Fabrica de Pulberi din Făgăraș este locul sinecurilor de partid. Este singura societate din Romarm care mai produce pulberi explozive, iar cei 160 de angajați nu au siguranța încasării salariilor aferente perioadei iulie-decembrie 2025. Chiar și așa bugetul societății făgărășene se duce pe indemnizații și salarii nesimțite pentru persoanele numite în funcții de Ministerul Economiei și Romarm pe criterii politice și nicidecum pe bază de performanță. Aproape o jumătate de milion de euro se duce anual pe plata indemnizațiilor, în condițiile în care retehnologizarea instalațiilor ar costa 12 milioane de euro. Pe de altă parte, angajații trăiesc cu frica în sân la locul de muncă, referindu-ne la istalațiile de producție care prezintă riscuri majore în exploatare. Mai mult, societatea este obligată să susțină cheltuielile de administrare pentru depozitul de la Dejani unde se află rezerva de pulberi explozive a ANESPS, depozitul fiind aproape gol. Situația dezastruoasă de la Fabrica de Pulberi a fost prezentată de Lucian Cupu, președintele Sindicatului Liber Nitramonia Rompiro, care a anunțat prin adrese oficiale datate 18 iunie a.c., Ministerul Economiei și Corpul de control al acestui minister, dar și Prefectura Brașov.
Indemnizații nesimțite
Consiliul de administrație de la Fabrica de Pulberi a fost numit în 28 februarie 2025, iar în ședința din aprilie a găsit de cuviință să-și majoreze indemnizațiile de 12 ori, de la 1680 lei/lună/membru cât era anterior acestei date la 19.900 lei/lună/membru. Sunt trei membri în consiliul de administrație, toți de la București, care au mandat de 5 ani. Decizia din aprilie a fost aprobată deja de Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), organ de specialitate în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului care are rolul de a stabili politica de guvernanţă corporativă, de a coordona implementarea regulilor în domeniu la nivelul autorităţilor publice tutelare și de a le monitoriza şi evalua. Până în prezent, această valoare a indemnizațiilor nu a fost aprobată și de Adunarea Generală a Acționarilor.
- ,,Este o totală nesimțire să-ți mărești indemnizația la această valoare, de 12 ori mai mare decât a fost înainte de a fi numită actuala componență a CA. N-au avut performanțe, așa cum spune legislația, dar și-au mărit indemnizația. Să spună că nu și-au majorat la valoarea maximă, de 27.000 lei, ci doar la 19.900, este o sfidare față de noi. N-au avut nicio performanță. Mai mult ședințele CA se țin pe grupul whatsApp, nu vin la fabrică“ a spus Lucian Cupu, liderul de sindicat.
Membrii Consiliului de Administrație au justificat creșterea indemnizațiilor prin faptul că, spre deosebire de trecut, în fabrică se derulează în acest moment ,,obiective de natură strategică ce constituie etaloane de performanță” și au transmis că limita maximă a indemnizației este la 27.540 lei brut lunar, valoarea de 19.900 lei fiind ,,mult inferioară valorii legale stabilite”.
Cine sunt membrii CA
La data de 28 februarie 2025, Adunarea Generală a Acționarilor (Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului 67,46% și Romarm 32,54%) a numit în CA de la Fabrica de Pulberi următoarele persoane:
- Cristina Elena Oprea, șef Resurse Umane în Ministerul Economiei
- Mircea Petru Tanțău, 64 ani, director general Carfil, producător de echipamente militare aflat în subordinea Romarm, președinte CA Tohan,
- Dumitru Marin, 70 de ani, fost consilier al directorului general al constructorului de aeronave Romaero și deținător al unui PFA care oferă, din 2011, servicii de consultanță în management.
