Un nume neștiut și total ignorat atât de oamenii de știință cât și de întreaga societate românească actual este cel al profesorului George Manu. Nu a fost doar un om de știință, ci și un luptător pentru interesele poporului român și un martir al infernului închisorilor comuniste. George Manu, un titan al științei, nu a cedat în fața opresiunii și chinurilor incomensurabile la care a fost supus de către opresori analfabeți și semianalfabeți, nici în fața morții. A fost dârz și drept, o figură emblematică, un caracter puternic. Dacă am întreba astăzi pe membrii parlamentului și ai actualului guvern despre acest titan al științei românești și mondiale, cu siguranță ar da din umeri și nu ar ști ce să răspundă.
Originile
Profesorul George Manu, s-a născut în București, în data de 13 februarie a anului 1903, în palatul care astăzi aparține omului de afaceri Gigi Becali. Tatăl său, Ioan Manu, era fiul generalului Gheorghe Manu, general care s-a distins în timpul războiului de independență din 1877 și a fost în mai multe rânduri ministru. Mama sa, Elisabeta Cantacuzino, se trăgea din vechile familii boierești de tradiție, din Cantacuzini și Constantin Brâncoveanu.
Studiile
Studiile primare le face în țară cu excepția ultimelor clase de liceu, care le face la Nancy, în Franța. În 1925 absolvă Universitatea din București, obținând liciențe în fizică și în chimie. În 1926, obține certificatul de studii superioare în fizică și Chimie, la Paris, lucrează la Institut Radium și obține doctoratul în științe fizice, cu mențiunea de treshonorable. A avut-o coordonatoare de doctorat pe celebra Marie Curie. I se oferă oportunitatea de a rămâne ca cercetător la Institut Radium, dar o refuză pentru a reveni în țară. Devine asistent la Facultatea de Științe București, iar din 25 decembrie 1935 devine membru corespondent al Academiei Române.
Omul de știință
A efectuat cercetări aspra absorbției razelor alfa, care vor determina cercetări ulterioare precise în interpretarea lor teoretică în cadrul modelelor existente. Au fost publicate în cartea Comptesrendus de l Academie des sciences. Inițiază la Facultatea de științe din București o conferință despre radioactivitate. A amenajat alături de Radu Grigorovici un cabinet de fizică atomică pentru studenți. A ținut prelegeri la Societatea Română de fizică, al cărui secretar era, iar temele susținute se bucurau de un mare auditoriu, amintesc aici doar câteva: transmutări prin raze a și neutronul, transmutări prin particule accelerate, pozitroni, radio-elemente artificiale, structura și radiostabilitatea nucleului, date noi despre razele cosmice, despre parcursul particolelor de transmutare, transmutarea uraniului și toriului, momente nucleare. Publică primul tratat de fizică nucleară din România. Deși era prevăzut să apară în trei volume, nu a apărut decât volumul unu, volumul doi, despre transmutări nucleare și volumul trei despre teoria nucleară nu au apărut, fiind împiedicat de regimul comunist, care-l considera dușman al poporului.
În lupta neamului
Văzând abuzurile regelui Carol al ll-lea și a camarilei sale se alătură mișcării naționalist creștine începând cu anul 1937. Se remarcă prin activitate civică împotriva abuzurilor camarilei regale și a slugilor acestora. Își exprimă deschis critica la ororile și crimele săvârșite de aceștia prin terorism de stat. La sfârșitul războiului trece în clandestinitate dedicându-se mișcării naționale de rezistență anticomunistă. Publică în 1947, sub pseudonimul de Tetis Dacicus, o lucrare de o valoare inestimabilă, numită ,,În spatele cortinei de fier – Romania sub ocupație rusească”. Lucrarea conține unsprezece capitole și este extrem de bine documentată, iar când ajunge pe mâna lui Stalin, acesta afirmă că datele atât de multe și precise, nu pot fi obținute decât de o vastă rețea de spionaj. Astfel, savantul este arestat și va fi judecat de către un tribunal comunisto-bolșevic în așa zisul proces al marii finanțe, alături de încă unsprezece mari personalități naționale și anticomuniste, dintre care amintesc pe avocatul Nistor Chioreanu și inginerul Ion Bujoiu. La proces el a spus nemuritoarele cuvinte ,,Nu am nevoie de apărare. Am luptat împotriva comunismului și îmi pare rău că nu am reușit să îl distrug“. Este condamnat la închisoare pe viață. Este solicitat, în schimbul eliberării din închisoare, să lucreze alături de fizicieni bolșevici, la programul nuclear sovietic de la Dubna, dar cu multă demnitate refuză spunând ,,Eu am luptat împotriva comunismului, deci nu lucrez pentru bolșevici” .
