul înscrierii, cererea și documentele anexate se depun/transmit în perioada 10 martie – 27 martie 2025.

Răspunsul comisiei municipale de înscriere privind aprobarea sau respingerea solicitării va fi transmis prin email sau prin poștă, după caz. Comisia de înscriere a copiilor în învățământul primar din ISMB va analiza dosarele solicitanților domiciliați în Municipiul București. Părinții copiilor care au domiciliul în alte localități vor înregistra solicitări de amânare a înscrierii copiilor în clasa pregătitoare la inspectoratele școlare județene.”

Baremul medical cu afecţiunile care pot constitui cauze de amânare a începerii şcolarizării la vârsta de 6 ani, aprobat prin Ordinul Ministrului Sănătății nr.430/2004

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here