Foto. Ioan Roșca și alți 20 de elevi de la ,,Radu Negru“, arestați în 23 aprilie 1951. Informatorul Securității a fost Sabin Cornea din Grid. Reeducarea de la Gherla

Mărturiile lui Ioan Roșca din Râușor

Ioan Roșca s-a născut la 1 octombrie 1931 în Râușor, al patrulea din cei cinci frați ai familiei, doi băieți și trei fete. A făcut patru clase la școala din sat, apoi s-a înscris la Liceul Radu Negru din Făgăraș. A intrat în sânul Frăției de Cruce de la Radu Negru, pregătit fiind de Ioan Glăjar, viitorul preot.

• ,,Glăjar  a fost arestat în 1948, dat nu m-a spus la Securitate. Împreună cu el au mai fost arestați la Brașov, Victor Roșca, Mogoș și Mazilu. În vara lui 1949 am luat legătura cu Ioan Mogoș și Nicolae Mazilu, ei știau de pregătirea mea. Împreună cu Ioan Victor Pică au mai recrutat și pe alții. Am participat împreună cu ei la mai multe întâlniri la care au fost printre alții și Silviu Socol, Victor Metea, Nelu Novac, Gavrilă Ogoranu, Stanciu, Duminică și alții. I-am ajutat cu ceea ce am putut, alimente, haine, arme. Mogoș și Mazilu ne-au organizat  pe mai mulți elevi din Râușor, Ileni, Făgăraș. În 1950 ne-am adunat toți, dar n-am stat în munți. Am încercat, trimiși de Mogoș, să facem legătura cu Ioan Bărcuțean. N-am reușit pentru că Bărcuțean era ascuns la Felmer. Am trimis însă o scrisoare la care am primit răspuns. Îmi scria că nu e de acord cu mișcarea noastră pentru că e pericolul mare și nu sunt perspective să reușim ceva. Oricum nu s-a pus problema răsturnării guvernului. În toamna lui 1950 i-au arestat pe mulți“ a mărturisit Ioan Roșca.

Acestea au fost considerate motive de Securitate pentru a fi arestați niște adolescenți de 15-17 ani. În lotul lui Ioan Roșca au fost 21 de elevi arestați chiar la sfârșitul clasei a XII-a. Era 23 aprilie 1951 când au fost duși la Securitatea din Sibiu: Ioan Roșca și Ioan Pică din Râușor, Nicolae Comșulea, frații Metea, gemeni din Ileni, Ion Marcu, Toma Blebea din Ileni, Ion Coman și Simion Ghizdavu din Ileni. Aici au fost anchetați timp de vreo două luni.

• ,,Se știa de lotul nostru de la cei arestați în noiembrie 1950, dar am fost lăsați liberi. Am fost însă urmăriți tot timpul și aveam în rândul nostru și un informator, pe Sabin Cornea din Grid. Credeau că astfel vor afla și vor ajunge la cei din munți. Pe mine m-a arestat Traian Zăgan, un văr de-al doilea. M-a dus la casa Giurca din Făgăraș. Mi-a zis: uită-te cât e ceasul. Când m-am întors, m-au legat la ochi și la mâini și m-au dus în beci. Apoi ne-au scos pe toți și ne-au pus într-o mașină și ne-au dus la Sibiu. Acolo m-au dezlegat și m-au băgat într-o cameră întunecoasă. Mi-am dat seama că sunt la Sibiu pentru că am auzit tramvaiul. Era ultimul an de liceu și eu voiam să dau la Facultatea de Mecanică să devin inginer. Ne-au băgat în anchete, am fost bătuți. Ne-au întrebat de Frățiile de cruce, de membrii lor, de cotizații. Ne-au amenințat să spunem că suntem chiaburi. Am fost toți într-o cameră. Într-o duminică eram eu, Ghizdavu și Leluțiu. Milițieni erau Mânzat, Carp și un țigan. A deschis ușa Mânzat și a spus că l-a bătut pe Leluțiu. Apoi a venit Simion Ghizdavu plin de sânge. Avea doar 17 ani. Cei doi au fost bătuți pentru că au vorbit. În iulie 1951 am fost duși la Penitenciarul Sibiu, iar în septembrie 1951 a început procesul lotului nostru la Tribunalul Militar Sibiu“ a mărturisit Ioan Roșca.

Sentințele acestor băieți au fost dure:

• Ioan Roșca a primit 8 ani de temniță grea
• Ioan Victor Pică a primit 15 ani
• Nicolae Comșulea- 10 ani
• Toma Blebea din Ileni- 7 ani
• Ion Coman- 12 ani
• Cornel Vlad din Toderița- 15 ani
• Octavian Vlad-8 ani
• Ion Toma- 8 ani
• Constantin Roșca, frate cu Victor Roșca, -5 ani
• Dorel Cornea din Ileni- 7 ani
• Ioan Savu din Hurez- 7 ani
• Dumitru Boceanu din Făgăraș- 3 ani

Acuzațiile erau de constituire de organizații paramilitare de tip fascist și crimă de uneltire împotriva ordinii sociale.

