Apostolii Mântuitorului. Simbolurile din Apocalipsa Sfântului Ioan Evanghelistul

Mergem mai departe cu ultima carte a Noului Testament și vom descoperi împreună simbolurile care nu sunt ușor de descifrat. Oricum, după cum am discutat, cartea are un caracter moral, pentru că îi arată omului consecințele luptei între bine și rău precum și libertatea pe care o deține pentru a se poziționa, istoric pentru că se petrece într-o anumită perioadă istorică- antichitatea cu perioada în care Imperiul roman deținea hegemonia politică a vremii și profetică, pentru că nu se referă doar la epoca în care a trăit autorul: vorbește despre împărații romani dar aceștia devin arhetipuri extinse în istorie.

Insula Patmos

Insula Patmos este locul unde se petrece vedenia lui Ioan. ,,Eu, Ioan, fratele vostru și împreună cu voi părtaș la necazul și la împărăția și la răbdarea întru Iisus, fost-am în insula ce se cheamă Patmos, pentru cuvântul lui Dumnezeu și pentru mărturisirea lui Iisus. În duh am fost în zi de Duminică, și-n urma mea am auzit un glas mare ca de trâmbiță, care zicea: <<Ceea ce vezi scrie într-o carte și trimite-o celor șapte Biserici: la Efes și la Smirna și la Pergam și la Tiatira și la Sardes și la Filadelfia și la Laodiceea>> Și m-am întors să văd glasul care vorbea cu mine. Și-ntorcându-mă, am văzut șapte sfeșnice de aur; și-n mijlocul sfeșnicelor, pe Cineva asemenea cu Fiul Omului, îmbrăcat în veșmânt lung până-n pământ și încins pe sub sân cu cingătoare de aur. Capul Său și părul Său erau albe ca lâna albă, ca zăpada; și ochii Săi, ca para focului; și picioarele Lui erau asemenea bronzului lămurit în cuptor; și glasul Său era ca vuietul apelor multe; în mâna Lui cea dreaptă avea șapte stele; și din gura Lui ieșea o sabie ascuțită, cu două tăișuri; iar fața Sa era ca soarele când strălucește-n puterea Lui”. (Apocalipsa 1, 9-16)  Insula Patmos aparține Greciei, este situată în Marea Egee de Sud, în prefectura Dodecanez  și este cea mai nordică insulă din Arhipelagul Dodecanez. Orașul vechi Patmos, cu mănăstirea ,,Sf. Ioan” și peștera ,,Apokalypse” este o periferie a orașului grec Kalymnos. Patmosul este una dintre insulele Sporade din Marea Egee, loc pustiu și stâncos, cu o circumferință de 40 de mile, situat între insula Icaria și capul Milet. Aici se află și o mică mănăstire numită ,,Mănăstirea Apocalipsei”. Autorul ne vorbește și despre timpul istoric în care a avut vedenia- ,,împreună cu voi părtaș la necazul și la împărăția și la răbdarea întru Iisus…pentru cuvântul lui Dumnezeu și mărturisirea lui Iisus”. Cu privire la persecuție există mai multe ipoteze. Unii autori susțin că Ioan a pătimit în vremea lui Nero, alții vorbesc despre o condamnare a sa în timpul lui Domițian. ,,Persecuția cea mai aprigă împotriva creștinilor din secolul I a avut loc în timpul împăratului Nero. Tradiția mărturisește că Sfântul Ioan a fost aruncat atunci într-un cazan cu ulei fierbinte, din care a ieșit neatins și întărit în puteri. Expresia <<necaz>>, potrivit sensului original grec al cuvântului, înseamnă aici suferință datorată persecuției și torturilor, echivalentă cu <<mucenicia>>” spune Averchie Taușev în lucarrea sa intitulată ,,Apocalipsa Sfântului Ioan- un comentariu ortodox”. Cercetătoarea și lingvista Aurelia Bălan Mihailovici este susținătoarea altei ipoteze: Ioan a pătimit în vremea împăratului Domițian. ,,Este cel care nu-L părăsește nicio clipă pe Iisus, fiind martor a toată suferința pe care o trăiește Mântuitorul, până în cea din urmă clipă petrecută pe cruce, și e cel care primește din partea Mântuitorului porunca de a avea grijă de Maica Sa, Fecioara Maria. De-a lungul vieții sale a fost supus persecuției atât la Ierusalim cât și în Asia, fiind arestat în anul 95 și trimis la Roma, unde a fost aruncat într-un cazan cu ulei fierbinte, de unde scapă și este exilat de împăratul Domițian, în Insula Patmos„. (Aurelia Bălan Mihailovici, Dicționar Onomastic creștin) Ioan indică și ziua în care a avut loc vedenia- ,,În duh am fost în zi de Duminică”. ,,Kyriaki imera” în limba greacă, aceeași expresie este utilizată și în greaca modernă- ,,ziua Domnului”. La evrei era prima zi a săptămânii, numită ,,mia savvaton”, adică ,,prima zi după sâmbătă” pentru cinstirea Învierii Domnului. ,,Existența acestei denumiri este o dovadă a sărbătoririi de către creștini a acestei zile în locul sabatului din Vechiul Testament. Menționând locul și timpul, Sfântul Ioan își descrie de asemenea și starea proprie în care se afla când a fost învrednicit cu descoperirea cerească și spune: <<În duh am fost în zi de Duminică>> În limbaj profetic, <<a fi în duh>> înseamnă a fi într-o stare sufletească în care omul vede, aude și simte nu cu organele trupului, ci cu întreaga sa ființă lăuntrică. Nu este o stare de visare, întrucât aceasta se petrece atunci când omul este conștient” (Averchie Taușev) Ioan îl vede pe Învățătorul său, dar de această dată El nu mai apare ca ,,mielul lui Dumnezeu”, ca ,,omul durerilor” ci precum un Judecător celest înfricoșător, încins cu cingătoare de aur, cu părul alb ca lâna- simbol al veșniciei, ochii ca para focului ce bagă spaima în oamenii care umblă pe calea pierzării- toți cei care săvârșesc fărădelegea. În orice caz, este vorba despre o arătare care exprimă teamă, forță, atotcunoaștere și atotcuprindere.

