După ce ANAF a publicat datoriile Municipiului Făgăraș acumulate de primarul PSD la nivelul a 18,7 milioane de lei, aproape 4 milioane de euro, s-a deschis avalanșa executărilor silite pe conturile Primăriei Făgăraș și proceselor în instanță pentru recuperarea acestor datorii. Pe lista neagră se află și Asociația de Dezvoltare Integrată a Făgărașului (ADIF) care are de plătit la bugetul de stat 2.784.090 lei. Tocmai de aceea ANAF Brașov a deschis proces la Tribunalul Brașov la data de 15 octombrie 2025, Dosar nr. 3877/62/2025, împotriva ADIF, pentru faliment. Acest lucru înseamnă, pe de o parte închiderea activităților desfășurate de ADIF, dar și gestionarea defectuoasă a banilor alocați de la bugetul Făgărașului acestei asociații păstorită de primar&Co.
Cine este ADIF?
Dar cine este ADIF? ADIF este o asociaţie, şi nu e singura, care goleşte bugetul local prin semnătura primarului. Şi ca totul să meargă strună, conducerea ADIF este asigurată tot de oamenii primarului, preşedinte a fost numită, din 2017, consiliera personală a primarului, Lavinia Gheorghe. Întrebat, la acea vreme, ce o recomandă pentru funcția de președinte la ADIF, răspunsul primarului a fost șocant ,,m-a ajutat în campania electorală cu facebook-ul“. În niciun an de când funcționează, ADIF n-a făcut publice situaţiile economico- financiare deşi a cheltuit banii contribuabililor făgărăşeni. Această asociație a fost înființată prin HCL nr. 35/2015. Curtea de Conturi a luat la puricat abia în 2021 cheltuielile de la ADIF unde au descoperit ilegalităţi. Auditorii au identificat facturi emise de ADIF pentru lucrări nejustificate. Un exemplu, sunt lucrările pentru întreținere spații verzi în valoare de 336.000 lei în 2020. Câţi făgărăşeni cunosc contractele ADIF plătite din banii publici? Dar despre angajările de la ADIF? Nici președintele ADIF, Lavinia Gheorghe, nici primarul nu dau publicității astfel de situații.
Azilul AVIV desființat de primar pentru ADIF
Ce știu însă făgărășenii este faptul că, în aprilie 2024, Primăria Făgăraș a evacuat azilul AVIV de pe strada Cetății pentru a prelua serviciile sociale pe ADIF. Pur și simplu a alungat asociația Vlavian din Făgăraș în aprilie, deși aceasta avea contractul de prestări servicii până în iulie 2024 cu drept de prelungire. Primarul PSD își dorea azilul în ograda sa, păstorit de oamenii lui. Și azilul privat ,,Tabita“ din cartierul Meltea a fost sabotat pentru a fi închis, așa cum a explicat administratorul acestuia. Scandalul dintre Primăria Făgăraș și Asociația Vlavian a început încă din 2020, când ADIF a emis două hotărâri nr. 72/02.11.2020 şi 73/02.11.2020 pentru servicii sociale. Numai că asociaţia nu avea, la acea vreme, o structură de acest fel destinată îngrijirii persoanelor vârstnice. Scandalul a fost tranșat în instanță, Dosar nr. 4043/26/2020, la Judecătoria Făgăraş, când Municipiul cerea ,,evacuarea Centrului rezidenţial pentru persoane vârstnice AVIV, restituirea bunurilor de retur şi a investiţiilor realizate gratuit şi plata sumei de 11.997,62 lei ca taxă folosinţă clădire şi teren”. Instanţa de la Făgăraş a respins cererea Municipiului ca nefondată, dar acesta a depus apel la Tribunalul Braşov, înregistrat la 17 septembrie 2021. Şi instanţa braşoveană a respins cererea Municipiului Făgăraş şi a demontat toate acuzaţiile aduse de Primărie Asociaţiei Vlavian. Dar primarul voia pur şi simplu să aibă azilul cu tot cu beneficiari, angajaţi şi investiţii.
- ,,Conducerea CRPV AVIV este hărțuită cu temeinicie, se folosesc toate mijloacele pentru a prelua unitatea. E foarte convenabil să se preia un Centru utilat, format, cu o reputație bună și să se treacă pe lista de realizări ale autorității” explica Nicolae Rădulescu, preşedntele Asociaţiei Vlavian.
Primăria acuza asociația că nu deține licență de funcționare. Numai că nici sub administrarea ADIF nu s-a obținut licența de funcționare pentru azil. Dar ADIF se ocupă cu de toate: spaţii verzi, construcţii, consultanţă, administrare capelă mortuară, administrare centre copii (Nectarie şi Sf. Ana), formare profesională, acţiuni socio-educative. Sunt peste 60 de lucrători, iar activitatea este susţinută de primărie şi de bugetul local. ,,80% din activitatea ADIF este susţinută de Primăria Făgăraş” a explicat avocatul primăriei în faţa instanței în procesele cu asociația Vlavian.
