Societatea masonilor este legată atât de marile civilizații ale omenirii cât și de ritualurile de inițiere preluate din marile religii ale omenirii. Aspectul filantropic exterior este aprofundat de o interiorizare și o iluminare care îi conferă un aspect de istorie intuitivă.
Mesopotamia
Teritoriul dintre Tigru și Eufrat a dat un impuls istoriei civilizației omenirii. ,,În Mesopotamia, ele au luat dimensiuni excepționale. Aici, cultura Ubaid cunoaște mai întâi în sud mici sate agricole care se dezvoltă în centre mari (Eridu, Ur, Uruk), iar în nord, cultura Tepe Gawra dezvoltă un sistem religios politeist, atestat prin complexul de trei temple construite unul lângă altul în această locație. Perioada Urukului Timpuriu (3500-3200 BCE) este marcată de apariția construcțiilor monumentale, a masoneriei operative de amploare. Într-o comunitate organizată în interiorul și în jurul unui centru populat- să-l numim convențional, urban-, templul îndeplinea rolul principal social, politic, religios și economic. Pentru acest ultim domeniu, templul îndeplinea funcțiile de normare și control asupra proprietății, asupra eficienței sistemului de irigații și asupra comerțului, precum și funcția de angajare a lucrătorilor și a meseriașilor pentru diferite construcții și lucrări. Această situație presupune existența unei relații speciale, întemeiate pe secretul profesional, între constructori și preoții templului, atât prin actul propriu-zis de angajare (contractul), care prevedea cel puțin scopul și durata construirii, cât și prin faptul că preoții dețineau dreptul asupra unităților de măsură oficiale și operative, prin intermediul cărora efectuau și funcția de control a lucrării. Preoții dețineau elementele fundamentale ale Geometriei, în corelație cu astrologia și cu practica <<magiei>> sub forme culte și de cult și, prin operația de simbolizare, cu aspectele pur tehnice ale matematicilor. Transmisia informației de la preot la arhitect/maestru constructor se făcea printr-un <<ansamblu de mijloace de calcul, printr-o artă de calcul, așa cum se transferă datele de la geometrie la planul topografic>>.
Sumero-akkadienii aveau două sisteme de numerație: unul sexagesimal de origine sumeriană, care s-a folosit și transmis mai departe în primul rând prin religie, astrologie și cronologie (măsurarea timpului), și unul zecimal, de origine semită, care s-a transmis prin știința matematicilor. Întrucât cunoștințele de geometrie erau de origine și natură divină, iar regalitatea era <<o instituție creată de zei pentru organizarea vieții oamenilor, între templu, preoți și rege s-a stabilit o relație de ordin sacru, inclusiv cu manifestări profane (conducere politică). Trebuie să ne imaginăm că perfecționarea constructorilor sub imperiul nevoii de realizare a unui proiect și lucrul într-o relație imediată cu preoții au permis preluarea unor elemente de cunoaștere, pe care le-au adaptat și întregit cu experiența individuală și cu cea de grup.
Pe de altă parte, prin constructorii mesopotamieni ai civilizației sumero-akkadiene trebuie să înțelegem familii, grupuri înrudite, fraternități sau chiar triburi specializate în Arta construcțiilor, inclusiv sectorială (fundare, zidire, prelucrarea metalelor de lucru și a uneltelor, sculptură, decorație arhitectonică exterioară și interioară), care dețineau secretele profesionale și le transmiteau prin ceremonialul inițierii, în interiorul fraternității respective (familie, grup, trib). Etnologia aduce numeroase exemple de triburi specializate care au supraviețuit, mai ales în Orientul Extrem și Australia/Polinezia, până în secolul al XIX-lea și chiar până astăzi, la fel cum în Europa contemporană civilizația balcanică și unele insule ocupaționale din Occident (de exemplu în Elveția) conservă existența satelor de olari, sobari, dulgheri, cărămidari, zidari, ceasornicari etc. Sinteza Atei și tehnicii era realizată de arhitect sau, mai aproape de realitatea timpului, prin asocierea arhitect-inginer constructor, deși nu este exclus să fi fost una și aceeași persoană sau, oricum, relația plan- punere în operă să fi fost realizată între un arhitect și un maestru constructor, șef, lider sau cap de familie, de grup, de trib specializat. De exemplu, un element decorativ foarte frecvent în Arta construcțiilor sumero-akkadiene- rozeta cu șase segmente egale sau lobi simetrici- era indicat de arhitect maestrului prin simbolul cercului a cărui circumferință era împărțită în șase părți egale cu ajutorul hexagonului regulat închis. Tabletele sumeriano-akkadiene aduc primele informații consemnate în epocă despre masoni” explică istoricul Alex Mihai Stoenescu.
