,,Deteaptă-te, române!“. Se stinge din viață Andrei Mureșanu, la 12 octombrie 1863, la Brașov

În anul 1825 e primit ca elev la Școala normală săsească din Bistrița, iar peste câțiva ani trece la liceul piariștilor, din același oraș, făcându-se remarcat printre elevii cei mai buni. În 1832 vine la Blaj, unde e ajutat de profesorul Nicolae Marin și unde studiază doi ani filosofia, apoi teologia. Aici îl are coleg de studenție, cu câțiva ani mai mare, pe George Bariț, organizatorul unei echipe teatrale, care dădea spectacole de teatru în limba română. Cu Barițiu leagă o prietenie adâncă, prelungită apoi de-a lungul multor ani la Brașov.

În anul 1838 Mureșianu se stabilește la Brașov, ca institutor la școala română condusă de Barițiu. Peste doi ani, în 1840, trece ca profesor la gimnaziul românesc, în care calitate funcționează până în anul 1849. Paralel, el începe să colaboreze la gazetele lui Barițiu, Foaie pentru minte… și Gazeta de Transilvania, cu poezii și articole. În acest timp are prilej să cunoască o seamă de poeți din Principate, pe Grigore Alexandrescu, Ion Heliade-Rădulescu, Cezar Bolliac, mai târziu pe Dimitrie Bolintineanu și Vasile Alecsandri, care obișnuiau să vină vara, cum ne informeaza Barițiu, la băi la Vâlcele, nu departe de Brașov. Acest contact cu poeți deja consacrați va stimula începuturile literare ale bardului ardelean și va influența în mod vizibil creația sa poetică. Poezia sa e din ce în ce mai combativă, mai legată de frământările sociale ale poporului.

La 1848 e printre fruntașii revoluției. Cu acest prilej scrie Răsunetul, care devine marșul revoluționarilor români din Transilvania. În 1849, după înfrângerea revoluției, poetul trece în Muntenia, împreună cu Barițiu. Aici e luat prizonier de armata țaristă și dus până în nordul Moldovei. La întoarcere se stabilește ca funcționar la Sibiu : ‘concepist guvernial’ și translator de limba română la Buletinul oficial al guvernului.Poetul continuă să scrie poezii patriotice, cu caracter social protestatar. În ultimii ani ai vieți traduce Nopțile lui Young, precum și o buna parte a Analelor lui Tacit. Cu ani în urmă scrisese și o gramatică românească în limba germană. Manuscrisele acestor lucrări nepublicate nu s-au păstrat. La 1861 e pensionat, dar pensia dată de guvernul cezaro-crăiesc al Transilvaniei nu-i ajunge să-și întrețină familia. La 1862 își tipărește în volum poeziile. Volumul cuprindea cea mai mare parte a poeziilor originale publicate de autor în presă, precum și o parte din traduceri. Vânzarea cărtii i-ar fi adus, pe langă o reconfortare morală, o oarecare înviorare în bugetul familiei. Dar cărțile se vând greu. Iacob Mureșanu face apeluri insistente către publicul român, în Gazeta Transilvaniei, de a-l ajuta pe poetul aflat în mizerie și bolnav, cumpărându-i poeziile.

Societatea ‘Astra’ îi acordă lui Mureșianu un premiu de 50 de galbeni. Peste un an, în noaptea de 11 spre 12 octombrie, poetul se stinge la Brașov, în sărăcie, ‘în urma unui morb nervos îndelungat’, cum se menționa în anuntul mortuar publicat în Gazeta Transilvaniei, lăsând în urmă un băiat, pe nume Gheorghe, elev în clasa a VII-a la gimnaziu, o fetiță de 11 luni, Eleonora, și pe soția sa Suzana. Înmormantarea i-a fost cu pompă: a luat parte un numeros public, profesorii și tineretul școlar din oras, care însoțeau sicriul cu torțe și decoruri.