• ,,La proces am stat în cameră cu unul Ilie Bădescu, un oltean, grefier de meserie. Mi-a zis la un moment dat să nu recunosc că am vrut să răsturnăm guvernul. Ne-am conformat toți și n-am mai recunoscut nimic. La proces a fost și șeful Securității Sibiu, căpitanul Mezei. A fost o singură înfățișare și apoi s-a dat sentința. La proces a fost și mama mea, Elena Roșca. Am avut avocat din oficiu, dar nu ne-a apărat. Deși eram minori și contrar legii, ne-au dat pedepse cu circumstanțe agravate. După ce am primit sentința, ne-au tuns, iar seara ne-au dus cu duba la Jilava. Acolo a fost un chin. Ne puneau să facem treburi care ne umileau, ne dezbrăcau, ne băteau. Cornea Dorel râdea de ei chiar dacă lua bătaie. Am împlinit 20 de ani când eram la Jilava. În acea zi am scăpat de bătaie. Au fost nopți în care am dormit pe nisip, pe jos“ a mărturisit Ioan Roșca.

A stat în închisorile comuniste 12 ani fără nici măcar o zi liberă, din 23 aprilie 1951 până la 23 aprilie 1963. Prima închisoare a fost la Sibiu unde a stat până la 28 aprilie 1951. A fost dus la Jilava unde a rămas până în noiembrie 1951, iar apoi Gherla unde a fost ținut până în 1955.

• ,,La Gherla lotul nostru a fost despărțit, elevii într-o cameră, iar țăranii și muncitorii în alta. Pe noi elevii ne-au băgat în reeducare, aducând alți elevi care au trecut deja prin reeducarea lui Țurcanu. Am fost ultimul grup care a trecut prin reeducare la Gherla. A durat  câteva luni. A fost o teroare continuă, eram fără speranță. Era director la Gherla unul Gheorghiu, iar locțiitor Avădanei. La reeducare unii recunoșteau pe față, alții care erau informatori spuneau că au rezistat. Îmi aduc aminte că într-o seară a intrat Țurcanu în camera noastră. Avea ceas la mână și țigări. Era un tip de 1,78 m, bine făcut și o față ca sculptată, hotărât, dur. Ne-a zis și eu sunt condamnat la 7 ani. Fac reeducare, sunteți bandiți. Primul care a luat o palmă tare a fost Boceanu. Cornea a zis: ce mă, ne reeduci tu cu 7 ani? A adus apoi alți elevi în cameră. Ne-au pus să stăm pe pat, șezut, zile în șir. Amorțeam, era frig, dar ne cereau să ne gândim“ a mărturisit Ioan Roșca.

Reeducarea cuprindea câteva etape. Prima era demascarea când deținutul trebuia să spună ce n-a declarat la Securitate și o faptă de care îi era rușine. Era inspirată din Poemul pedagogic al lui Macarenco: ,,Atunci când l-ai adus pe un om să-i fie rușine de el, poți face din el ce vrei“. Faza a doua avea scopul de a determina deținuții să devină loiali comuniștilor.

• ,,Țurcanu și-a dat seama că nu știm de Mișcarea Legionară și a stopat acest subiect. Nu ne lăsau să ne rugăm, ne puneau să spălăm pe jos. Din octombrie până primăvara a durat reeducarea. Am fost scos la lucru în primăvara lui 1952, la fabrica de nasturi. Nu am lucrat mult fiind că m-am îmbolnăvit de TBC și m-au băgat la infirmerie. În prima noapte, aici, a murit un om de meningită, era un oltean de 21 de ani. În total, în 4 ani, am lucrat 620 de zile. Am stat mai mult în infirmerie, dar m-au izolat și la Capernaum, un izolator al TBC-iștilor de unde foarte puțini ieșeau afară. Primeam tratament cu hidraliză. A fost cea mai grea perioadă din punct de vedere al frământărilor sufletești, poate trupești, foamete. Am cunoscut aici mulți care au fost torturați la Pitești, dar și pe torționari. De unii mi-am amintit citind cartea lui Fabian Seiche: Martiri și mărturisitori români. Am stat la Gherla 3 ani. Am aflat că s-a făcut o rejudecare a procesului lotului nostru, dar nu ne-au dus pe toți la proces. Oricum s-a anulat din cauza unui eveniment de la Berna. Aveam dureri mari, vomitam sânge. Mi-au făcut morfină. În camera mea era Claudiu Petraru care mi-a dat medicamentele lui zicând că oricum nu mai scapă de TBC și moare. Aici l-am întâlnit pe un locotenent, brunet, tânăr, politruc. M-a luat pe mine zicându-mi că am fost coleg cu elevii mai mari și a încercat să mă facă informator. Știindu-l că a fost elev la Radu Negru, Munteanu (erau doi frați) din Făgăraș, i-am spus tot ce aveam pe suflet. De atunci nu m-a mai chemat“ a mărturisit Ioan Roșca.

