Programul After School se continuă la Victoria. Primarul Camelia Bertea a obținut aprobarea Legislativului

0
224
monitorfg

Programul After School se continuă la Victoria în baza unui proiect HCL al primarului Camelia Bertea adoptat de Legislativul local.  Prin HCL, de la bugetul local se vor plăti profesorii care implementează acest program cu elevii.

  • ,, Chiar dacă bugetul orașului este extrem de redus, continuăm să susținem proiectele care contează cu adevărat pentru comunitate. Așa cum am făcut și anul trecut, la propunerea mea Consiliul Local a aprobat prin hotărâre continuarea  Programului After School.  Prin acest program, Primăria plătește profesorii care rămân după ore pentru a-i sprijini pe elevi la efectuarea temelor, la recuperarea deficiențelor și la consolidarea cunoștințelor. Pentru mine, acest program are o semnificație aparte. Înainte de a fi primar, am fost profesor și știu cât de mult contează răbdarea, atenția și timpul oferit copiilor. Un profesor dedicat poate schimba destine, iar un copil încurajat poate reuși orice“ a comunicat Camelia Bertea, primarul orașului.

Tot în acest an, primăria a acordat stimulente financiare cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie și pentru fiecare nou-născut din oraș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here