Cum arată statul de funcţii de la ADIF
Numai primarul şi consiliera lui cunosc situaţia reală de la ADIF. Întrebată, în urmă cu ceva vreme, Lavinia Gheorghe despre activitatea ADIF, aceasta s-a dus cu jalba la primar pentru a evita răspunsurile. Ce a lăsat să se întrevadă erau doar câteva dosare în dezordine legate de ADIF în biroul ei. Aceeaşi dezordine au găsit, după 2 ani, și auditorii Curţii de Conturi. Care sunt activitățiile și angajații de la acest gal la nivelul anului 2022, date mai recente nu se găsesc:
- manager general- este plătit lunar cu un salariu de bază de 7.351 lei
Spaţii verzi:
- coordonator lucrări- salariul 5.128 lei,
- un muncitori calificat: salariul 3.090 lei,
- 11 muncitori necalificaţi plătiţi lunar cu câte 2.500 lei
Consultanţă:
- 2 consultanţi cu studii medii- 3.250 lei salariul de bază fiecare
Centrul ,,Sf. Nectarie”:
- şef centru- 6.216 lei,
- kinetoterapeut- 4.273 lei,
- psihopedagog- 4.503 lei,
- psiholog- 4.503 lei,
- pedagog- 4.503 lei,
- lucrător în arte- 4.103 lei,
- asistent social- 3.409 lei,
- infirmieră-2.726 lei.
Centrul Sf. Ana
Edilul şef a atribuit, în 2021, cu acordul mașinii sale de vot din Legislativ, asociaţiei conduse de consiliera sa personală încă o activitate. Centrul ,,Sf. Ana” cu 60 de locuri pentru copiii cu deficienţe, care cheltuia de la bugetul local 203.162 lei pentru perioada august-decembrie 2021. Pe ce s-au dus banii:
- pentru salariile angajaţilor 20.595 lei,
- amenajarea sediului de la etajul clădirii din Republicii nr. 2 – 15.000 lei
- curăţenie 200 lei,
- internet 600 lei,
- cursuri de pregătire profesională 2500 lei,
- produse IT 7900 lei,
- mobilier 5000 lei,
- decoraţiuni, birotică 2000 lei.
Organigrama şi salariile de la Centrul Sf. Ana
Nimeni nu știe cum s-au făcut angajările la acest centru, dar salariile s-au plătit din banii publici.
- şef- 6.216 lei,
- kinetoterapeut- 4.273 lei,
- educator- 4.200,
- psiholog- 4.266 lei,
- lucrător în arte – 4.200 lei,
- asistent social- 3.409 lei,
- U Contabil şef- 6.326 lei
- U Consilier juridic- 5.905 lei
- U Economist- 5.905 lei
- U Lucrător financiar- 3.954 lei
Unitate de îngrijiri la domiciliu, tot pe bani publici
În decembrie 2024, aceiași artizani au înființat un nou serviciu în subordinea ADIF, ,,unitate de îngrijiri la domiciliu“ care funcționează pe strada Azotului nr. 1, la incubatorul de afaceri. Persoanele care apelează la aceste servicii plătesc tarifele stabilite de ADIF, la oră. Așa cum arată anunțurile ADIF, durata serviciilor sociale este de 22 ore/lună. O persoană cu grad III de deficiență este taxată cu 35 lei/oră, pentru gradul II, taxa este de 40 lei/oră, iar la gradul I, 50 lei/oră. Primarul PSD vrea să finanțeze din nou ADIF, găselnița fiind de data aceasta unitatea de îngrijiri la domiciliu. În plenul stabilit pentru joi, 30 octombrie 2025, Legislativul are de adoptat proiectul edilului, în condițiile în care asociației ADIF i se cere insolvența din cauza datoriilor accumulate la ANAF.
Alte asociații abonate la banii publici
Asociaţia ,,GAL pentru regenerare urbană a municipiului Făgăraş” este o altă formă găsită de Primăria Făgăraş pentru a transforma bugetul local al municipiului într-o puşculiţă a intereselor, altele decât cele ale comunităţii. Din octombrie 2017 a fost înregistrată în Registrul Asociaţiilor de la Judecătoria Făgăraş prin Dosarul nr. 4180/226/9.10.2017, la sediul UAT Făgăraş din strada Republicii nr. 3. Scopul declarat al asociaţiei se referă la creşterea calităţii vieţii în teritoriul GAL-ului. ,,Asociaţia are ca scop sprijinirea zonelor marginalizate urbane, cele afectate de sărăcie şi excluziune socială de la nivelul oraşului astfel încât comunităţile din aceste zone să poată beneficia de soluţii integrate şi personalizate care să le permită depăşirea situaţiei de vulnerabilitate” a explicat atunci, în faţa CL Făgăraş, Elena Nemeş, consilier al primarului, mandatată de primar să conducă această asociaţie. Deşi Primăria Făgăraş deţinea Asociaţia de Dezvoltare Integrată a Făgăraşului – ADIF, s-a înfiinţat încă o asociaţie cu sediul tot pe Republicii nr. 3, în clădirea în care funcţionează primăria. Noua asociaţie voia să reunescă toate UAT-urile aflate între graniţele fostului judeţ Făgăraş, de la Perşani până la Turnu Roşu. Spre surprinderea membrilor atraşi, edilul şef de la Făgăraş impunea ca preşedintele să fie numit de Primăria Făgăraş pentru a avea controlul activităţii, iar pe domeniul tehnic al entităţii să fie numită Mariana Câju, ,,specialistul” bun la toate adus de primar în Făgăraş . Scopul declarat al asociaţiei era tot atragerea de fonduri europene. (Lucia BAKI)

