A fost transferat la Aiud unde a stat încarcerat până în aprilie 1959. Aici a stat numai la carceră, în celulă cu patru persoane. Comandant era un evreu, Koler.

• ,,Nu bătea, respecta regulamentul, dar băga la izolator. Comunicam între noi prin Morse, prin calorifer. Aveam un geam pe care scriam cu săpun poezii și texte. Unii de la etaj mi-au dat o fițuică pe care era scris Război și pace. Era un episod despre cometă. M-a prins un milițean și m-a dus la carceră 7 zile. Era dur la izolator, dormeam pe dușumea, mâncare la două zile, fără apă. Am fost readus la Jilava unde am fost ținut timp de o lună. Deși bătaia era interzisă, la Jilava se bătea și am fost bătuți“ a mărturisit Ioan Roșca.

A executat cei opt ani de detenție, dar n-a fost eliberat. I s-a prelungit pedeapsa cu încă 4 ani. A fost readus la Aiud.

• ,,Am văzut când l-au împușcat pe unul. Am auzit: Nu trage! Un deținut s-a urcat pe gardul de sârmă de la curte, iar un milițean din post a tras în el. Era închis din 1941 și voia să moară, așa a spus milițeanul. Am primit multă bătaie. Am ajuns la 49 kg, iar Vlad avea 39 kg. Am cunoscut apoi lagărul de la Noua Culme unde am fost ținut 7 luni. Aici am lucrat la cariera de piatră. Era istovitoare munca. Abia ridicam lopata, dar pietrele! M-au prins că nu pot riridca și m-a chemat șeful care mi-a făcut teorie, dar nu m-a bătut. Dormeam într-o baracă fără aerisire. Era un miros îngrozitor, dar nu ne lăsau să deschidem geamurile. Din aprilie până toamna am lucrat la carieră, apoi la sapă la porumb unde ne băteau foarte tare. În octombrie 1959 am fost dus în Deltă, în lagărele de muncă de la Grindu și Periprava, iarna la stuf, iar vara la alte munci. La Grindu am pus problema supraviețuirii pentru că se murea pe capete din lipsa tratamentului medical. La Grindu am lucrat la construcții. Ne-au mutat apoi la Periprava. Ningea și ne-au dus în șir pe jos, iar milițienii călări. Eram sute de deținnuți. Ne-au oprit  într-o șură acoperită cu stuf unde ne-au făcut trierea. Ne-au dus la stuf. Ne-au impus o normă care era foarte mare. Căram snopi de stuf de 40 kg sute de metri pe gheață până la mal. Eram bătuți dacă nu reușeam. Era cu noi un evreu care zicea că a scăpat de la Auschwitz și spunea că este mai greu decât în acel lagăr. Aveam niște burți mari, iar în rest eram schelete. Mureau mulți, într-o lună 100 de oameni. Ni se fura hrana, nu primeam porțiile. A fost o luptă pentru supraviețuire. La Periprava s-a schimbat comandantul și am lucrat la grădină. Am primit cărți și pachete de acasă. Viața s-a mai îmbunătăți. Toma s-a îmbolnăvit de nervi aici și au vrut să-l împușe. În aprilie 1963 m-au eliberat. Împreună cu Vlad plecam spre casă. Am luat un vapor până la Tulcea, iar de acolo trenul până la Făgăraș. A fost cu noi și Nicolae Purcărea. A sculptat cazinoul din Constanța din oase, la Periprava. Am ajuns acasă prin grădină unde era o vecină.

-Vezi tu Ileană, dacă nu e mort, tot îl aștepți.

Fiul ei murise  pe front. Venea lumea să mă  vadă. Nu mi-au făcut buletin până nu m-am dus la Securitate. M-au avertizat să nu vorbesc prin ceea ce am trecut. M-au angajat la vagoane, la cartofi, la depozitul de legume și fructe din Făgăraș. După un an și opt luni am fost încadrat în alte posturi. Am ajuns funcționar contabil planificator. În această perioadă mi-am dat bacalaureatul la fără frecvență. Am vrut să continui studiile, dar nu m-au lăsat. M-am căsătorit în 1965 cu Silvia Sima. M-am pensionat în 1990. Am avut doi copii, pe Dorina care a absolvit Facultatea de Mecanică, și pe Dorin, care a absolvit Filologia“ a încheiat Ioan Roșca. A decedat 10 decembrie  2017 și își doarme somnul de veci în cimitirul din Mândra. (Lucia BAKI)