Vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Constantin Todorică Șerban, însoțit de Octavian Florea, consilier în cadrul Compartimentului Investiţii în Infrastructura Rutieră Judeţeană, Întreţinere şi Reparaţii Drumuri Judeţene, s-a aflat vineri, 6 iunie, la șantierul de construcție a podului de la Voila situat pe DJ 105, a urmărit desfășurarea lucrărilor de reabilitare a drumului judeţean DJ 103D Viştea de Jos – Viştea de Sus (5,106 km), dar  și   modernizarea segmentului rutier în lungime de 1,4 km din DJ 130B, situat în intravilanul satului Grid din comuna Părău. „Sunt mulţumit de stadiul lucrărilor la toate cele trei obiective. Am analizat graficele de execuţie împreună cu managerii de proiect, reprezentaţii firmelor constructoare şi primarii localităţilor beneficiare ale investiţiilor, am stabilit ce mai avem de făcut pe partea de construcţii şi ce lucrări mai trebuie corelate cu aceste obiective. Vrem ca în urma proiectelor realizate de Consiliul Judeţean, nicio comunitate locală să nu se simtă neglijată şi căutăm soluţii pentru a începe lucrări noi în cât mai multe zone din judeţ. Rămânem dedicați unei dezvoltări coerente și echilibrate pentru întregul județ Brașov”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Constantin Todorică Şerban.

 Urmează inaugurarea podului de la Voila

Noul pod peste Olt, de la Voila,  pe care administrația județeană îl construieşte cu fonduri PNDL II este aproape gata. La data verificării stadiului lucrărilor, constructorul executa accesele rutiere spre pod, urmând ca în aceste zile să fie așternute straturile asfaltice pe calea de rulare a podului și vor fi realizate ultimele lucrări, înainte de trasarea marcajelor rutiere şi instalarea semnalizărilor. Asfaltarea este preconizată să dureze trei zile, în funcţie de condiţiile meteorologice. În perioada imediat următoare, se va demara procedura privind recepția la terminarea lucrărilor, urmând ca apoi podul să fie deschis circulaţiei publice. Totalul finanțării PNDL II accesate de autoritatea judeţeană pentru acest obiectiv este de 32.242.083,28 lei, la care se adaugă cofinanţarea asigurată din bugetul propriu al judeţului.

DJ103D va fi modernizat în maxim 12 luni

În cele două luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor pentru şantierul deschis pe DJ 103D, constructorul a frezat straturile asfaltice existente, atât în intravilanul satului Viştea de Jos, cât şi în partea de extravilan, până la intrarea în localitatea Viştea de Sus. În zona de extravilan s-a lucrat la realizarea acceselor la drumurile laterale şi pe o porţiune de 1,7 km s-au executat casetele de supralărgire a drumului până la nivel de balast. În această săptămână se va continua execuția casetelor de supralărgire cu noua structură rutieră, pe toată lungimea drumului județean până la intrarea în satul Viştea de Sus. Pe tronsonul din intravilanul localității Viștea de Jos, prestatorul va începe execuția acceselor la gospodării, a trotuarelor, dar și a elementelor privind asigurarea scurgerii apelor pluviale. Potrivit contractului de lucrări a cărui valoare totală este de 21.026.575,52 lei, durata de execuţie este de 12 luni de la transmiterea ordinului de începere.

Drumul de la Grid, faza finală de execuție

Investiţia de la Grid, realizată de administraţia judeţeană cu fonduri proprii, a ajuns în fază finală de execuţie. Pe tronsonul vizat s-a turnat stratul de binder şi în prezent se lucrează la ridicarea la cotă a căminelor de canalizare. Apoi va fi aşternut stratul de uzură şi se vor realiza lucrările de semnalizare rutieră. De asemenea, podul de pe traseu a fost demolat şi reconstruit, având lungimea de 14 metri şi o deschidere de 10 metri, cu o bandă de circulație pe fiecare sens, trotuare pe ambele părți și parapet metalic. În cadrul lucrărilor la pod a fost amenajată albia râului în amonte și în aval, cu ziduri de sprijin  din beton armat și se lucrează la pragurile de fund, care vor fi finalizate în decursul acestei săptămâni. Valoarea totală a contractului este de 9.416.676,23 lei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here