Muzica a fost compusă de Anton Pann (1796-1854), poet şi etnograf, om de mare cultură, cântăreţ şi autor de manuale de muzică.  Poemul „Un răsunet” al lui Andrei Mureşanu, redactat şi publicat în timpul Revoluţiei de la 1848, a fost pus pe note în câteva zile, deoarece îl aflăm cântat pentru prima oară pe data de 29 iulie 1848 la Râmnicu Vâlcea (în Ţara Românească Revoluţia a izbucnit pe 11 iunie). Poemul va deveni imn sub titlul „Deşteaptă-te, române!”, câştigându-şi instantaneu gloria recunoscută datorită mesajului energic şi mobilizator pe care-l conţine. Începând din 1848, „Deşteaptă-te, române!” a fost un cântec foarte drag românilor, insuflându-le curajul în timpul momentelor cruciale, în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878), cât şi în cel al primului şi celui de-al doilea Război Mondial. Imediat după instaurarea deplinei dictaturi comuniste la 30 decembrie 1947, când regele Mihai I a fost forţat să abdice, „Deşteaptă-te, române!”, ca şi alte marşuri şi cântece patriotice, au fost interzise, intonarea sau fredonarea lor fiind pedepsite cu ani grei de închisoare. Pe 22 Decembrie 1989, în timpul revoluţiei anticomuniste, imnul s-a înălţat pe străzi, însoţind uriaşele mase de oameni, risipind frica de moarte şi unind întregul popor în sentimentele nobile ale momentului. Astfel, instituirea sa ca imn naţional a venit de la sine, sub formidabila presiune a manifestanţilor. Mesajul imnului „Deşteaptă-te, române!” este în acelaşi timp social şi naţional; social, deoarece impune o permanentă stare de vigilenţă pentru a asigura tranziţia către o lume nouă; naţional, deoarece alătură această deşteptare tradiţiei istorice. Imnul conţine acest sublim „acum ori niciodată”, prezent în toate imnurile naţionale, de la „paion”-ul cu care grecii au luptat la Marathon şi Salamina până la „Marseilleza” Revoluţiei franceze.Invocarea destinului naţional este culmea cea mai înaltă pe care un popor o poate atinge în zborul său către divinitate. Acest „acum ori niciodată” concentrează toate energiile vitale, mobilizând la maximum. Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe, primele două strofe, cea de-a patra şi ultima dintre ele fiind cântate la ocazii festive. Pe lângă acest imn, românii mai au „Hora Unirii”, scris în 1855 de marele poet Vasile Alecsandri (1821-1890), care a fost cântat în timpul unirii Principatelor (1859) şi, în general, în toate ocaziile când românii aspiră la uniune şi armonie. „Hora Unirii” este cântat pe ritmul unui dans lent, dar energic, ce reuneşte întreaga adunare. Dansul în cerc (hora) este el însuşi un vechi ritual, simbolizând comunitatea spirituală, egalitatea şi dorinţa românilor de a trăi laolaltă.

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
      În care te-adânciră barbarii de tirani!
      Acum ori niciodată, croieşte-ţi altă soarte,
      La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani.

      Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
      Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
      Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
      Triumfător în lupte, un nume de Traian! 

      Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
      Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
      Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
      Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

      Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
      Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
      Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
      „Viaţa-n libertate ori moarte!” strigă toţi.

      Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
      Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!
      Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
      Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!

      O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
      Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
      Şi blastămă cu lacrămi în ochi pe orişicare,
      În astfel de pericul s-ar face vânzători!

      De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
      Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
      Când patria sau mama, cu inima duioasă,
      Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!

      N-ajunse iataganul barbarei semilune,
      A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
      Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
      Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

      N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
      Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;
      Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
      Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!

      Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
      Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!
      Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
      Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!

      Preoţi, cu crucea-n frunte căci oastea e creştină,
      Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
      Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
      Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’pământ!