Enuma-Elish sau cosmogonia Mesopotamiei
,,Enuma Elish- reorganizarea lumii este cea mai amplă și mai bine conservată cosmogonie a Mesopotamiei, care conține, topite laolaltă, mituri mai vechi și mai noi, adaptate riguros unui canon teologic, impus probabil de reforma politică a regelui Hammurabi; este opinia autorizată a erudtitului nostru Victor Kernbach care vede în capodopera babiloniană, nici mai mult, nici mai puțin decât o a doua creație a lumii” spune Ștefan Mâșu în lucrarea ,,Marele Arhitect al Universului”. Această cosmogonie spune că înainte de a exista cerul și iadul Tiamat, zeița Apei Sărate, trăia cu Apsu, zeul Apei Dulci. Amândoi l-au avut drept fiu pe Mummu- aburul care iese din apă. ,,Tiamat și Apsu au mai făcut alți patru copii, două perechi de gemeni: mai întâi Lahmu și Lahamu și, apoi, Anshar și Kishar; aceștia din urmă au avut împreună un copil pe nume Anu, care a devenit un zeu al Cerului. La rândul lui, Anu a avut și el un copil numit Eea sau Enki sau Nuddimud, care era, de departe, cel mai bun dintre toți zeii, astfel că a devenit zeul Apei subterane, al Magiei și al treburilor bine pregătite. Tinerii zei- Lahmu, Lahamu, Anshar, Kishar, Anu și Eea- au început să se comporte ca oamenii de rând, să facă gălăgie multă și să petreacă până noaptea târziu, ceea ce îi împiedica pe părinții lor, Apsu și Tiamat, să se odihnească; singurul zeu cuminte rămânea Mummu, fiul cel mare. Zeii cei neastâmpărați au pus la cale împreună cu Apsu să-i omoare pe ceilalți zei, mai puțin pe zeița Tiamat. Zeii aflară despre planul ucigaș. Eea, zeul Magiei, a creat un cerc în jurul fraților lui, pentru a-i proteja și, cu ajutorul unei formule magice, l-a adormit profund pe străbunicul Apsu; apoi, și-a însușit puterea <<strălucitoare>> a bătrânului zeu, după care l-a omorât. Pentru a termina treaba, Eea l-a întemnițat pe Mummu, fratele cel cuminte, și a lăsat-o liberă pe Tiamat, care nu participase la complot. Eea și-a construit o casă nouă și și-a luat ca soție pe Damkina, cu care îl face pe Marduk, cel <<de două ori egal>> cu ceilalți zei. În ce o privește pe Tiamat, aceasta este măcinată de mânie din cauza morții soțului ei Apsu și, recăsătorindu-se cu Kingu, pune la cale împreună cu acesta un plan de răzbunare; ea naște 11 monștri- șerpi, astfel încât zeii s-au înspăimântat la vederea odioaselor creaturi. Pentru a scăpa de matriarhatul zeiței Tiamat, zeii l-au chemat pe tânărul Marduk, l-au investit cu puteri și l-au pregătit să o doboare pe bătrână; atunci Marduk a cerut celorlalți zei ca, în caz de victorie, să fie recunoscut ca mai marele lor. A fost convocată Anunnaki- adunarea zeilor și Marduk a obținut, printr-o masă bogată și băuturi alese, încuviințarea de care avea nevoie. Marduk intră în luptă cu zeița Tiamat și soțul ei Kingu; acesta din urmă nu a opus rezistență, dar zeița nu a putut fi înfrântă decât atunci când Marduk i-a suflat un vânt puternic în gură și i-a înfipt o săgeată în gât. Acum urmează punctul culminant al epopeiei cosmogonice, când Marduk îi smulge lui Kingu <<tableta destinului>> și și-o agață la gât, apoi taie corpul lui Tiamat în două jumătăți, dintr-una face Cerul și din cealaltă Pământul. Apoi a așezat stelele pe Cer și a stabilit un calendar; pe Kingu l-a omorât și, din sângele lui, i-a făcut pe oameni. Pe zei i-a împărțit în două jumătăți: unii au devenit zeii Cerului, iar ceilalți ai Pământului” explică Ștefan Mâșu.
Codul lui Hammurabi
- ,,Dacă un meseriaș a luat un fiu ca să-l învețe meserie și îl învață meșteșugul său, acesta nu va fi revendicat (de familia lui n.a.)
- ,,Dacă nu-l învață meșteșugul său, copilul adoptat se poate întoarce la casa tatălui său”
Masonii își revendică primele începuturi pe baza acestor texte. ,,Ucenicia era o inițiere în baza unui contract și era de lungă durată, << echivalentul a opt ani în cazul unui constructor de case>>; jumătate din contractele de ucenicie care au supraviețuit erau scrise pe tablete din lut <<în beneficiul puternicii familii a lui Egibi>>, ceea ce este echivalentul Marelui Maestru al celei mai importante loji masonice sumeriene. Pe baza basoreliefurilor care s-au găsit și a cronicilor târzii s-a putut reconstitui tehnologia masonică din perioada akkadiană, când se constată prima mare perioadă a artei sculpturale masive: piatra era extrasă din cariere sub formă de rocă și cioplită brut la fața locului de categoria inferioară a masonilor până lua o formă care permitea transportul cu ajutorul trunchiurilor de copaci, săniilor sau pe apă cu bărci; pietrele masive pentru fundație erau aduse în situ și stâlpii erau ridicați la locul construcției și finisați de o altă categorie de masoni- pietrarii, iar statuile și basoreliefurile erau modelate de artiști masoni aparținând fraternității artizanilor, pe baza unui plan al proporțiilor și a unui desen imaginat de arhitect. Formele transmisiei orizontale referitoare la capacitatea de a realiza proiectul și de a pune în operă erau orale, ca inițiere secretă printr-un ritual cu grade ce simbolizau niveluri de cunoaștere, prin machete din lut la scară- cum sunt cele expuse la Muzeul Luvru-, și <<manuale de modele>>, despre care știm că au existat, dar încă nu s-au găsit. Sunt cele mai vechi informații despre existența Reglementărilor masonice” spune Ștefan Mâșu. (Ștefan BOTORAN)
