Administrator special degeaba
Fabrica de Pulberi Făgăraș a scăpat de administratorul special, economisind lunar 14.000 de lei. Atât încasa Darius Georgel Vodă, o sinecură a Ministerului Economiei, pentru că figura pe funcția de administrator special la Fabrica de Pulberi. Dar individul plătit regește nu a fost văzut prin fabrică niciodată, așa cum susțin salariații. Vodă este director în minister, iar salariul lunar și-l completa de la companiile de stat unde era numit administrator special. Acest personaj a încasat în 2024, conform declarației sale de avere, de la Fabrica de Pulberi 24.313 lei net, dar a deținut funcția de administrator special și la Uzina Mecanică Cugir de unde a încasat 96.140 lei, și Caren Silva 2000 SA, aflată în faliment, de unde a încasat 16.104 lei.
Ministrul a demis 21 de administratori speciali
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a afirmat că a semnat un ordin prin care au plecat acasă 21 de administratori speciali de la 21 de societăţi ale statului român, care aveau salariul şi de 30.000 de lei pe lună. El a spus că le-a cerut acestora să prezinte un raport de activitate pe care nu au fost în stare să îl dea.
- ,,Vineri am semnat un ordin de ministru prin care au plecat acasă 21 de administratori speciali de la 21 de societăţi ale statului român. Aveau salariu şi de 300 de milioane de lei vechi şi am cerut un raport de activitate pe care nu au fost în stare să mi-l dea şi sunt în semnătura ministrului şi am semnat cu foarte multă relaxare şi convingere că fac ce trebuie. Douăzeci şi unu de oameni care administrau 21 de compani ale statului astăzi nu le mai administrează şi mă uit în aceste CV-uri ale oamenilor care au aplicat şi zilele următoare, câte unul, câte unul vor fi numiţi acolo”, a declarat Radu Miruţă la Antena 3.
El a fost întrebat ce face un administrator special încât să aibă un salariu de 30.000 de lei pe lună.
- ”Trebuie să fie prieten cu cineva pe era veche, pe era nouă vă spun ce spune legea, pentru societăţile care sunt în insolvenţă este obligatoriu şi trebuie să reprezinte interesul acţionarului, un administrator judiciar pe care îl stabileşte instanţa şi este un administrator special care este reprezentantul statului român acolo. Mai există o chestie opţională pentru companiile care sunt în curs de privatizare, practic gestionează lucrurile înspre a privatiza această companie. Au fost puşi pe criterii care nu legătură cu ceea ce ar fi trebuit să facă. Azi au fost notificaţi, probabil că mâine veţi auzi că Miruţă a mai făcut nu ştiu ce pentru că o să îşi primească acasă notificarea că nu mai au 300 de milioane pe lună”, a explicat ministrul Economiei.
Pe lista ministrului s-a aflat și administratorul special de la Fabrica de Pulberi Făgăraș.















