Parchetul European (EPPO) anunță că a trimis Tribunalului București dosarul penal, cu cerere de punere sub acuzare pentru trei persoane, inclusiv italianul suspectat că a fost creierul afacerii, pentru o fraudă de 100 de milioane de euro, bani europeni, dar și de la bugetul statului român.
Potrivit documentației trimise parchetul condus de Laura Codruța Kovesi, grupul infracțional a acționat în România între 2019 și 2024, participând la licitații organizate de autoritățile române prin intermediul a trei consorții italiene. Este vorba de lucrări de construcție și reabilitare a unor sisteme de distribuție a apei și de canalizare, la care acestea au participat fie direct, fie prin asociere cu alte firme. EPPO menționează că două dintre consorțiile utilizate de grupul infracțional aveau o “interdicție antimafia” pusă de autoritățile italiene, dar nu este clar dacă autoritățile române știau sau nu de acest lucru. Potrivit Codului italian antimafia, ei ar fi trebuit să aibă interdicție la orice licitație sau contract public.
Dar documentele depuse la dosarele de licitații erau, cel puțin o parte a lor, false – bilanțuri contabile care certificau că firmele italiene aveau o cifră de afaceri medie anuală de peste 50 de milioane de euro (în realitate era de 30 de ori mai mică) sau contracte false de lucrări în Irak, care pe baza probelor, s-au dovedit inexistente.
Dar comunicatul Parchetului European precizează și că “a fost alertat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene din România cu privire la deficiențele în gestionarea fondurilor UE, evidențiind un risc ridicat de fraudă. În mai multe cazuri, companii străine au prezentat documente false pentru a obține contracte”.