În fiecare an, în preajma sãrbãtorilor de iarnã, tradiţiile populare renasc în Ţara Fãgãraşului. La Sfântul Nicolae se formează cetele de feciori, aşa numitul ,,strâns al cetelor” când cei mai destoinici feciori din sate organizează ceata şi activitatea ei pe durata sărbătorilor de iarnă. Obiceiul colindatului de ceată bărbătească a fost inclus şi pe lista patrimoniului imaterial mondial UNESCO, în luna decembrie 2013. La Beclean, tradițiile se păstrează așa cum au fost în vechime. Și în acest an se organizează Ceata de feciori. 11 tineri din sat vor forma Ceata de feciori care va colinda toate gospodăriile în Ajunul marelui praznic, Nașterea Mântuitorului Issus. În seara de Ajun a Sfântului Nicolae, la ora 18.00, tinerii din ceată invită sătenii la căminul cultural pentru a fi martori la alegerea vătafului și la obiceiul străvechi ,,Ridicarea vătafului“. În acea seară se va auzi din nou muzica tradițională și se va organiza primul joc în fața comunității, dându-se astfel startul sărbătorilor de iarnă. Cetașii vor striga de trei ori ,,Vivat!“ după care vătaful ales va fi ,,ridicat“ de toți cetașii. Este un obicei unic în Țara Făgărașului. Un alt obicei din ajunul Sf. Nicolae este ,,gratularea persoanelor care poartă numele Nicolae“.
- ,,Și în acest an se organizează, la Beclean, Ceata de feciori. 11 tineri din sat vor organiza activitatea din perioada sărbătorilor de iarnă. În ajunul Sf. Nicolae îi așteptăm pe săteni la căminul cultural pentru a fi alături de cetașii care își vor alege vătaful, dar și la ,,gratularea sătenilor care poartă numele Sfântului Nicolae. Este un cântec specific, ,,Nepoții romanilor“, pe care cetașii îl cântă și la casa sărbătoriților, aceștia fiind recompensați și omeniți de gazde“ explică primarul Claudiu Motrescu.

