Cel dintâi și cel de pe urmă

,,Și când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. Și El și-a pus peste mine mâna dreaptă, zicând: <<Nu te teme; Eu sunt Cel-dintâi și Cel-de-pe-urmă și Cel-Viu. Mort am fost, și iată, sunt viu în vecii vecilor, și am cheile morții și pe ale iadului. Scrie deci cele ce-ai văzut și cele ce sunt și cele ce-au să fie după acestea. Taina celor șapte stele pe care le-ai văzut în dreapta Mea și a celor șapte sfeșnice de aur: cele șapte stele sunt îngerii celor șapte Biserici, iar sfeșnicele cele șapte sunt șapte Biserici”. Acest paragraf cuprinde realitatea patimilor, a Învierii, a coborârii la iad, adevăruri dogmatice ale Bisericii Universale.

Simbolistica primului capitol

,,Revelația este dată către cele șapte Biserici care alcătuiau mitropolia Efesului, condusă pe atunci de Sfântul Ioan Teologul, care avea locuința permanentă în Efes. Dar desigur că în numele celor șapte Biserici revelația este dată de asemenea întregii Biserici creștine, numărul șapte având și o semnificație tainică, simbolizând deplinătatea. De aceea, el poate fi pus aici ca un simbol al Bisericii Universale, căreia Apocalipsa i se adresează ca unui întreg” spune Averchie Taușev, episcop și teolog rus. ,,În versetele 12-16 este descrisă înfățișarea exterioară a Aceluia Care i s-a arătat lui Ioan asemenea Fiului Omului. El stătea în mijlocul celor șapte sfeșnice, care reperzentau cele șapte Biserici…și era îmbrăcat într-un veșmânt lung până-n pământ- efodul, haina arhiereilor iudei (Ieșire 28,31). Era, asemenea împăraților, încins cu un brâu de aur. Aceste lucruri indică demnitatea arhierească și împărătească a Celui Care s-a arătat. Albul părului este în general semnul bătrâneții. Acest semn dovedește că Fiul Omului Care s-a arătat este una cu Tatăl, că El este același cu ,,Cel Vechi de Zile”, pe care profetul Daniel l-a văzut înaintea sa într-o vedenie (Daniel 7, 9-10 și 13-14), că El este același Dumnezeu veșnic precum este Dumnezeu Tatăl. Ochii lui erau ca o flacără arzătoare, ceea ce semnifică zelul Său divin pentru mântuirea neamului omenesc, de asemenea că înaintea ochilor Săi nu este nimic ascuns sau întunecat, și că El arde de mânie împotriva fiecărei nedreptăți. Bronzul este un amestec prețios de metale cu o strălucire roșie arzătoare sau galben-aurie (vezi Daniel 10, 5-6)”. (Averchie Taușev) Cele șapte stele îi simbolizează pe episcopii celor șapte biserici, numiți ,,îngerii celor șapte Biserici”. ,,Din aceasta înțelegem că Domnul Iisus ține în mâna Sa dreaptă pe păstorii Bisericii” spune arhiereul rus. Sabia care ieșea din gura ,,Fiului Omului” este puterea atotcuprinzătoare a cuvântului care iese din gura lui Dumnezeu. Fața ce strălucește ca soarele ne duce în episodul Schimbării la Față- ,,este imaginea simbolică a slavei celei de negrăit cu care a strălucit Domnul Iisus pe muntele Tabor (Matei 17,2)”.

Împărat înfricoșător

,,Toate aceste trăsături înfățișează portretul complet al unui Judecător înspăimântător, al unui Mare Preot și al unui Împărat, așa cum Domnul Iisus Hristos se va arăta într-o zi pe pământ la cea de-a doua venire a Sa pentru a-i judeca pe cei vii și pe cei morți” (Averchie Taușev) Ioan și-a recunoscut cu greu Învățătorul de care-și sprijinea capul adeseori dar nici ucenicii nu L-au recunoscut imediat după Înviere.

• ,,Și El și-a pus peste mine mâna dreaptă, zicând: Nu te teme; Eu sunt Cel-dintâi și Cel-de-pe-urmă și Cel-Viu. Mort am fost și, iată, sunt viu în vecii vecilor, și am cheile morții și pe cele ale iadului”. ,,Din aceste cuvinte, Sfântul Ioan a înțeles că Cel Care i se arătase nu era altul decât Domnul Iisus Hristos și că arătarea Lui nu este spre moarte, ci dimpotrivă, dătătoare de viață. Pentru evrei, a avea cheile de la ceva însemna a avea stăpânire asupra acelui lucru. Astfel, cheile morții și ale iadului semnifică stăpânirea asupra morții trupești și sufletești” (Averchie Taușev) (Ștefan BOTORAN)