Primul accident rutier petrecut pe centura Făgărașului, s-a înregistrat la câteva ore după ce a fost deschisă circulației, joi, 31 iulie a.c. Polițiștii rutieri, din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș, au efectuat cercetări la fața locului, timp în care circulația a fost restricționată. În accident au fost implicate două vehicule, un autoturism și un biciclist, iar în urma coliziunii dintre acestea, conducătorul bicicletei a suferit leziuni, pentru care a beneficiat de sprijin medical. Cei doi conducători de vehicule au fost testați din punct de vedere al consumului de alcool, iar rezultatul în cazul biciclistului a arătat valoarea de 0,16 mg/alcool pur în aerul expirat.















