FOTO: ProTV

Administrația Națională de Meteorologie a prelungit marți avertizarea de ploi abundente pentru mai multe județe, până joi noaptea.

Între 27 mai, ora 10 – 29 mai, ora 10, vor fi ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului în Moldova, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, Munteniei și Dobrogei. Va ploua și se vor acumula local 20…30 l/mp și pe arii restrânse peste 40…60 l/mp.

Temporar vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării cu viteze la rafală în general de 40…50 km/h, iar în zona montană înaltă de peste 80…90 km/h.

harta anm

COD GALBEN de ploi însemnate cantitativ, 27 mai, ora 10 – 29 mai, ora 03

În județele Galați, Brăila, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Sibiu, zona de munte a județului Vâlcea și zona joasă a județelor Prahova și Buzău va ploua însemnat cantitativ și se vor acumula 25…50 l/mp.

COD PORTOCALIU de ploi importante cantitativ, 27 mai, ora 10 – 29 mai, ora 03

În județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Harghita, Covasna, Brașov și zona montană a județelor Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău vor fi ploi importante cantitativ și se vor acumula 50…70 l/mp și izolat peste 80 l/mp.

Cod galben, intensificări ale vântului, 27 mai, ora 10 – 28 mai, ora 03

Vântul va avea intensificări temporare în cea mai mare parte a Moldovei și în vestul și sud-vestul Olteniei, cu viteze de 50…60 km/h. În Carpații Meridionali și local în Carpații Orientali vor fi rafale de 70…90 km/h, iar la peste 1800 m altitudine se vor depăși 90…110 km/h.

 

harta anm

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here