Administrator special degeaba
Pe lista numirilor se află și administratorul special, care încasează lunar 14.000 de lei. Așa cum susține Lucian Cupu, liderul de sindicat, această funcție este ocupată de Darius Georgel Vodă, o sinecură a Ministerului Economiei, care este director în același minister. Acest personaj a încasat în 2024, conform declarației sale de avere, de la Fabrica de Pulberi 24.313 lei net, dar a deținut funcția de administrator special și la Uzina Mecanică Cugir de unde a încasat 96.140 lei, și Caren Silva 2000 SA, aflată în faliment, de unde a încasat 16.104 lei. La nivelul fabricii funcția de director general nu este ocupată. Un salariat, Cătălin Leabu, a fost delegat pe această funcție, leafa lui fiind la nivelul funcției îndeplinite la locul de muncă și nu a funcției de director general. Salariul mediu pe fabrică este cca 9000 lei brut.
Ce spune legislația
OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice stipulează:
- ,,Indemnizația fixă lunară nu poate depăși de 3 ori media pe ultimele 12 luni a câștigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfășurată conform obiectului principal de activitate înregistrat de societate, la nivel de clasă, conform clasificației activităților din economia națională, comunicat de Institutul Național de Statistică anterior numirii”.
În acest sens, câștigul salarial mediu brut comunicat de INS este 9.180 lei raportat la art. 37 alin. (2) din OUG nr. 109/2011, astfel încât limita maximă a indemnizației fixe a administratorilor neexecutivi este de 3×9.180 lei, adică 27.540 lei/lună.»
Salarii asigurate până în iulie
La nivelul Fabricii de Pulberi, plata salariaților mai este asigurată doar pentru luna iunie 2025. Angajații angrenați în procesul de producție nu sunt plătiți cu sporurile corespunzătoare (grupa I), deși la alte societăți din cadrul Romarm care nu produc pulberi explozive aceste sporuri sunt plătite chiar și pentru angajații de la birouri. De asemenea, nu sunt acordate sporurile specifice condițiilor speciale deși există o sentință a Tribunalului Brașov în acest sens, Dosar nr. 1183/2025 și dosar nr. 142/62/2024. Nici contravaloarea tichetelor de masă nu a fost actualizată, fiind tot de 20 lei/zi/persoană atât cât a fost stabilită în februarie 2025. Nici orelor lucrate în producție nu au fost plătite.
Instalații nesigure
Liderul de sindicat susține că pornirea instalației de RDX s-a făcut în condiții de nesiguranță:
- alimentarea instalațiilor cu energie electrică se face dintr-o rețeaua care alimentează satul Hurez și nu una industrială, proprie;
- instalația de osmoză e nefuncțională, pompele de acizi fiind neconforme,
- plouă în camerele în care sunt amplasate panourile electrice;
- coloana de absorbție este grav deteriorată și stă să se prăbușească;
- Achiziționarea unei instalații noi de Hexogen este absolut necesară, ceea ce ar elimina repunerea în funcțiune a instalației de reconcentrare acizi. Oferta unei astfel de instalații este de 12 milioane de euro.
Cheltuieli nejustificate
Depozitul de la Dejani, o gaură în bugetul fabricii de 22.500 euro/lună deși nu funcționează. Aici se plătesc 16 angajați, utilități, iar chiria de la ANESPS este în funcție de încărcarea depozitului (lei/tonă). O problemă gravă reiese din faptul că acidul rezidual se vinde în pierdere sub costul de producție. Liderul de sindicat explică faptul că pierderea ar putea fi acoperită dacă ar funcționa instalația Plinke de reconcentrare acizi. Dezinteresul șefimii de la Fabrica de Pulberi reiese și din faptul că sunt probleme cu terenurile societății, lipsind 4 ha de teren aferente instalațiilor de TNT și RDX. Un simplu calcul arată că cheltuielile lunare cu administrarea specială a societății este de 37.247 euro , însemnând 446.964 euro pe an. Pe parcursul săptămânii trecute, Corpul de control al Ministerului Economiei a stat la Fabrica de Pulberi pentru a verifica situația reală din teren. (Lucia BAKI)