Calvarul de la Aiud
Povestea ultimelor sale zile, din primăvara anului 1961, este una dintre cele mai cutremurătoare lecții de onoare din istoria neamului românesc, o confruntare biblică între spirit și materie, între un om care murea și un sistem care încerca, disperat, să-l cumpere. Încarcerat încă din anul o mie nouă sute patruzeci și opt, George Manu devenise sufletul „Academiei de sub pături” din închisoarea Aiud. Deși flămând, bătut și înghețat, el ținea prelegeri de istorie, geografie și fizică prin codul Morse, hrănind mințile colegilor de celulă pentru a-i salva de nebunie. Însă regimul de exterminare și-a spus cuvântul. În luna martie a anului 1961, profesorul Manu a ajuns în stadiul terminal al unei tuberculoze netratate, complicată cu o meningită feroce. Era doar o umbră, un schelet acoperit de o piele translucidă, aruncat pe un pat mizerabil în infirmeria penitenciarului.
Manu vs. Crăciun
Atunci a avut loc scena care l-a consacrat definitiv ca sfânt al închisorilor. Colonelul Gheorghe Crăciun, comandantul penitenciarului Aiud, știa ce valoare uriașă are deținutul său. Comuniștii aveau nevoie disperată de specialiști pentru programul atomic și pentru prestigiul internațional. Crăciun a venit personal la patul muribundului, ținând în mână un flacon cu medicamentele salvatoare (streptomicină sau penicilină, rare în acea vreme) și o propunere diavolească: libertatea, tratamentul medical imediat și reintegrarea la catedra universitară, cu o singură condiție. Condiția era „reeducarea” – George Manu trebuia să semneze o declarație prin care se dezicea de trecutul său, de convingerile sale și să colaboreze cu Securitatea. Răspunsul lui George Manu, rostit cu ultimele puteri, abia șoptit printre accesele de tuse, a căzut ca un trăsnet peste ofițerul torționar: „Domnule Colonel, doriți să colaborăm? Foarte bine. Vă mutați dumneavoastră în celulă, și eu în birou. Altminteri, nu”. Când Crăciun a insistat, fluturând viața în fața ochilor săi, savantul a rostit cuvintele care au devenit testamentul său moral: „Spuneți-le tuturor că nu am negociat principii. Nu îmi voi trăda credința și neamul pentru a mai trăi câțiva ani”. A refuzat medicamentul care i-ar fi salvat trupul, dar i-ar fi ucis sufletul. A ales moartea fizică pentru a rămâne liber. În data de doisprezece aprilie 1961, inima celui mai mare fizician pe care l-a avut România la acea oră a încetat să bată. A murit în brațele colegului său de suferință, prințul Alexandru Ghica, lăsând o ultimă rugăminte: „Să nu mă uitați”. Trupul său a fost luat noaptea și aruncat, fără cruce și fără nume, în Râpa Robilor, cimitirul anonim de la marginea Aiudului, unde oasele sale se odihnesc și astăzi alături de alte mii de elite exterminate. George Manu a demonstrat că libertatea nu este o circumstanță fizică, ci o stare de spirit pe care niciun zid și nicio ofertă nu o pot îngrădi. În atare condiții, prof. George Manu moare la Aiud la vârsta de 58 de ani. Avea doar 34 de kg.
