Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) pune la dispoziția persoanelor fizice modelul cererii de finanțare din cadrul programului „Rabla” 2025. Pentru prima dată în istoria programului, persoanele fizice vor putea să se înscrie direct în aplicația informatică.
Venim în întâmpinarea tuturor celor care își doresc să-și înlocuiască autovehiculele vechi și poluante astfel ca, în momentul lansării sesiunii, înscrierea să se desfășoare fluent și fără dificultăți”, a declarat președintele AFM, Florin Bănică, într-un comunicat de presă.
Modelul demo aferent cererii de finanțare poate fi accesat AICI. Cererea de finanțare DEMO persoane fizice Rabla Auto 2025 poate fi deschisă utilizând un calculator sau laptop cu Adobe Acrobat Reader instalat.
Reprezentanții AFM precizează că parcurgerea și completarea cererii de finanțare, în această etapă, nu constituie înscrierea oficială în program.
Instituția organizează sesiune de înscriere a persoanelor juridice de drept privat în cadrul programului „Rabla” 2025, în perioada 29 mai, ora 10:00 – 27 noiembrie 2025, ora 23:59, sau până la epuizarea bugetului.
Lansarea sesiunilor pentru Unitățile Administrativ-Teritoriale (UAT) și pentru persoane fizice urmează să fie comunicate în perioada următoare.